Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 3315/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 3315/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 04-12-2015

Cod ECLI

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 3315/2015

Ședința publică de la 04 decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. D.

Grefier: E. D. O.

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe petentul-condamnat C. L. Lilă, având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).

La ședință a participat procuror B. C., din cadrul Ministerului Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02 decembrie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, instanța a rămas în pronunțare până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

La data de23.11.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe cererea de liberare condiționată formulată de petentul C. L. Lilă, prin care acesta contestă propunerea de amânare a comisiei de liberare condiționată, cererea nefiind motivată.

Alăturat adresei de înaintare a cererii petentului au fost atașate următoarele înscrisuri: proces verbal nr. L_/18.11.2015 încheiat de Comisia pentru liberare condiționată a Penitenciarului Colibași, o caracterizare a comportamentului condamnatului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Petentul se află în executarea unei pedepse privative de libertate pe o perioadă de 22 ani, 8 luni și 8 zile, aplicată prin sentința penală nr. 197/2014 a Tribunalului Argeș.

Executarea măsurii a început la data de 02.05.2000 și urmează să se împlinească la data de 09.01.2023.

Până la data de 18.11.2015, executase 5679 de zile.

Așa cum rezultă din procesul-verbal L_/18.11.2015, încheiat de Comisia din cadrul PNT Colibași, petentul-condamnat a executat fracția legală din pedeapsă reprezentând un număr de 6329 zile, din care 650 zile ca urmare a muncii prestate, a fost reanalizat de comisia de propunere pentru liberare condiționată și propus pentru rediscutare la data de 19.03.2016.

A avut în cadrul PNT Colibași un comportament oscilant, așa cum reiese din caracterizarea aflată la dosar.

Instanța apreciază, în raport de faptul că petentul a îndeplinit fracția legală și a participat la diferite programe educative, că termenul de rediscutare fixat de comisie este exagerat.

Fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 si urm. Cod penal, instanța va admite, în baza art. 587 C.pr.pen. și art. 59 și urm. VC.pen., cererea petentului-condamnat C. L. Lilă și va dispune liberarea condiționată a acestuia.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne, potrivit art. 275 C.pr.pen., în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile M.J., potrivit art. 272 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite, în baza art. 587 C.pr.pen. și art. 59 și urm. VC.pen., cererea petentului-condamnat C. L. Lilă, fiul lui N. și M., născut la 04.04.1978, CNP_, deținut în P. Colibași.

Dispune liberarea condiționată a acestuia.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân, potrivit art. 275 C.pr.pen., rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile M.J., potrivit art. 272 C.pr.pen.

Cu contestație în 3 zile.

Pronunțată în ședința publică de la 04 decembrie 2015.

Președinte,

D. D.

Grefier,

E. D. O.

DD/EDO 21 dec. 2015

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 3315/2015. Judecătoria PITEŞTI