Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 278/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 278/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 27-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 278/2015

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GABRIELA APOSTOL

Grefier E. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin

procuror Sâvu C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul contestator T. C.-M., având ca obiect contestația la executare (art.598 C.p.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns petentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus un memoriu formulat de petent, prin care arată că nu își însușește prezenta cerere.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită ca instanța să respingă cererea ca lipsită de obiect, cheltuielile judiciare urmând a rămâne în sarcina statului.

INSTANȚA

La data de 19.12.2014 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești adresa nr._ a Judecătoriei Chișineu Criș prin care a fost înaintat dosarul cu același număr având ca obiect contestația la executare formulată de către petentul condamnat T. C. M. întrucât prin sentința penală nr. 139/02.12.2014 a Judecătoriei Chișineu Criș s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești, motivat de faptul că petentul este încarcerat la P. Colibași.

În motivarea contestației, petentul a arătat că dorește să i se deducă din pedeapsa aplicată perioada executată în Olanda, Amsterdam.

La dosar a fost înaintată declarația dată de către petent prin care a precizat că nu a formulat contestație la executare și nu și-o însușește.

În raport de precizarea sa privind neformularea contestației la executare instanța constatând că prezenta cerere este lipsită de obiect urmează să o respingă.

În temeiul art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 598 C.p.p respinge ca lipsită de obiect contestația la executare privind pe petentul condamnat T. C. M., fiul lui N. și M., născut la data de 26.04.1977, deținut în P. A..

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2015.

Președinte,

GABRIELA APOSTOL

Grefier,

E. S.

Red.A.G

Tehnored.G.F/06.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 278/2015. Judecătoria PITEŞTI