Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 497/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 497/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 10-07-2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 497/2015
Ședința publică din 10 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: J. M. I.
GREFIER: P. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror S. A..
Pe rol pronunțarea soluției asupra cauzei penale privind pe inculpatul GUȘA F., având ca obiect – conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 N.C.pen.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.06.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit data pronunțării la 10.07.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Cu privire la cauza penală de față:
Prin Rechizitoriul nr. 3992/P/2015 din data de 28.04.2015, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 30.04.2015 sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului G. F., fiul lui T. și Garofița, născut la data de 02.03.1979 în București, domiciliat în București, ., posesor CI . nr._, CNP_, recidivist, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 59/U.P. din 06.04.2015 emis de Judecătoria Sectorului 1 București, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 335 alin. 1 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen.
S-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 05.04.2015, în jurul orei 14:40, a fost depistat de catre organele de politie în timp ce conducea autoturismul marca Renualt Twingo, cu nr. de înmatriculare P 8162 BB, pe Șoseaua Chitilei, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
În faza de urmărire penală fapta săvârșită de către inculpatul G. F. a fost dovedită prin urmatoarele probe și mijloace de probă: proces verbal depistare, declarația dată în calitate de martor de către numitul K. R., declarație dată în calitate de martor de numitul I. C., declarația dată în calitate de martor de numitul K. S. ISU AKRAM, procesul verbal de verificare în bazele de date – DEPABD, declarația dată în calitate de suspect/inculpat de numitul Gusa F..
Inculpatul a fost reținut de către organele de cercetare penală și ulterior arestată în cauză prin încheierea din data de 06.04.2015 pronunțată în cauza cu nr._/299/2015 aflată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București.
Prin încheierea din data de 02.06.2015 Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sector 1 București a dispus începerea judecății, constatând competența instanței, legalitatea administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală.
Inculpatul G. F., asistat de apărător ales, a uzat de prevederile art. 375 C. pr. pen. privind judecarea cauzei în situația recunoașterii învinuirii.
În cauză a fost audiat inculpatul în conformitate cu dispozițiile art. 375 C. pr. pen.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La data de 05.04.2015, în jurul orei 14:40, inculpatul G. F. a fost depistat de catre organele de politie în timp ce se conducea autoturismul marca Renualt Twingo cu nr. de înmatriculare P 8162 BB, pe Șoseaua Chitilei, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Din procesul verbal de depistare întocmit de organele de poliție reiese faptul că la data de 05.04.2015, în jurul orei 14:40, numitul G. F. a condus autoturismul marca Reanult Twigo cu nr. de înmatriculare P 8162 BB, pe Șoseaua Chitilei, fără a poseda permis de conducere.
Din declarația martorului K. R. a reieșit că în timp ce își desfășura activitățile de serviciu cu autoutilitara MAI a observat faptul că pe . 1, București, se deplasează un autoturism marca Renault Twigo, cu nr. de înmatriculare P8162 BB, ocazie cu care au mers în spatele acestui autoturism, iar la intersecția Șoseaua Chitilei cu . oprit pe acesta, i-a solicitat conducătorului auto actele de identitate și actele autoturismului, însă în urma unor verificări a constatat faptul că șoferul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ocazie cu care a procedat la conducerea conducătorului auto și a pasagerului la Sediul Secției 5 Poliție în vederea stabilirii situației de fapt.
Din declarația martorului I. C. a reieșit faptul că în timp ce își desfășura activitățile de serviciu cu autoutilitara MAI a observat faptul că pe . 1, București, se deplasează un autoturism marca Renault Twigo cu nr. de înmatriculare P8162BB, ocazie cu care au mers în spatele acestui autoturism, iar la intersecția Șoseaua Chitilei cu . oprit pe acesta, i-a solicitat conducătorului auto actele de identitate și actele autoturismului, însă în urma unor verificări a constatat faptul că susnumitul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ocazie cu care a procedat la conducerea conducătorului auto și a pasagerului la Sediul Sectiei 5 Poliție în vederea stabilirii situației de fapt.
Din declarația martorului K. S. Isu Akram reieșit faptul că în ziua de 05.04.2015, în jurul orelor 14:20, a venit numitul G. F. cu un autoturism marca Renault Twigo, cu nr. de înmatriculare P8162BB, de culoare albă, și i-a spus să mergă cu el la garaj pentru a repara o mașină. Astfel, martorul s-a urcat în autoturism pe scaunul din dreapta față și au mers până la intersecția străzii Mezeș cu Șoseaua Chitilei când au fost opriți de un echipaj de poliție. În momentul în care au fost opriți, le-au fost solicitate actele de identitate și actele autoturismului, ocazie cu care G. F. a spus că nu are niciun act asupra sa și nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În urma verificărilor în bazele de date s-a stabilit faptul că G. F. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fapt pentru care au fost conduși la Sediul Secției 5 Poliție în vederea stabilirii situației de fapt. Tot din declarația martorului a reiesit faptul că autoturismul este al lui G. F. si că acesta i-a spus ca a dat suma de 360 euro pentru a face actele, dar că martorul nu știa că acesta nu posedă permis de conducere.
Din procesul verbal de consultare a bazei de date - evidența auto a rezultat că numitul G. F. nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Cu ocazia audierii în faza de urmărire penală atât in calitate de suspect, cât și în calitate de inculpat, numitul G. F. a recunoscut săvârșirea faptei și a aratat că la data de 05.04.2015, în jurul orei 14.00, a plecat de acasă cu autoturismul marca Renault Twingo cu nr. de înmatriculare P 8162 BB, de culoare alb, autoturism ce este proprietatea unui prieten pe nume Univers, ce locuiește pe o stradă învecinată cu Șoseaua Chitilei, sector 1. De asemenea, inculpatul a mai declarat faptul că acest prieten i-a adus autoturismul în ziua de 04.04.2015 și i-a spus că îl roagă să îi schimbe bieletele de direcție, întrucât știa faptul că lucreaza la un garaj. Astfel, in aceasta zi, a luat autoturismul și a plecat fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie să-l ia pe un coleg de muncă căruia îi spune Arabul, de la domiciliul acestuia situat pe . 1, București. A ajuns la acesta acasă, care s-a urcat ca pasager în partea dreaptă și a stabilit să se întoarcă la garajul unde lucrau amândoi situat pe . sector 1, București. Inculpatul a menționat faptul că persoana care se afla cu el în calitate de pasager, respectiv Arabul, nu știa că nu posedă permis de conducere și știa faptul că autoturismul nu este al său. Astfel, la capătul tramvaiului 45, pe Șoseaua Chitilei, inculpatul a observat faptul că un echipaj de poliție au efectuat semnale regulamentare de oprire folosind semnalele acustice și luminoase și având în vedere faptul că nu avea cum să oprească în acel loc a oprit în dreptul străzii Mezeș, sector 1, București. În momentul în care a oprit organele de poliție au venit la ei, s-au legitimat și le-au solicitat actele de identitate și documentele autoturismului. Cu această ocazie le-a spus că nu are asupra sa niciun document și că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie. Astfel, politiștii l-au verificat în baza de date pentru a-i stabili identitatea, ocazie cu care au stabilit și faptul că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, inculpatul a aratat că organele de poliție au cerut documentele de identitate și pasagerului care se afla pe scaunul din dreapta față a autoturismului, ocazie cu care acesta le-a dat un permis de ședere românesc, întrucât acesta este de altă naționalitate, iar după ce au fost verificați în bazele de date au fost conduși la Secția 5 Poliție în vederea stabilirii situație de fapt.
Cu ocazia prezentarii la Sectia de Politie, numitul M. N., zis U., persoana indicate de catre inculpate ca fiind proprietarul autoturismului, a refuzat sa dea declaratie cu privire la autoturismul marca Renault Twigo.
Audiat fiind în fața instanței la termenul din data de 30.06.2015 inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, solicitând soluționarea cauzei în procedura simplificată privind recunoașterea învinuirii.
Față de poziția exprimată de inculpat în ședința publică din data de 30.06.2015 instanța a constatat admisibilă cererea acestuia de soluționare a cauzei potrivit procedurii simplificate de recunoaștere a învinuirii.
Situația de fapt expusă în rehizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză în faza de urmărire penală, respectiv declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei care se coroborează cu procesul verbal de depistare întocmit de cărte organele de poliție, declarațiile martorilor audiați în cauză (polițiștii care au perceput în mod nemijlocit săvârșirea faptei de către inculpat și pasagerul autovehiculului condus de inculpat) și rezultatul verificărilor efectuate în bazele de date în urma cărora s-a stabilit că inculpatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule (f. 81, 82 dos. u.p.).
Coroborând probatoriul administrat în cauză instanța reține că faptele inculpatului G. F. care la data de 05.04.2015, în jurul orei 14:40, a fost depistat de catre organele de politie în timp ce conducea autoturismul marca Renualt Twingo, cu nr. de înmatriculare P 8162 BB, pe Șoseaua Chitilei, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev .de art. 335 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen.
Reținerea stării de recidivă postexecutorie prevăzută la art. 41 alin. 1 C. pen. se impune întrucât fapta arătată anterior a fost săvârșită după ce inculpatul a executat pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prin sentința penală nr. 40/22.01.2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 576/27.03.2015 a Curții de Apel București, executarea pedepsei începând la data de 27.02.2012 (f. 76 dos. u.p.).
Instanța reține că fapta săvârșită de inculpatul G. F. există, a fost săvârșită de către acesta și urmează să îi aplice o pedeapsă la individualizarea cărora va ține seama că a avut o atitudine sinceră, de recunoștere a faptei comise, condiții în care este astfel posibilă aplicabilitatea prevederilor art. 396 alin. 10 C. pr. pen. („în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime ...”).
La individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 Cod penal.
În conformitate cu dispozițiile art. 74 Cod penal instanța va avea în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite (conducerea unui autovehicul pe drumurile publice pe raza unor artere de circulație din cadrul unei așezări urbane pe care în mod obișnuit se înregistrează valori ridicate de trafic auto și pietonal) și periculozitatea inculpatului cu referire la antecedentele sale penale.
Se constată că inculpatul a fost condamnat în trecut în numeroase rânduri la pedepse cu închisoarea cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea unor infracțiuni similare celei din prezenta cauză, aspect ce denotă îndârjirea inculpatului și faptul că pedepsele aplicate anterior nu și-au atins scopul. Din analiza fișei cazier judiciar se constată că inculpatul a fost condamnat de nu mai puțin de 6 ori pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și i-a fost aplicată o sancțiune administrativă pentru săvârșirea unei fapte similare.
Față de aceste considerente instanță apreciază că se impune o reacție fermă din partea organelor judiciare de natură să corijeze nu numai comportamentul vădit antisocial al inculpatului, dar și să descurajeze alte persoane care ar fi dispuse să-și asume risurile comiterii unor fapte similare.
Pentru aceste considerente instanța va avea în vedere pedeapsa cu închisoarea cu executare în regim de detenție și va da efect atât dispozițiilor privind reducerea pedepsei ca urmare a recunoașterii învinuirii, cât și dispozițiilor relative la recidiva postexecutorie, conform prevederilor art. 79 alin. 3 C. pr. pen. Aplicând aceste dispoziții legale limitele pedepsei se vor încadra între 1 și 5 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 335 alin. 1 C. pen.
Astfel, în temeiul art. 335 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., va condamna inculpatul G. F. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art. 67 alin. 1 C. pen. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a o cupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce autovehicule, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și i din C. pen., pe o durată de 2 ani.
În baza art. 65 alin. 1 și 3 din C.pen. va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și i din C. pen., respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a o cupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce autovehicule.
În baza art. 404 alin. 4 lit. f și art. 162 C. pr. pen. va dispune restituirea către inculpatul G. F. a autovehiculului marca Renault Twingo, de culoare alb, cu nr. de înmatriculare P8162BB, identificat conform procesului verbal aflat la filele 84 – 88 din dosarul de urmărire penală.
Instanța are în vedere faptul că este de esența infracțiunii analizate conducerea autovehiculului fără a poseda un permis de conducere, nefiind de conceput ca această faptă să fie săvârșită în alte condiții decât prin conducerea unui autovehicul.
În baza art. 72 C.pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G. F. durata reținerii și arestării preventive executată în cauză de la data de 06.04.2015 la zi.
În baza art. 399 alin.1 C. pr. pen., având în vedere modalitatea în care a fost săvârșită fapta, periculozitatea inculpatului cu referire la antecedentele sale penale și aspectul că față de acesta s-a pronunțat o hotărâre de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, existând astfel riscul ca odată pus în libertate acesta să se sustragă de la judecată/executarea pedepsei, va menține măsura arestării preventive a inculpatului G. F. (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 59/U.P. din 06.04.2015 emis de Judecătoria Sectorului 1 București).
În baza art. 274 alin. 1 din C. pr. pen. va obliga inculpatul G. F. să plătească statului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Văzând și disp. art. 408 C. pr. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 335 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. 1 C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. pr. pen., condamnă inculpatul G. F., fiul lui T. și Garofița, născut la data de 02.03.1979 în București, domiciliat în București, ., posesor CI . nr._, CNP_, recidivist, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 59/U.P. din 06.04.2015 emis de Judecătoria Sectorului 1 București, la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art. 67 alin. 1 C. pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a o cupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce autovehicule, prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b și i din C. pen., pe o durată de 2 ani.
În baza art. 65 alin. 1 și 3 din C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și i din C. pen., respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a o cupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a conduce autovehicule.
În baza art. 404 alin. 4 lit. f și art. 162 C. pr. pen. dispune restituirea către inculpatul G. F. a autovehiculului marca Renault Twingo, de culoare alb, cu nr. de înmatriculare P8162BB, identificat conform procesului verbal aflat la filele 84 – 88 din dosarul de urmărire penală.
În baza art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului G. F. durata reținerii și arestării preventive executată în cauză de la data de 06.04.2015 la zi.
În baza art. 399 alin.1 C. pr. pen. menține măsura arestării preventive a inculpatului G. F. (arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 59/U.P. din 06.04.2015 emis de Judecătoria Sectorului 1 București).
În baza art. 274 alin. 1 din C. pr. pen. obligă inculpatul G. F. să plătească statului suma de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.07.2015.
Președinte, Grefier,
J. M. I. P. M.
Red. /Dact. JMI/PM
2ex./29.07.2015
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 250/2015.... | Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei.... → |
|---|








