Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2889/2015. Judecătoria PITEŞTI

Sentința nr. 2889/2015 pronunțată de Judecătoria PITEŞTI la data de 29-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PITEȘTI

SECTIA PENALĂ

SENTINȚĂ PENALĂ Nr. 2889/2015

Ședința publică de la 29 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE GEORGE CRISTIAN VIOREANU

Grefier F. S.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria Pitești reprezentat prin procuror

B. C.

Pe rol judecarea cauzei penal privind pe petent H. G. V. I., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Președintele completului de judecata dispune efectuarea apelului nominal si in dosarul nr._/280/2015, la apel răspunzând petentul, după care pune in discuție conexarea acestei cauze la prezentul dosar având in vedere identitatea de obiect si parte.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arata ca este de acord cu conexarea cauzelor, întrucât au același obiect si privesc aceeași parte.

Petentul, arata ca nu se opune conexării celor doua cauze dar ca nu sunt formulate de el si nu le însușește.

In baza art.43 C.p.p. instanța va conexa dosarul nr._/280/2015 la prezentul dosar, avand in vedere identitatea de obiect si parte.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, in raport de poziția exprimata de petent, pune concluzii de respingere a contestației ca fiind lipsita de obiect, cheltuielile judiciare avansate de stat urmând sa rămână in sarcina acestuia.

Petentul, având cuvântul, arata ca nu mai are nimic de adăugat.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

La data de 23.09.2015, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus cererea petentului H. G. V. I., deținut în PMS Colibași prin care solicită liberarea condiționată.

La termenul din data de 29.10.2015, în baza art.43 C.p.p. instanța a dispus conexarea dosarului nr._/280/2015 la prezentul dosar, având in vedere identitatea de obiect si parte, iar petentul a precizat că nu își însușește cererile de liberare condiționată, întrucât nu au fost formulate de el.

În raport de aceste precizări, instanța va respinge cererea de liberare condiționată, constatând că nu se poate constitui cadrul procesual penal deoarece nu este cunoscută identitatea persoanei care a înțeles să investească Judecătoria Pitești și nici nu este posibilă identificarea acesteia.

În baza art. 275 alin.3 N.C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 587 C.p.p. respinge ca fiind lipsită de obiect cererea de liberare condiționată formulată în numele petentului condamnat H. V. I., fiul lui G. si M., născut la data de 12.09.1990, deținut la Penitenciarul Colibași.

În temeiul art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de a formula contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2015.

Președinte,

GEORGE CRISTIAN VIOREANU

Grefier,

F. S.

Red.G.C.V.

Tehnored.G.F/6.11.2015/2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2889/2015. Judecătoria PITEŞTI