Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2313/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2313/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 17-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2313/2015

Ședința publică de la 17 septembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: DUMITRU DUMITRU

Grefier: E. D. O.

Pe rol pronunțarea în cauza penală privind pe petenta-condamnată C. A. M. L., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).

La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16 septembrie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a rămas în pronunțare până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

La data de 14.09.2015 pe rolul Judecătoriei Pitești a fost înregistrată cererea formulată de petenta condamnată C. A. M. L., deținută în P. Colibași, prin care solicită liberarea sa condiționată dintr-o pedeapsă penală.

În motivarea cererii petenta a arătat că întrunește condițiile impuse de lege pentru a fi liberată condiționat, a executat fracția din pedeapsa aplicată și a avut un comportament bun în penitenciar.

La termenul de judecată din data de 16.09.2014, petenta a precizat că nu își însușește prezenta cerere de liberare condiționată, întrucât nu a fost formulată de ea.

Instanța, ținând cont de dorința liber exprimată a petentei condamnate, în baza art. 587 NCpp, va respinge cererea ca rămasă fără obiect.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului, în baza art. 275 NCpp, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 NCpp.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, în baza art. 587 C.pr.pen., cererea petentei-condamnate C. A. M. L., fiica lui F. și G., născută la data de 15.09.1991, deținută în P. Colibași, ca rămasă fără obiect.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân, în baza art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției, potrivit art. 272 C.pr.pen.

Cu drept de contestație în 3 zile.

Pronunțată în ședința publică de la 17 Septembrie 2015.

Președinte,

DUMITRU DUMITRU

Grefier,

E. D. O.

Red.D.D

Tehnored.G.F/5.10.2015/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2313/2015. Judecătoria PITEŞTI