Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 714/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 714/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 10-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 714/2015

Ședința publică de la 10 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. A.

Grefier E. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin

procuror A. C..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petenta condamnată N. E. C., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 C.p.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta asistată de av. oficiu Ș. D..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus relațiile solicitate de la PNT Colibași.

Instanța dispune efectuarea apelului în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică în dosarul nr._, a răspuns petenta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care instanța pune în discuție conexarea dosarului nr._ la prezentul dosar.

Reprezentantul Parchetului și apărătorul petentului, având pe rând cuvântul, precizează că sunt de acord cu conexarea dosarelor.

Avându-se în vedere identitatea de obiect și părți și, pentru o mai bună înfăptuire a actului de justiție prin judecarea cu celeritate a cauzei, în baza art. 43 Cpp, conexează dosarul nr._ la prezentul dosar.

Apărătorul petentei și reprezentantul Parchetului precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.

Instanța, în baza art. 387 C.p.p constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 388 C.p.p.

Apărătorul petentei, având cuvântul pe fond, solicită admiterea cererii de liberare condiționată formulată de acesta, avându-se în vedere că aceasta a executat o parte din pedeapsă și a avut un comportament corespunzător.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingerea cererii formulată de petentă ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 59 C.p.., urmând a se ține cont că nu a executat fracția prevăzută de lege, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Petenta, având cuvântul pe fond, precizează că lasă la aprecierea instanței.

INSTANȚA

La data de 07.11.2014 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești cererea petentei condamnate N. E. C. prin care a solicitat liberarea sa condiționată.

Cererea nu a fost motivată.

Instanța a solicitat relații de la penitenciar care în adresa nr. L_/PCAG/24.02.2015 a precizat că petenta este în executarea unei pedepse de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.2436/05.06.2014 a Judecătoriei Pitești. Executarea pedepsei a început la data de 17.03.2013 și nu a fost analizat în comisia de propuneri pentru liberări condiționate deoarece nu s-a împlinit fracția de 2/3 respectiv 649 zile, acesta executând până la data de 23.02.2015 doar 495 zile. S-a precizat că nu a fost folosită la muncă și devine propozabilă în jurul datei de 27.07.2015.

Față de această împrejurare, constatând că nu este îndeplinită condiția esențială prevăzută de lege pentru ca petenta să poată beneficia de liberare condiționată (executarea unei proporții din pedeapsă - 2/3 ) instanța va respinge ,,de plano” cererea, fiind irelevantă cercetarea celorlalte condiții prevăzute de lege.

În baza art. 587 al. 2 C.p.p. se va fixa termenul de rediscutare a situației petentei deținute în Comisia de propuneri pentru liberare condiționată.

În baza art. 275 al. 2 C.p.p. petenta va fi obligată să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petenta condamnată N. E. C., fiica lui G. și A., născută la data de 12.03.1983, deținută în P. Colibași.

Fixează termen de rediscutare la data împlinirii fracției.

În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă pe petentă să achite suma de 180 lei cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză din care 100 lei onorariul pentru avocatul din oficiu.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică de la 10 Martie 2015.

Președinte,

G. A.

Grefier,

E. S.

E.S. 16 Martie 2015

Red.G.a. 18.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 714/2015. Judecătoria PITEŞTI