Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 710/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 710/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 10-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 710/2015
Ședința publică de la 10 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. A.
Grefier E. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin
procuror A. C..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent A. S. și pe intimat P. S. Colibasi, având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Reprezentantul Parchetului precizează că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.
Instanța, în baza art. 387 C.p.p, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit art. 388 C.p.p.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingerea ca nefondată a contestației formulată de petent, cu menținerea termenului de reanalizare fixat de comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
INSTANȚA
La data de 16.01.2015 a fost înregistrată la Judecătoria Pitești contestația formulata în baza art.40 din Legea nr. 254/2013 de către petentul condamnat A. S. împotriva încheierii nr. 71/SP/16.12.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. S. Colibași, prin care a fost respinsă plângerea formulată de petent cu privire la menținerea regimului semideschis de executare a pedepsei privative de libertate.
Contestația nu a fost motivată.
La dosar a fost înaintat dosarul nr. 71/SP/2014 ce cuprinde încheierea nr. 71/SP/16.12.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la P. Colibași, plângerea petentului, copia raportului nr. 391/11.12.2014 a comisiei constituită privind executarea pedepselor.
Din analiza probatoriului cauzei instanța constată că prin încheierea nr. 71/SP/16.12.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la P. Colibași a fost respinsă în baza art. 40 din Legea nr. 254/2013 plângere formulată de petentul A. S. cu privire la menținerea regimului semideschis de executare a pedepsei privative de libertate, stabilindu-se termen de reanalizare la data de 10.06.2015.
În considerentele încheierii s-a reținut că petentul se află în executarea pedepsei de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Executarea pedepsei a început la data de 30.04.2014 și urmează să expire la data de 29.04.2017. Petentul a fost repartizat să execute pedeapsa privativă de libertate în regim de semideschis începând cu data de 04.06.2014.
S-a concluzionat că petentul nu a avut o bună conduită și are antecedente penale.
Analizând documentația înaintată de P. Colibași instanța constată că soluția dispusă prin încheierea nr. 71/SP/16.12.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate este legală și temeinică.
În art. 40 al. 5 din legea nr. 254/2013 se prevede că schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată:
a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului;
b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.
Astfel rezultă că în mod corect a reținut judecătorul de supraveghere că nu sunt îndeplinite condițiile art. 40 al.5 deoarece în timpul detenției petentul a avut un comportament necorespunzător fiind sancționat disciplinar o dată și nerecompensat. Sancțiunea disciplinară a fost aplicată în perioada analizată.
Pentru a putea beneficia de schimbarea regimului de executare a pedepsei petentul trebuie să aibă o conduită constant pozitivă concretizată în obținerea de recompense, de asemenea trebuie să fie stăruitor în muncă și să participe activ la programele desfășurate în cadrul penitenciarului. Așadar nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, pentru a putea beneficia de schimbarea regimului de executare a pedepsei privative de libertate.
Prin prisma acestor considerente, constatând că prezenta contestație este neîntemeiată în baza art. 40 din Legea nr. 254/2013 instanța o va respinge.
În art. 275 al. 2 C.p.p. petentul va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 40 din legea nr. 254/2013 respinge contestația formulată de petentul A. Ș., fiul lui G. și E., născut la data de 24.06.1979, deținut în Spitalul Penitenciarului Colibași, împotriva încheierii nr. 71/SP/16.12.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului S. Colibași.
În baza art. 275 al. 2 C.p.p. obligă pe petent să achite suma de 50 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 10 Martie 2015.
Președinte,
G. A.
Grefier,
E. S.
E.S. 13 Martie 2015
Red.G.A. 17.05.2015
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 756/2015.... | Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Sentința nr.... → |
---|