Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 476/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 476/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 03-07-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
.
Sentința penală Nr. 476/2015
Ședința publică de la 03 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M. O.
GREFIER – M. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror Z. M..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul C. M. V. trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută în art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.06.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat termen pentru pronunțare la data de 03.07.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 3461/P/2015 din data de 11.05.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, înregistrat pe rolul instanței sub nr._ din data de 12.05.2015, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C. M. V. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută în art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal.
În actul de sesizare a instanței a fost reținută următoarea situație de fapt: în data de 14.03.2015, în jurul orei 12,20, prin spargerea geamului portierei stânga față, inculpatul C. M. V. a pătruns în autoturismul marca DACIA L., cu număr de înmatriculare_, parcat în București, . nr. 86A, sector 1, de unde a sustras o stație emisie-recepție marca MOTOROLA, un monitor LCD auto și un telefon mobil marca HUAWEI, cauzând astfel un prejudiciu material în cuantum de 3000 lei.
Situația de fapt a fost reținută în cursul urmăririi penale pe baza următoarelor mijloace de probă: declarație persoană vătămată, declarații suspect / inculpat C. M. V., proces verbal de vizionare a înregistrărilor video încheiat în data de 16.03.2015, proces verbal de cercetare la fața locului din data de 14.03.2015, adresa nr._/17.03.2015, proces verbal încheiat de lucrătorii Secției 3 Poliție, Biroul de Ordine Publică din data de 19.03.2015, proces verbal de consemnare a activității de supraveghere tehnică din data de 28.04._, adresa nr._/03.04.2015, declarații martori, copiile contractelor de amanet nr. 3966/01.04.2015 și nr. 3982/02.04.2015, proces verbal de predare – primire a telefonului mobil marca HUAWEI G300 cu ._, planșă fotografică nr. 221/06.04.2015, dovada de restituire nr._/ 05.05.2015, raport de constatare criminalistică nr._ din data de 15.04.2015, proces verbal încheiat de către lucrătorii Secției 4 Poliție din data de 15.04._, planșa fotografică nr.195/14.03.2015.
La primirea dosarului, în baza art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală, s-a dispus comunicarea către inculpat a unei copii certificate a rechizitoriului, cu aducerea la cunoștință a drepturilor sale în această procedură de cameră preliminară – obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător, precum și faptul că, în termen de 20 de zile de la data comunicării, are dreptul de a formula, în scris, cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Același termen a fost stabilit și pentru avocatul ales al inculpatului.
Prin încheierea de cameră preliminară din data de 10.06.2015, în baza art. 346 alin. (2) din Codul de procedură penală s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 3461/P/2015 emis la data de 11.05.2015 de către Ministerul Public– P. de pe lângă Judecătoria Sector 1 București privind pe inculpatul C. M. V., trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută în art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal. În baza aceluiași text de lege s-a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul C. M. V..
De asemenea, pe parcursul camerei preliminare și a judecății, starea de arest a fost verificată și menținută de către judecătorul de cameră preliminară și instanța de judecată cu respectarea termenelor procedurale de 30 de zile și respectiv 60 de zile.
La termenul de judecată din data de 10.06.2015, instanța a acordat, la solicitarea inculpatului, un termen de judecată pentru a încerca împăcarea părților, persoana vătămată prezentă personal la acel termen arătând că există posibilitatea împăcării în situația în care i se va achita suma de 1.500 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
La termenul de judecată din data de 24.06.2015, inculpatul a solicitat acordarea unui alt termen de judecată în vederea împăcării părților. Cu toate acestea, având în vedere și precizările persoanei vătămate în sensul că a redus la jumătate pretențiile, că îi este foarte greu să mai vină în instanță, motiv pentru care nu este de acord cu acordarea unui nou termen de judecată, precum și faptul că în cursul judecății există posibilitatea încheierii unui acord de mediere pentru înlăturarea răspunderii penale până la rămânerea definitivă a cauzei, instanța a respins cererea inculpatului de acordare a unui nou termen de judecată,
Înainte de a se da citire actului de sesizare a instanței la termenul de judecată din data de 24.06.2015, persoana vătămată D. M. a declarat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 1.500 lei, chiar dacă apreciază că suma de 3.000 lei reprezintă contravaloarea bunurilor sustrase și nerecuperate.
În cursul cercetării judecătorești, la termenul de judecată din data de 24.06.2015, instanța a adus la cunoștința inculpatului prevederile art. 396 alin. (10) raportat la art. 374 alin. (4) și art. 375 din Codul de procedură penală privind procedura simplificată și i-a prezentat consecințele urmării acestei proceduri. Fiind audiat, inculpatul a declarat că solicită aplicarea art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală, în sensul că recunoaște fapta astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu și dorește ca judecata să aibă loc numai în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor depuse. De asemenea, a declarat că dorește să presteze muncă neremunerată în folosul comunității dacă se va impune, precum și faptul că recunoaște în totalitate prejudiciul de 1.500 lei cu care persoana vătămată s-a constituit parte civilă.
La dosar a fost comunicată, la solicitarea din oficiu a instanței, fișa de cazier judiciar a inculpatului. Inculpatul nu a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, prin prisma acuzațiilor și a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
În fapt, în data de 14.03.2015, în jurul orei 12,20, prin spargerea geamului portierei stânga față, inculpatul C. M. V. a pătruns în autoturismul marca DACIA L., cu număr de înmatriculare_, parcat în București, . nr. 86A, sector 1, de unde a sustras o stație emisie-recepție marca MOTOROLA, un monitor LCD auto și un telefon mobil marca HUAWEI, cauzând astfel un prejudiciu material în cuantum de 3000 lei.
Instanța reține această situație de fapt pe baza următoarelor probe administrate în faza de urmărire penală: declarație persoană vătămată (f. 51-53 d.u.p.), declarații suspect / inculpat C. M. V. (f. 10, 22, 37, 43-44 d.u.p.), proces verbal de vizionare a înregistrărilor video încheiat în data de 16.03.2015 (f. 45-46 d.u.p.), proces verbal de cercetare la fața locului din data de 14.03.2015 (f. 58 d.u.p.), adresa nr._/17.03.2015 (f. 59 d.u.p.), proces verbal încheiat de lucrătorii Secției 3 Poliție, Biroul de Ordine Publică din data de 19.03.2015 (f. 61 d.u.p.), proces verbal de consemnare a activității de supraveghere tehnică din data de 28.04.2015 (f. 71 d.u.p.), proces verbal nr._/03.04.2015 (f. 72 d.u.p.), declarații martori J. N., C. A. (f. 73-74, 82-83 d.u.p.), copiile contractelor de amanet nr. 3966/01.04.2015 și nr. 3982/02.04.2015 (f. 75-76 d.u.p.), proces verbal de predare – primire a telefonului mobil marca HUAWEI G300 cu ._ (f. 77 d.u.p.), planșă fotografică nr. 221/06.04.2015 (f. 78-80 d.u.p.), dovada de restituire nr._/ 05.05.2015 (f. 84 d.u.p.), raport de constatare criminalistică nr._ din data de 15.04.2015 (f. 86-95 d.u.p.), proces verbal încheiat de către lucrătorii Secției 4 Poliție din data de 15.04.2015 (f. 97 d.u.p.), planșa fotografică nr.195/14.03.2015 (f. 105-111 d.u.p.).
Astfel, din declarația persoanei vătămate D. M. a rezultat că în data de 14.03.2015, în jurul orei 12,20, în timp ce se afla în curtea imobilului situat în București, . nr. 86A, sector 1, o persoană necunoscută i-a spart geamul portierei stânga față a autoturismului marca DACIA L., cu număr de înmatriculare_, parcat în fața acestui imobil, și i-a sustras din interior o stație emisie-recepție marca MOTOROLA, un monitor LCD auto și un telefon mobil marca HUAWEI, persoana vătămată arătând că este conducător de taxi în cadrul firmei C., preluând în același timp și comenzi prin aplicația STAR TAXI. Din declarația persoanei vătămate a reieșit că săvârșirea faptei a fost surprinsă de camera de supraveghere montată în interiorul mașinii și de două camere de supraveghere video montate în exteriorul imobilului situat în București, . nr. 86A, sector 1 (declarații f. 51-53 d.u.p.).
Din vizualizarea imaginilor surprinse de camerele de supraveghere reiese următoarea situație de fapt: un individ necunoscut îmbrăcat cu vestă de culoare neagră, pe sub care poartă un hanorac de culoare deschisă, purtând gluga pe cap, pantaloni de culoare închisă, ce poartă barbă, trece la ora 12:15:03 PM prin fața autoturismului marca DACIA L., cu număr de înmatriculare_, se oprește și privește prin geamul portierei dreapta față, verificând interiorul acesteia; apoi ocolește autoturismul prin spate, și se oprește în dreptul portierei stânga față, unde privește de aproape în interiorul acestuia și cu mișcări scurte lovește de 3 ori geamul acelei portiere; pătrunde parțial în autoturism prin geamul spart, ia ceva din interior, apoi iese și traversează în fugă carosabilul ., înspre .-se că ține în mâna dreaptă un obiect de formă dreptunghiulară de care este atârnat un alt obiect de mărimea unui mouse (proces verbal de vizionare a înregistrărilor video încheiat în data de 16.03.2015 - f. 45-46 d.u.p.).
În urma cercetărilor efectuate la fața locului, pe scaunul din dreapta față a fost descoperit un ciocan pentru spargerea geamurilor despre care persoana vătămată a afirmat că nu îi aparține (proces verbal de cercetare la fața locului din data de 14.03.2015 - f. 58 d.u.p.).
Ca urmare a punerii în aplicare a mandatului de supraveghere tehnică nr. 101/31.03.2015 emis de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Sectorului 1 București, s-a stabilit că în terminalul mobil sustras de la persoana vătămată a fost introdusă o cartelă telefonică aparținând martorului J. N., martor care a afirmat că această cartelă este folosită de martorul C. A..
Din transcrierea convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în baza mandatului de supraveghere tehnică a rezultat că la data de 01.04.2015, martorul C. A. a fost contactat de un bărbat necunoscut căruia i-a solicitat să-i introducă un telefon la amanet întrucât nu are cartea de identitate la el, de aceea la casa de amanet identificată ca fiind punctul de lucru din mun. București, .. 51, sector 6 al S.C. TOTAL CREDIT IFN S.R.L., potrivit contractului de amanet, a rezultat că martorul S. I. G. este cel care a introdus la amanet telefonul mobil aparținând persoanei vătămate, sustras în data de 14.03.2015.
Din declarația martorului C. A. a rezultat că telefonul mobil a fost cumpărat de la inculpatul C. M. V. pentru suma de 200 lei, fără a cunoaște că este furat, martorul recunoscându-l pe inculpat din fotografiile prezentate de organele de poliție.
Telefonul mobil a fost ridicat de la .C. TOTAL CREDIT IFN S.R.L. de către organele de poliție, fiind restituit persoanei vătămate.
Fiind audiat în datele de 15.04.2015 și 06.05.2015, deși inițial negase săvârșirea faptei, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a arătat modalitatea de comitere, exact cum aceasta apare și în camerele de supraveghere. Astfel, a arătat că la spargerea geamului a folosit un ciocănel format dintr-o bucată din fier ce avea atașată o bucată de material de plastic de culoare roșie, iar din autovehicul a sustras o stație Motorola, un telefon mobil posibil Huawei și un televizor tip tabletă de dimensiuni mici. Cu ocazia audierii din data de 06.05.2015, a arătat că stația de emisie – recepție a fost vândută unui taximetrist contra sumei de 200 sau 300 lei, iar telefonul unui alt taximetrist pentru suma de 100 lei, recunoscând pe martorul C. A. ca fiind persoana căreia i-a vândut telefonul mobil.
Probele menționate mai sus se coroborează cu declarația inculpatului C. M. V. de recunoaștere a faptei comise dată de inculpat în fața instanței de judecată, instanța reținând că în mod indubitabil, din ansamblul probator, reiese că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței ce face obiectul prezentului dosar.
În drept, fapta inculpatului C. M. V., astfel cum aceasta a fost descrisă anterior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută în art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal.
În ceea ce privește elementul material al laturii obiective a infracțiunii de furt calificat, instanța apreciază că acesta constă în acțiunea de luare a unor bunuri mobile aparținând persoanei vătămate (o stație emisie-recepție marca MOTOROLA, un monitor LCD auto și un telefon mobil marca HUAWEI), fără consimțământul său, în scopul însușirii bunurilor pe nedrept.
De asemenea, față de aspectul că fapta s-a produs prin efracție – spargerea geamului autovehiculului proprietatea persoanei vătămate, instanța reține că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de furt calificat s-a realizat în forma agravată a infracțiunii prevăzută în art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal.
Urmarea imediată a infracțiunii de furt calificat constă în deposedarea persoanei vătămate de bunurile aflate în posesia sa și trecerea bunurilor sustrase în posesia inculpatului.
Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată este dovedită cu certitudine de întreg materialul probatoriu administrat în cauză, sustragerea bunului datorându-se în exclusivitate săvârșirii de către inculpat a infracțiunii.
Latura subiectivă a infracțiunii este realizată sub forma intenției directe reglementate de art. 16 alin. (3) lit. a) din Codul penal, inculpatul prevăzând rezultatul faptei și urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Așadar, vinovăția inculpatului rezultă din depozițiile martorilor și depozițiile persoanei vătămate coroborate cu declarațiile inculpatului, prin care acesta a recunoscut săvârșirea faptei și modalitatea sa de comitere.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 74 din Codul penal raportate în prezenta cauză, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, circumstanțele personale ale inculpatului (cunoscut cu antecedente penale pentru fapte contra patrimoniului, conform fișei de cazier judiciar, fără a se considera că este recidivist întrucât la data săvârșirii faptei deduse judecății era împlinit termenul de reabilitarea judecătorească), precum și circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, respectiv săvârșirea faptei prin efracție, în plină zi, fără ca inculpatul să fie interesat de faptul că fapta sa ar putea fi observată, deci cu un dispreț major pentru normele de drept penal. Astfel, instanța va avea în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor concretizat în valorile sociale care au fost vătămate – patrimoniul persoanei și relațiile sociale care se formează în jurul acestor valori, dar și obiectul material al infracțiunii și valoarea mare prejudiciului cauzat – 3.000 lei (care nu a fost recuperat nici măcar în parte, deși persoana vătămată, pentru a acorda un ajutor inculpatului pentru a putea achita prejudiciul a redus contravaloarea daunelor materiale solicitate de la 3.000 lei la 1.500 lei). Mai mult, instanța va avea în vedere și conduita inculpatului pe parcursul întregului proces penal. Astfel, deși va da eficiență prevederilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală și va reduce cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de art. 229 alin. (1) din Codul penal, va reține faptul că în cursul urmăririi penale inculpatul a avut o atitudine oscilantă, recunoscând comiterea infracțiunii numai după ce a o observat multiplele și consistența probelor ce dovedeau vinovăția sa, strânse de organele de urmărire penală.
Instanța apreciază că nu sunt incidente în cauză circumstanțe atenuante legale și judiciare, de natură să atragă reducerea cu o treime a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de furt calificat.
Prin urmare, având în vedere împrejurările mai sus-expuse, instanța apreciază că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse al cărei cuantum va fi orientat spre mediu. Astfel, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, urmând ca instanța să reducă limitele de pedeapsă prevăzute în art. 229 alin. (1) din Codul penal (de la 1 an la 5 ani închisoare) cu o treime, noile limite devenind de la 8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare, urmând ca instanța să orienteze pedeapsa între aceste limite.
Așadar, constatând că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, va condamna pe inculpatul C. M. V. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută în art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, apreciind că pedeapsa astfel cum va fi stabilită și aplicată este de natură să asigure atingerea scopurilor preventiv-educative și sancționatorii ale pedepsei.
În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal, instanța va aplica inculpatului C. M. V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, pe o perioada de 2 (doi) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal.
În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, va aplica inculpatului C. M. V. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, care se execută, conform art. 65 alin. (3) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.
Astfel, instanța apreciază că atitudinea inculpatului față de valorile sociale sus-menționate vin în contradicție cu exercițiul acestor drepturi. Astfel, în raport de natura faptei săvârșite, instanța apreciază că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, raportat și la prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța va interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară și respectiv accesorie, drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei închisorii stabilite, instanța apreciază că disprețul major al inculpatului față de normele de drept, dispreț care rezidă din modalitatea de comitere a faptei - respectiv săvârșirea faptei prin efracție, în plină zi, fără ca inculpatul să fie interesat de faptul că fapta sa ar putea fi observată de martori oculari și ar putea astfel să suporte rigorile legii penale, precum și din antecedentele penale ale acestuia - inculpatul fiind anterior condamnat pentru o altă faptă penală contra patrimoniului comisă cu violență pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare, conform fișei de cazier judiciar fără ca inculpatul să poată fi considerat recidivist, și fiindu-i aplicată o sancțiune cu caracter administrativ pentru o faptă de furt calificat, relativ recent – în data de 05.08.2014. În aceste condiții, deși inculpatul a beneficiat de clemența organelor judiciare – a fost liberat condiționat la data de 27.12.2006 din pedeapsa anterioară cu un rest de 602 zile închisoare neexecutate, iar pentru fapta comisă ulterior liberării condiționate a primit doar o amendă administrativă, inculpatul a ales să săvârșească fapta dedusă judecății într-o modalitate din care rezultă un dispreț major față de rigorile legii penale. Aceste aspecte reprezintă, în opinia instanței, împrejurări care îndreptățesc instanța să considere că reeducarea poate fi asigurată doar prin executarea pedepsei închisorii în regim de detenție.
În baza art. 72 alin. (1) din Codul penal, va deduce din pedeapsa aplicata perioada reținerii de 24 de ore din perioada 19.03.2015 (ora 03.25) – 20.03.2015 (ora 03.25), și perioada arestării de la data de 20.03.2015 la zi.
În baza art. 399 alin. (1) din Codul de procedură penală, apreciind că în cauză nu s-au schimbat temeiurile pentru care s-a dispus inițial arestarea preventivă a inculpatului (fiind incident cazul de arestare prevăzut în art. 223 alin. (2) din Codul de procedură penală, astfel cum s-a arătat anterior prin încheierile de menținere ale stării de arest a inculpatului), instanța va menține starea de arest a inculpatului C. M. V..
Cu privire la latura civilă, instanța constată că persoana vătămată D. M. s-a constituit parte civilă în cauză – în faza de judecată cu suma de 1.500 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase, iar inculpatul a recunoscut în totalitate prejudiciul cauzat.
În acest context, având în vedere și considerentele pe latura penală a cauzei, instanța costată îndeplinite condițiile răspunderii civile contractuale prevăzute în art. 1357 din Codul civil, respectiv existența fapte ilicite (infracțiunea dedusă judecății – săvârșită prin efracție), existența prejudiciului cert și nereparat (contravaloarea bunurilor sustrase care nu au mai fost recuperate), legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția sub forma intenției directe.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 19 și urm., art. 23 alin. (3) din Codul de procedură penală rap. la art. 1357 din Codul civil, instanța va admite acțiunea civilă formulată de partea civilă D. M. și va obliga inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1.500 lei, cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, instanța va lua față de inculpat măsura de siguranță a confiscării speciale a bunului folosit la săvârșirea infracțiunii – un ciocan de spart geamuri tip RATB depus la Camera de Corpuri Delicte a Secției 4 Poliție cu dovada . nr._/12.05.2014 (fila 118 din dosarul de urmărire penală).
În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, instanța va obliga pe inculpatul C. M. V. la plata către stat a sumei de 1.200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (1.000 lei din faza de urmărire penală și 200 lei din faza de cameră preliminară și de judecată).
În baza art. 274 alin. (1) rap. la art. 272 alin. (2) din Codul de procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat apărarea inculpatului C. M. V. în faza de cameră preliminară și judecată se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. d) din Codul penal cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, condamnă pe inculpatul C. M. V. (fiul lui C. și M., născut la data de 13.09.1982 în mun. București, domiciliat în ., jud. Ilfov, CNP_, necăsătorit, studii 12 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără loc de muncă, cunoscut cu antecedente penale), la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
In baza art. 67 alin. (1) din Codul penal aplică inculpatului C. M. V. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, pe o perioada de 2 (doi) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal.
În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, aplică inculpatului C. M. V. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal, care se execută, conform art. 65 alin. (3) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 72 alin. (1) din Codul de procedură penală, deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore din perioada 19.03.2015 (ora 03.25) – 20.03.2015 (ora 03.25), și perioada arestării de la data de 20.03.2015 la zi.
În baza art. 399 alin. (1) din Codul de procedură penală, menține starea de arest a inculpatului C. M. V..
În baza art. 397 din Codul de procedură penală rap. la art. 20 și următoarele din Codul de procedură penală, art. 23 alin. (2) și (3) din Codul de procedură penală și art. 1357 din Codul civil, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă D. M., domiciliat în mun. București, . nr. 86A, Sector 1, și obligă pe inculpatul C. M. V. la plata către partea civilă a sumei de 1.500 lei cu titlu de despăgubiri civile – prejudiciul material produs și nerecuperat.
În baza art. 112 alin. (1) lit. b) din Codul penal, ia față de inculpat măsura de siguranță a confiscării speciale a bunului folosit la săvârșirea infracțiunii – un ciocan de spart geamuri tip RATB depus la Camera de Corpuri Delicte a Secției 4 Poliție cu dovada . nr._/12.05.2014 (fila 118 din dosarul de urmărire penală).
În baza art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, obligă pe inculpatul C. M. V. la plata către stat a sumei de 1.200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (1.000 lei din faza de urmărire penală și 200 lei din faza de judecată).
În baza art. 274 alin. (1) rap. la art. 272 alin. (2) din Codul de procedură penală, onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat apărarea inculpatului C. M. V. în faza de cameră preliminară și judecată, respectiv av. C. O., în cuantum de 520 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.07.2015.
Președinte,
M. M. O.
Grefier,
M. R.
Redactat / Tehnoredactat jud. M.M. O. + grefier M. R.
2 exemplare/16.07.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 483/2015.... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|








