Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1717/2015. Judecătoria PITEŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1717/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 11-06-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA PITEȘTI
SECTIA PENALĂ
SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 1717/2015
Ședința publică de la 11 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE GEORGE CRISTIAN VIOREANU
Grefier F. S.
Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin procuror
B. C.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul R. C. A., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul ca la dosar a fost înaintata o declarație din partea petentului in care arata ca isi retrage contestația.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicita ca instanța sa ia act de manifestarea de voința exprimata in sensul retragerii contestației, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Constată că la data de 30.04.2015 pe rolul Judecătoriei Pitești a fost înregistrată sub numărul de mai sus contestația la executare formulată de petentul R. C. A., aflat în stare de detenție în Penitenciarul Colibași, județul Argeș.
La dosarul cauzei petentul a depus o declarație, din cuprinsul căreia reiese că își retrage prezenta contestație la executare.
În raport de aceste precizări, în temeiul art. 598 C.p.p. instanța va lua act de retragerea contestației la executare.
Conform art. 275 alin. 2 C.pr.pen. va obliga petentul să achite către stat suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 599 alin. 3 C.p.p. ia act de retragerea contestației la executare, formulată de petentul condamnat R. C. A., fiul lui C. si D., nascut la data de 05.02.1978, deținut la Penitenciarul Colibași.
Conform art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă petentul să achite către stat suma de 50 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în cauză.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iunie 2015.
Președinte,
GEORGE CRISTIAN VIOREANU
Grefier,
F. S.
Red.G.C.V.
Tehnored.G.F/19.06.2015/2 ex
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1720/2015.... → |
---|