Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1882/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 1882/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 25-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1882/2015

Ședința publică de la 25 Iunie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GABRIELA IORDACHE

Grefier C. I. R.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești este reprezentat prin procuror

M. D.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnat D. V. C., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul asistat de avocat oficiu M. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Condamnatul depune la dosar un memoriu.

Apărătorul condamnatului și reprezentantul Parchetului precizează că nu mai au alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului în dezbateri de fond.

Instanța, în baza art. 387 alin 2 Cpp constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri de fond, potrivit disp. art. 388 Cpp

Apărătorul condamnatului, având cuvântul, solicită admiterea propunerii și liberarea condiționată a condamnatului, întrucât acesta a îndeplinit fracția prevăzută de lege, a participat la activități educative, a avut un comportament corespunzător pe perioada detenției, a fost recompensat, beneficiază de sprijinul familiei și se poate reintegra in societate.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită admiterea propunerii și punerea în libertate a condamnatului, urmând ca instanța să impună acestuia respectarea disp. art. 121 alin 1 lit. e Cpp, iar cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea propunerii, precizând că a participat la activități educative, concursuri pe teme religioase, sportive, a fost recompensat, familia îl sprijină atât material cât și moral, a înțeles gravitatea faptei săvârșite, s-a împăcat cu partea vătămată și a achitat prejudiciul cauzat acesteia.

INSTANȚA

Comisia de propuneri pentru liberare conditionata din cadrul Penitenciarului C. a înaintat spre soluționare procesul verbal nr. L/_ din data 17.06.2015 propunând liberarea condiționată a deținutului D. V. C., motivat de faptul că a executat fracția prevazută de lege, iar la locul deținerii acesta a avut un comportament corespunzător.

Examinând actele dosarului, se reține că deținutul se află începând cu data de 08.05.2012 în executarea unei măsuri educative privative de libertate de 6 ani aplicată prin sentinta penala nr. 778/2014 pronunțată de Judecătoria C..

Așa cum rezultă din procesul verbal întocmit de Comisia de Liberări Condiționate din cadrul Penitenciarului Colibași, deținutul a avut o comportare corespunzătoare.

Potrivit art. 125 alin. 4 C.p., în cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune:

a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a împlinit vârsta de 18 ani;

b) liberarea din centrul de detenție, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.

Din actele aflate la dosar rezultă că petentul a avut un comportament in general corespunzător, a fost recompensat de 9 ori și a fost sancționat de 3 ori. A ținut legătura cu familia și a participat la programele psiho-sociale specifice centrului de detenție-

Așa fiind, instanța constată indeplinite condițiile legale și va dispune liberarea petentului din centrul de detenție.

In baza art. 125 alin. 5 C.p.p. va impune respectarea obligației prev. de art. 121 alin. 1 lit. e C.p.p., respectiv prezentarea la Serviciul de probațiune O. la datele fixate de acesta.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămane în sarcina acestuia iar onorariul avocat din oficiu de 100 lei va fi suportat din fondurile Ministerului Justitiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite propunerea.

În baza art. 125 alin. 4 lit. b C.p.p. dispune liberarea din centrul de detenție a condamnatului D. V. C., fiul lui V. și E., născut la data de 15.11.1994 CNP_, deținut în P. Colibași.

In baza art. 125 alin. 5 C.p.p. impune respectarea obligației prev. de art. 121 alin. 1 lit. e C.p.p., respectiv prezentarea la Serviciul de probațiune O. la datele fixate de acesta.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul pentru av. oficiu în sumă de 130 lei va fi suportat din fondurile MJ.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2015.

Președinte,

G. I.

Grefier,

C. I. R.

C.R. 30 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1882/2015. Judecătoria PITEŞTI