Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2890/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2890/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 29-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2890/2015

Ședința publică de la 29 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GEORGE CRISTIAN VIOREANU

Grefier F. S.

Ministerul Public, P. de pe langa Judecătoria Pitești reprezentat prin procuror

B. C.

Pe rol judecarea cauzei penal privind pe condamnatul C. Z. D. A., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit condamnatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează lipsa condamnatului si faptul ca la dosar a fost înaintata o declarație din partea acestuia in care arata ca nu isi însuseste cererea.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a cererii ca fiind lipsita de obiect, cheltuielile judiciare avansate de stat urmând sa rămână in sarcina acestuia

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

La data de 23.09.2015, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus cererea petentului C. Z. D. A., deținut în PMS Colibași prin care solicită liberarea condiționată.

La dosarul cauzei petentul a depus o declarație, din cuprinsul căreia reiese că nu își însușește prezenta cerere de liberare condiționată, întrucât nu a fost formulată de el.

În raport de aceste precizări, instanța va respinge cererea de liberare condiționată, constatând că nu se poate constitui cadrul procesual penal deoarece nu este cunoscută identitatea persoanei care a înțeles să investească Judecătoria Pitești și nici nu este posibilă identificarea acesteia.

În baza art. 275 alin.3 N.C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 587 C.p.p. respinge ca fiind lipsită de obiect cererea de liberare condiționată formulată în numele petentului condamnat C. D. A., fiul lui Z. si E., nascut la data de 02.06.1994, deținut la Penitenciarul A..

În temeiul art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de a formula contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2015.

Președinte,

GEORGE CRISTIAN VIOREANU

Grefier,

F. S.

Red.G.C.V.

Tehnored.G.F/6.11.2015/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2890/2015. Judecătoria PITEŞTI