Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2875/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2875/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 29-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2875/2015

Ședința publică de la 29 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GEORGE CRISTIAN VIOREANU

Grefier F. S.

Ministerul Public, P. de pe langa Judecătoria Pitești reprezentat prin procuror

B. C.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petent M. M. B. și pe intimat P. C., având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează ca la dosar fost înaintat un memoriu din partea petentului.

Instanța, din oficiu, pune in discuție îndreptarea erorii materiale strecurate in concepta dosarului cu privire la calitatea parților, in sensul ca petent este P. Colibași iar intimat M. M. B.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arata ca este de acord cu îndreptarea erorii materiale astfel cum a fost în discuție.

In baza art.278 C.p.p. instanța îndreaptă eroarea materiala strecurata in concepta dosarului cu privire la calitatea parților, in sensul ca petent este P. Colibași iar intimat M. M. B..

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arata ca nu mai are alte cereri de formulat.

Instanța, in raport de aceasta împrejurare, constata cauza in stare de judecata, iar in baza art.388 C.p.p. acorda cuvântul in dezbateri de fond.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, in baza art.39 si urm. din Legea 254/2013, pune concluzii de respingere a contestației ca neîntemeiata si menținerea încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate la PNT Colibași ca fiind legala si temeinica., cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare catre stat.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Constată că la data de 07.08.2015 pe rolul Judecătoriei Pitești a fost înregistrată sub numărul de mai sus contestația formulată de P. Colibași împotriva încheierii nr. 467/31.07.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași.

În motivarea contestației petentul a învederat că intimatul M. M. B. se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar cu ocazia stabilirii regimului inițial, acesta este prevăzut de lege, deținutului stabilindu-i-se regimul de executare închis în raport de cuantumul pedepsei.

Astfel, în opinia sa, schimbarea regimului de executare a pedepsei a deținutului M. M. B., la nici o lună de la analiza inițială în comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, excede cadrului legal.

Anexat contestației a fost depus dosarul 467/2015 în cadrul căruia a fost pronunțată încheierea contestată.

La dosarul cauzei, intimatul M. M. B. a depus memoriu, solicitând reducerea termenul de reanalizare, stabilit prin încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate nr. 467/31.07.2015.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține:

Prin Procesul-verbal nr. 540/08.07.2015, Comisia constituită potrivit art. 32 alin. 1 din Legea nr. 254/2013 în cadrul Penitenciarului Colibași a hotărât repartizarea deținutului M. M. B. în regimul de executare închis, având în vedere durata pedepsei.

S-a consemnat că motivul analizei îl constituie stabilirea regimului inițial la primirea în penitenciar a mandatului de executare.

În cuprinsul procesului-verbal s-a consemnat faptul că deținutul nu a executat nicio parte din pedeapsă în stare de arest preventiv.

Împotriva procesului-verbal intimatul M. M. B. a formulat contestație, solicitând repartizarea în regim semideschis. Acesta a învederat că a executat 21 de luni în regim preventiv închis.

Prin Încheierea nr. 467/31.07.2015, Judecătorul de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași a admis plângerea petentului și a dispus repartizarea sa în regimul semideschis, stabilind termen de rediscutare la data de 30.07.2016.

În motivare s-a arătat că intimatul a executat, în perioada arestului preventiv, 21 de luni din pedeapsă în regim închis, rămânând de executat 27 de luni, precum și faptul că a obținut trei recompense, fără sancțiuni disciplinare, a participat la programe educaționale și a prestat muncă.

Instanța constată că încheierea contestată este legală și temeinică.

Personalul Penitenciarului Colibași ignoră în mod evident dispozițiile prevăzute de art. 39 alin. 2 din Legea nr. 254/2013, conform cărora: La stabilirea regimului de executare se au în vedere următoarele criterii:

a) durata pedepsei privative de libertate;

b) gradul de risc al persoanei condamnate;

c) antecedentele penale;

d) vârsta și starea de sănătate ale persoanei condamnate;

e) conduita persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de detenție anterioare;

f) nevoile identificate și abilitățile persoanei condamnate, necesare includerii în programe educaționale, de asistență psihologică și asistență socială;

g) disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă și de a participa la activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională.

Mai mult, în cuprinsul raportului sunt făcute mențiuni evident false, conform cărora intimatul nu a fost arestat preventiv și că nu se scade nicio zi din pedeapsa.

Rezultă cu evidență că intimatul a executat parte din pedeapsă în arest preventiv, deoarece, tot în același raport se consemnează că executarea pedepsei a început la data de 19.11.2013, iar mandatul de executare a pedepsei închisorii a fost emis în anul 2015.

Mai mult decât atât, astfel cum se consemnează în cuprinsul Încheierii contestate, conduita intimatului pe parcursul arestului preventiv, a fost pozitivă.

Cu toate acestea, deși petentului, P. Colibași, îi revenea obligația atașării la procesul-verbal a conduitei anterioare a petentului, precum și informații referitoare la criteriile prevăzute de articolul anterior menționat, acesta nu și-a îndeplinit atribuțiile legale, sens în care, criteriile vor fi avute în vedere în favoarea intimatului.

Pentru aceste motive, va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul P. Colibași împotriva încheierii nr. 467/31.07.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași și în contradictoriu cu intimatul M. M. B..

Solicitarea intimatului de reducere a termenului de reanalizare este tardiv formulată, deoarece acesta nu a contestat încheierea nr. 467/31.07.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași în termen de 3 zile de la comunicare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 39 din Legea nr. 254/2013 respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul P. Colibași împotriva încheierii nr. 467/31.07.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate din cadrul Penitenciarului Colibași și în contradictoriu cu intimatul M. M. B., fiul lui I. si M., nascut la data de 13.12.1986, deținut la P. Colibași.

Conform art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2015.

Președinte,

GEORGE CRISTIAN VIOREANU

Grefier,

F. S.

F.S. 03 Noiembrie 2015

Red./dact G.V/20.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2875/2015. Judecătoria PITEŞTI