Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 250/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 250/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 14-04-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ nr.250
Ședința publică de la 14.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Grefier E. D. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. C. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpata S. D. A. și pe partea civilă S. R. PRIN AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECȚIA GENERALĂ JURIDICĂ si partea responsabilă civilmente . SRL, având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 06.04.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată care face parte integrantă din prezenta sentința când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat data pronunțării la 14.04.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 16.10.2014, emis de P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București în dosarul nr._/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatei S. D. A., pentru săvârsirea infractiunii de reținere și nevărsare a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, faptă prevăzută si pedepsită de dispozitiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 5 C.pen.
În fapt, prin actul de sesizare al instanței, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că, în calitate de administrator al . SRL București, în perioada 01.02._14, cu intenție, inculpata S. D. A. a reținut si nu a virat, în termen de 30 de zile de la scadență, impozite și contribuții cu reținere la sursă în sumă de 185.719 lei, din care a rămas de achitat suma de 179.365 lei.
Situația de fapt a fost reținută pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de aducere la cunostință a calității de suspect, proces-verbal de aducere la cunostință a învinuirii, declarație olografă inculpat S. D. A., raport de expertiză contabilă, declarație martor B. M. (expert contabil), proces-verbal de aducere la cunostință a drepturilor si obligațiilor martorului, proces verbal de dispunere a expertizei contabile, proces-verbal din data de 10.07.2014 de aplicare a sechestrului asigurator, proces-verbal de primire a documentelor financiar-contabile de la inculpata, procese-verbale de predare-primire a documentelor financiar contabile către/de la expertul contabil, procese-verbale din data de 12.06.2014 respectiv 10.07.2014 de inaintare a raportului de expertiză contabilă si respectiv de comunicare a răspunsului privind neformularea de obiecțiuni, adresa ANAF-DGJ nr 893.190/19.06.2014 de constituire de parte civilă in procesul penal, adrese ANAF-AFP Sector 1 nr 2031/18.02.2013 si nr_/02.12.2013, adresă emisă de ANCPI nr 4538/23.04.2014, adresa emisă de Primăria Snagov nr_/15.04.2014, adresa emisă de DITL Sector 1 Bucuresti nr_/04.04.2014, documente privind . SRL, respectiv adrese si răspunsuri de la ITM București, ștate de plată a salariilor, documente privind . SRL, respectiv adrese si raspunsuri de la AFP SECTOR 1, fisa sintentica totală, situatia declarațiilor depuse, declaratii ANAF, bilanturi contabile, note contabile, extrase de pe conturile societății, opis din data de 27.03.2014 cu documente referitoare la . SRL depuse de S. D. A., balante de verificare respectiv statele de plata si declaratiile depuse de . SRL la organele abilitate, procese verbal de indeplinire a procedurii de citare, procese verbal de verificare la ORC de pe langa Tribunalul București, procese-verbale de verificare a inculpatei în evidentele ANPC Urmăriti, Incarcerati, D.E.P.A.B.D, adresa ITM București nr. P9098/_/23.07.2014.
Prin încheierea din data de 03.12.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat, în baza art. 345 alin. (1) C.p.p. rap. la art. 346 alin. 2 C.p.p., legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.
Persoana vătămată S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civila în procesul penal cu suma de 179.428 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii aferente acestei sume, calculate de la data scadenței până la data plății efective.
A fost citată în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, . SRL.
În cursul fazei de judecată, la termenul din data de 06.04.2014, cu respectarea tuturor garanțiilor și drepturilor procesuale, instanța a procedat la ascultarea inculpatei S. D. A., care a solicitat aplicarea procedurii prevăzute de art. 374 alin. 4 si art. 375 C. proc. pen., în sensul ca judecarea cauzei să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile solicitate de textul de lege mai sus menționat, respectiv că inculpata a recunoscut în totalitate fapta reținută în actul de sesizare a instanței și nu a solicitat administrarea de probe, asfel încât a procedat la judecata cauzei numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor în circumstanțiere depuse de inculpată.
S-a depus la dosarul cauzei fisa de cazier judiciar a inculpatei.
Pe parcursul procesului penal nu a fost dispusă față de inculpată nicio măsură preventivă.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
În perioada 01.02._14, inculpata S. D. A., în calitate de administrator al . SRL, a săvârșit la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, respectiv a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadența fiecărei luni, impozite și contribuții cu reținere la sursă în sumă totală de 185.719 lei, din care a rămas de achitat suma de 179.365 lei, defalcată astfel: impozit pe veniturile din salarii în sumă de 74.829 lei, CAS asigurați în sumă de 53.229 lei, CASS asigurați în sumă de 42.032 lei și șomaj asigurați în sumă de 9.275 lei.
Astfel, prin procesul-verbal din data de 29.07.2011, organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, constând în faptul că numita S. D. A., în calitate de administrator la . SRL, societate având ca obiect principal de activitate „Activități ale agențiilor de colectare și a birourilor de raportare a creditului", înregistrează restanțe la plata impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă mai mari de 30 de zile de la data scadenței.
Astfel cum rezultă din raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, . SRL a calculat și a înregistrat în contabilitate, în perioada de referință, impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă aferente salariilor angajaților, în cuantum total de 188.442 lei, din care: impozit pe veniturile din salarii în sumă totală de 78.305 lei, CAS asigurați în sumă de 56.346 lei, CASS asigurați în sumă de 44.185 lei și șomaj asigurați în sumă de 9.606 lei.
Expertiza contabilă a stabilit că reprezentantul legal al societății a achitat din totalul sumei reținute de 188.442 lei, suma de 9077 lei, din care în termenul legal de 30 de zile de la scadența fiecărei luni doar suma de 2723 lei, cu titlu de contribuții cu reținere la sursă. Așadar, în perioada de referință . SRL a acumulat o datorie aferentă contribuțiilor cu reținere la sursă în cuantum de 185.719 lei, din această sumă fiind achitată după expirarea termenului legal suma de 6354 lei, rămând de achitat în prezent suma de 179.365 lei.
Tot din raportul de expertiză rezultă că la termenele scadente de plată ale impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă societatea prezenta disponibil în casierie și în conturile bancare, în perioada 01.02._14 având încasări totale în cuantum de 1.187.962,39 lei. Din totalul acestor încasări, s-a achitat doar suma de 2723 lei cu titlu de impozite și contribuții cu reținere la sursă în termenul legal, o sumă nesemnificativă raportat la totalul încasărilor societății.
Așadar, conform concluziilor raportului de expertiză, societatea a prezentat disponibil suficient pentru achitarea impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, însă în perioada respectivă reprezentantul . SRL a preferat să efectueze plăți semnificative către furnizori, precum și pentru plata diverselor servicii, în detrimentul achitării datoriilor către bugetul de stat.
În aceste condiții, este evident că a existat posibilitatea concretă de plată a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, cu atât mai mult cu cât sumele reținute din salarii cu titlu de contribuții către bugetul consolidat al statului au o destinație specială, nefiind permisă utilizarea acestora în alte scopuri, indiferent de dificultățile prin care trece la un moment dat o societate comercială.
În privința persoanei responsabile cu reținerea și virarea către bugetul general consolidat a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, instanta retine că potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, ale Legii nr. 31/1990 și ale actului constitutiv, de activitatea societății răspunde administratorul acesteia, respectiv inculpata S. D. A..
Concluziile raportului de expertiză contabilă se coroborează cu declarațiile inculpatei, care a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, solicitând să fie judecată conform procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii.
În drept, fapta inculpatei S. D. A., care în perioada 01.02._14, în calitate de administrator al . SRL, a săvârșit la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, respectiv a reținut și nu a vărsat, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadența fiecărei luni, impozite și contribuții cu reținere la sursă în sumă totală de 185.719 lei, din care a rămas de achitat suma de 179.365 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. din 1969 și art. 5 C.pen.
Având în vedere numărul de luni pentru care nu s-a efectuat plata către bugetul general consolidat a sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă, în perioada 01.02._14, precum și prevederile art. 58 din Codul fiscal, potrivit cărora plătitorii de salarii și de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula și de a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri, precum și de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc aceste venituri, rezultând astfel că scadența virării sumelor reprezentând impozite și contribuții cu reținere la sursă o reprezintă cel mai târziu data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează drepturile salariale, nevărsarea sumelor datorate la această scadență nereprezentând infracțiune decât după trecerea unui termen de 30 de zile de la această dată, instanța constată că în cauză sunt aplicabile disp. art. 35 alin. 1 C.pen., referitoare la forma continuată a infracțiunii, aceasta consumându-se începând cu a 31-a zi de la scadență pentru datoriile corespunzătoare fiecărei luni.
Elementul material al laturii obiective constă în acțiunea inculpatei – reținerea în documentele financiar contabile a sumelor datorate de angajați la bugetul de stat, urmate de inacțiunea acestea care constă în nedepunerea sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, până la împlinirea celor 30 de zile.
Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru activitățile pe care le desfășoară instituțiile abilitate având ca atribuții colectarea sumelor de bani din care se alcătuiește bugetul general consolidat.
Legătura de cauzalitate între acțiunea făptuitorului și rezultatul produs rezultă din însăși materialitatea faptelor.
Din punct de vedere al laturii subiective, inculpata a acționat cu intenție directă, societatea administrată de către acesta având disponibil la datele scadente, disponibil pe care însă l-a direcționat spre alte activități.
La încadrarea juridica a faptei nu vor fi retinute dispozitiile art. 5 C.pen. referitoare la interventia unei legi penale mai favorabile, având în vedere că infracțiunea s-a consumat după . Noului Cod penal.
Întrucât fapta dedusa judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpată, atrăgând răspunderea penală conform art. 15 alin. 2 C.pen., instanța urmează să pronunțe condamnare acesteia.
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 din Noul Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art. 74 din Noul Cod penal, instanța va avea în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care vor fi evaluate după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, precum și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.
Astfel, instanța apreciază că fapta săvârșită de inculpată prezintă un grad de pericol social relativ ridicat, având în vedere că a produs un prejudiciu important bugetului consolidat al statului, în cuantum de 179.365 lei, la care se adaugă penalitățile de întârziere, precum și că activitatea infractională a inculpatei s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ 7 ani, îmbrăcând forma continuată prevăzută de art. 35 alin. 1 C.pen.
În ceea ce privește persoana inculpatei, instanța constată că aceasta a avut o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei și cooperând cu organele judiciare. Totodată, instanța va ține cont că inculpata a avut o comportament bun în trecut, nefiind cunoscută cu antecedente penale, conform fișei de cazier judiciar atașată la dosarul cauzei.
De asemenea, prin săvârșirea faptei inculpata a cauzat un prejudiciu nu numai bugetului consolidat al statului, dar și salariaților societății pe care a administrat-o, prin neplata contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale și a asigurărilor de sănătate aceștia fiind lipsiți în perioada de referință de serviciile pe care statul le oferă în schimbul achitării acestor contribuții.
Totodată, instanța va avea în vedere la individualizarea pedepsei ce urmează să-i fie aplicată inculpatei faptul că aceasta nu a acoperit până în prezent paguba produsă bugetului statului, dar și amploarea pe care fenomenul evaziunii fiscale a luat-o în ultimii ani
În privinta limitelor de pedeapsa prevazute de lege, infractiunea dedusă judecății se sancționează cu inchisoarea de la 1 an la 6 ani, urmând a fi avut în vedere și faptul că, potrivit art. 36 alin. C.pen., în cazul infracțiunii continuate maximul special al pedepsei poate fi majorat cu până la 3 ani, precum și că inculpata a fost judecată conform procedurii simplificate prevăzută de art. 374 alin. 4, art. 375 și art. 396 alin. 10 C.p.p., astfel încât limitele de pedeapsă se reduc cu o treime în cazul pedepsei închisorii.
Astfel, punând în balanță ansamblul acestor considerente, prin prisma dispozițiilor legale invocate anterior, instanța apreciază că în cauză se impune aplicarea față de inculpata S. D. A. a unei pedepse cu închisoarea îndreptată spre jumătatea inferioară a intervalului prevăzut de lege, în cuantum de 1 an și 8 luni închisoare, având ca modalitate de executare suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 91 alin. 1 C.pen., aceasta fiind aptă să atingă scopul preventiv și punitiv al sancțiunii, neimpunându-se executarea pedepsei în regim de detenție pentru îndreptarea inculpatei prin prisma argumentelor expuse anterior, cu atât mai mult cu cât aceasta va executa efectiv pedeapsa în cazul în care în termenul de încercare va săvârși o altă infracțiune.
Totodată, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pozitive prevăzute de art. 91 alin. 1 C.pen., (pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității; în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată), dar și condițiile negative prevăzute de art. 91 alin. 3 C.pen., astfel încât nu există nici un impediment legal pentru dispunerea acestei modalități de individualizare a executării pedepsei.
Față de aceste considerente, în baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.pen., instanța o va condamna pe inculpata S. D. A. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infractiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă in forma continuată.
În privința pedepsei accesorii, instanța reține că potrivit art. 65 alin. 1 Cod Penal, pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prev. la art. 66 alin. 1 lit a), b) și d)-o) a căror exercitare a fost interzisă de instanță ca pedeapsă complementară. Totodată, conform art. 67 alin. 1 Cod Penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.
În consecință, aplicarea unei pedepse accesorii poate fi dispusă numai dacă, în raport de criteriile prev. de art. 67 alin. 1 Cod Penal, instanța dispune aplicarea unei pedepse complementare.
De asemenea, în cauza S. și P. c. României și Hirst c. Marii Britanii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului - a cărei jurisprudență este obligatorie, aplicându-se cu preeminență față de dreptul intern, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție - a stabilit că exercițiul unui drept nu poate fi interzis decât în măsura în care există o nedemnitate.
Or, instanța apreciază că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de către inculpată, de împrejurările cauzei, precum și de persoana acesteia, aplicarea unei pedepse complementare sau accesorii nu este necesară.
În baza art. 91 alin. 1 C.pen., instanța va suspenda sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează conform art. 92 C.pen.
În baza art. 93 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
- se va prezenta la Serviciul de Probațiune Ilfov la datele fixate de consilierul de probațiune;
- va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; - va anunța, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- va comunica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen. va impune inculpatei să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Ilfov sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Orașului B. – Serviciul Întreținere Domeniul Public, Privat, Iluminat Public, Spații Verzi, Mecanizare și Administrare sau a Primăriei Afumați.
În baza art. 91 alin. 4 C.pen. va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligațiilor impuse de instanță ori stabilite de lege, precum și dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune.
Sub aspectul laturii civile, instanța reține că partea civilă S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat obligarea inculpatei, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 179.428 lei, reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii aferente acestei sume, calculate de la data scadenței până la data plății efective.
Potrivit art. 1357 C.civ., "Cel care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita, savarsita cu vinovatie, este obligat sa il repare".
Prin urmare, pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat, precum și existența capacității delictuale a celui care a săvârșit fapta ilicită.
Referitor la prejudiciu, pentru a se dispune repararea sa este necesar ca acesta să fie cert și să nu fi fost reparat încă. Având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă, din care rezultă că prejudiciul produs bugetului de stat prin neachitarea taxelor și impozitelor cu reținere la sursă se ridică la suma de 185.719 lei, din această sumă fiind achitată după expirarea termenului legal suma de 6354 lei, rămând de achitat în prezent suma de 179.365 lei, instanța constată că acțiunea civilă exercitată de S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală este întemeiată doar în parte.
Totodată, instanța constată faptul că inculpata nu a făcut dovada achitării obligațiilor fiscale accesorii aferente debitului principal de 179.365 lei, sume pe care partea civilă este îndreptățită să le obțină în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului.
Așadar, instanța constată că pretențiile părții civile sunt întemeiate parțial, motiv pentru care, în baza art. 19 rap. la art. 397 C.p.p. și art. 1357 și urm. C.civ. va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și va obliga inculpata S. D. A., în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL, la plata sumei de 179.365 lei, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, calculate de la data scadenței până la data plății efective, sume ce vor fi calculate de către organul fiscal competent.
De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 potrivit cărora "În cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie", în baza art. 249 C.p.p. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005 instanța va menține sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr._/P/2011 din data de 08.07.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, până la concurența sumei de 179.365 lei, asupra următoarelor bunuri imobile aparținând inculpatei S. D. A.:
- terenul intravilan în suprafață de 2031 mp, nr. cadastral 1816, situat în ., zona luncă, . nr. A313, înscris în cartea funciară nr._;
- terenul intravilan în suprafață de 1556 mp, nr. cadastral 383/2, situat în com. Gruiu, ., jud. Ilfov, lotul 2, înscris în cartea funciară nr._;
- terenul intravilan în suprafață de 5446 mp, nr. cadastral 1287, situat în com. Gruiu, .. Ilfov, cvartal 9, parcelă nr. 488, înscris în cartea funciară nr._.
În baza art. 274 alin. 1 și 3 C.p.p. va obliga inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 1.300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 urmează să dispună comunicarea unei copii de pe dispozitivul prezentei hotărâri Oficiului N. al Registrului Comertului la data rămânerii definitive a acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.pen. condamnă pe inculpata S. D. A. (fiica lui L. V. și E., născută la data de 22.10.1967 în mun. București, CNP -_) domiciliat in ., ., jud. Ilfov, la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infractiunii de reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă in forma continuată.
În baza art. 91 alin. 1 C.pen. suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează conform art. 92 C.pen.
În baza art. 93 alin. 1 C.pen. pe durata termenului de supraveghere inculpata va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
- se va prezenta la Serviciul de Probațiune Ilfov la datele fixate de consilierul de probațiune;
- va primi vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; - va anunța, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- va comunica schimbarea locului de muncă;
- va comunica informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 lit. b C.pen. impune inculpatei să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Ilfov sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Orașului B. – Serviciul Întreținere Domeniul Public, Privat, Iluminat Public, Spații Verzi, Mecanizare și Administrare sau a Primăriei Afumați.
În baza art. 91 alin. 4 C.pen. atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligațiilor impuse de instanță ori stabilite de lege, precum și dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune.
În baza art. 19 rap. la art. 397 C.p.p. și art. 1357 și urm. C.civ. admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. R. prin Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul in București, ., sector 5 și obligă inculpata S. D. A., în solidar cu partea responsabilă civilmente . SRL cu sediul in sector 1, București, ., la plata sumei de 179.365 lei, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii, calculate de la data scadenței până la data plății efective.
În baza art. 249 C.p.p. rap. la art. 11 din Legea nr. 241/2005 menține sechestrul asigurător instituit prin ordonanța nr._/P/2011 din data de 08.07.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, până la concurența sumei de 179.365 lei, asupra următoarelor bunuri imobile aparținând inculpatei S. D. A.:
- terenul intravilan în suprafață de 2031 mp, nr. cadastral 1816, situat în com. Gruiu, ., zona luncă, . nr. A313, înscris în cartea funciară nr._;
- terenul intravilan în suprafață de 1556 mp, nr. cadastral 383/2, situat în com. Gruiu, ., jud. Ilfov, lotul 2, înscris în cartea funciară nr._;
- terenul intravilan în suprafață de 5446 mp, nr. cadastral 1287, situat în com. Gruiu, .. Ilfov, cvartal 9, parcelă nr. 488, înscris în cartea funciară nr._.
În baza art. 274 alin. 1 și 3 C.p.p. obligă inculpata, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 1.300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 13 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 dispune comunicarea unei copii de pe dispozitivul prezentei hotărâri Oficiului N. al Registrului Comertului la data rămânerii definitive a acesteia.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2015.
PRESEDINTEGREFIER
Jud. P. A. A. E. D.
Red. P.A/ Dac. E.A /2 ex/04.06.2015
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 497/2015.... → |
|---|








