Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr. 253/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 253/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 27-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 253

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE ANA MARIA DUMBRAVĂ

Grefier F. L. C.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin

procuror M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul N. L. I., având ca obiect infracțiuni privind circulația pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 - R în cond. art. 5 alin.1 NCP.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul personal, asistat de avocat ales C. V..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că este primul termen de judecată, stadiul procesual-fond, a fost înaintată fișa de cazier a inculpatului, după care,

Instanța procedează la legitimarea inculpatului, acesta având CI AS nr._, CNP_.

In baza art.374 C.p.p. instanța da citire succinta actului de sesizare, explicând inculpatului in ce constă învinuirea ce i se aduce, înștiințându-l cu privire la dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i atenția ca ceea ce declara poate fi folosit si împotriva sa.

Apărătorul inculpatului solicita aplicarea procedurii simplificate prevăzuta de disp.art.375 C.p.p., întrucât inculpatul recunoaște si regretă fapta.

Inculpatul arata ca se prevalează de dreptul de a nu da declarație în cauză, precizând că recunoaște și regretă săvârșirea faptei și dorește să fie judecat pe legea veche.

Apărătorul inculpatului solicita instanței sa dea eficienta dispozițiilor art. 374 al.4 C.p.p., având in vedere ca inculpatul a recunoscut si regretă săvârșirea faptei.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arata ca nu se opune aplicării acestor dispoziții legale, având in vedere poziția de recunoaștere a inculpatului.

Instanța admite cererea inculpatului de aplicare a procedurii simplificate, apreciind ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Aparatorul inculpatului si reprezentantul Parchetului arata ca nu mai au alte cereri prealabile fondului, solicitând acordarea cuvântului in dezbateri de fond.

Instanța, in baza art.387 C.p.p. constata terminata cercetarea judecătoreasca, iar in baza art.388 C.p.p. acorda cuvântul in dezbateri de fond.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că din probele administrate în cauză rezultă săvârșirea cu vinovăție a faptei reținute în sarcina inculpatului și solicită condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. cu aplic. art. 5 alin. 1 cod penal la pedeapsa închisorii în condițiile art. 81 cod penal din 1968, a se aplica acestuia pedepsele accesorii conform art. 64 și 71 cod penal și a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Aparatorul inculpatului, având cuvântul, solicită condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. cu aplic. art. 5 alin. 1 cod penal și art. 396 alin. 10 cod proc. penală, la pedeapsa închisorii în condițiile art. 81 cod penal. Depune și practică judiciară în acest sens.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arata ca recunoaște și regretă fapta comisa.

INSTANȚA

Asupra cauzei penale de față:

Constată că prin rechizitoriul nr.5038/P/2013 din data de 30.09.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului N. L. I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 Rep.

În esență, în actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul, la data de 06.06.2013 a condus autoturismul marca Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare Ag-31-LVI pe raza DC 154 din com. Moșoaia, ., având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,40 gr %o alcool în sânge la prima probă și 1,25 gr %o alcool în sânge la a doua probă .

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, declarând că este de acord cu valorile alcoolemiei în raport cu cantitatea de băuturi alcoolice consumată.

Inculpatul, prezent în instanță la termenul de judecată din data de 27.01.2015 a arătat că recunoaște și regretă săvârșirea faptei, solicitând totodată aplicarea în ceea ce-l privește a dispozițiilor art. 396 alin. 10 rap. art. 374 alin. 4 c.p.p.- privind procedura simplificată de judecare a cauzei, cu menționarea faptului că este de acord ca judecata să aibă loc exclusiv în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Examinând probatoriul administrat în cauză respectiv: declarații inculpat, depoziții martori, proces verbal de depistare, buletin de analiză toxicologică alcoolemie și de examinare clinică, precum și celelalte acte aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarea situație de fapt:

În data de 06.06.2013, în jurul orelor 21,20 organele de poliție din cadrul BRM Pitești în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu de patrulare și control a traficului rutier pe raza comunei Moșoaia, . în trafic pentru control autoturismul marca Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare Ag-31-LVI, condus de către inculpatul N. L. I., ocazie cu care au constatat că acesta emana miros de alcool, motiv pentru care a fost testat cu aparatul alcooltest, acesta indicând o concentrație alcoolică de 0,57 mg/l în aerul expirat.

Ulterior, inculpatul a fost condus la Spitalul Județean Argeș pentru a-i fi recoltate probe biologice rezultând o alcoolemie de 1,40 gr %o alcool în sânge la prima probă și respectiv 1,25 gr %o alcool în sânge la cea de-a doua probă – conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.230/2013 – fila 10 d.u.p.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că în data de 06.06.2013 a consumat singur la domiciliul său 100 gr. coniac și 2 sticle de bere cu alcool a câte 0,5 l, în jurul orelor 18.00, ulterior urcându-se la volanul autoturismului proprietate personală marca Dacia Solenza, fiind depistat de către organele de poliție pe raza com. Moșoaia . -declarații filele 19-22 d.u.p..

Față de cele reținute instanța constată că în drept fapta inculpatului N. L. I. care, la data de 06.06.2013 a condus autoturismul marca Dacia Solenza cu nr. de înmatriculare Ag-31-LVI pe raza DC 154 din com. Moșoaia, ., având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, respectiv 1,40 gr %o alcool în sânge la prima probă și 1,25 gr %o alcool în sânge la a doua probă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.și ped de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 Rep., instanța apreciind că legea penală mai favorabilă-cu aplicabilitate în speță este legea veche-în acest sens fiind vizate în concret modalitățile de executare a pedepsei prevăzute în vechiul cod penal.

În consecință, fiind administrate probe concludente și pertinente din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, se va dispune condamnarea sa.

La individualizarea și cuantificarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare statornicite de disp.art.72 C.pen, respectiv limitele de pedeapsă fixate în textul incriminatoriu, gradul de pericol social al faptei comise dedus din împrejurările acesteia și concentrația alcoolemiei, persoana inculpatului, aspectul că este infractor primar – nefiind cunoscut cu antecedente penale potrivit fișei de cazier judiciar aflată la fila 12 dosar, a avut o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale, precum și în fața instanței, recunoscând și regretând fapta., considerente în baza cărora se va orienta la o pedeapsă cu închisoarea îndreptată spre minimul special prevăzut de lege și stabilit conform disp. art. 396 alin.10 c.p.p., dispoziții legale cărora urmează a li se da eficiență în cauză; totodată, instanța va avea in vedere- în aprecierea cuantumului pedepsei ce va fi aplicate -consecintele consumului de alcool înainte de urcarea la volan, coroborat cu incalcarea gosolana a dispozitiilor legislatiei rutiere, gradul de concentratie a alcoolului in sânge- rezultat al unui consum evident de alcool –reliefat în cele ce preced, reținând aspectul că simpla recunoaștere a faptei (și aceasta în contextul existenței unei situații în care negarea realității/a faptei ar fi fost practic imposibilă raportat la rezultatul alcooltestului-0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat- și ulterior al analizelor de sânge) și lipsa antecedentelor penale nu justifică acordarea unei clemențe nejustificate față de conduita sa antisocială-reliefată în cele ce preced-pentru că în caz contrar, nu s-ar atinge scopul pedepsei așa cum este prevăzut de art. 52 c.p.

Ca modalitate de individualizare a executării, se apreciază că scopul preventiv educativ al pedepsei, așa cum este reglementat de disp.art.52 Cod penal poate fi atins și fără executare în condiții de privare de libertate, respectiv prin suspendarea condiționată a pedepsei aplicate, în temeiul art.81 Cp, urmând a se fixa termen de încercare corespunzător conform art.82 Cp.

Va atrage atenția inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal, cu privire la revocarea suspendării condiționate dacă în cursul termenului de încercare va săvârși din nou o infracțiune.

În baza art. 71 alin. 1 și 2 c.p. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și b c.p., a cărei executare o suspendă conform dispozițiilor art. 71 alin. 5 c.p.

Ca o consecință a condamnării, inculpatul N. L. I. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză, potrivit disp.art.274 alin. 1 Cpp, incluzând cheltuielile efectuate în cursul urmării penale, în cuantum de 125 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 374 alin. 4 c.p.p. rap. art. 396 alin. 10 c.p.p., în condițiile art. 5 c.p, condamnă inculpatul N. L. I., fiul lui G. și I., născut la data de 31.03.1987 în Mun. Pitești, jud. Argeș, domiciliat în ., ., jud. Argeș, CNP_, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

În baza art. 81 Cod penal cu aplic. art. 5 c.p. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza art. 82 c.p. fixează termen de încercare de 3 ani și 4 luni

Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal.

În baza art. 12 din Lg. nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal raportat la art. 71 alin. 1 și 2 c.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și b c.p., 1968 a cărei executare o suspendă conform dispozițiilor art. 71 alin. 5 c.p

În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 350 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 125 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Ianuarie 2015.

Președinte,

A. M. D.

Grefier,

F. L. C.

Red. AMD-3 ex.-22.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr. 253/2015. Judecătoria PITEŞTI