Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 483/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 483/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 03-07-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 1 BUCUREȘTI
.
Sentința penală Nr. 483/2015
Ședința publică de la 03 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. M. O.
GREFIER – M. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror Z. M..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul-condamnat T. V., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.06.2015 și au fost consemnate în încheierea din aceea și dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a fixat termen pentru pronunțare la data de 03.07.2015.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Pe rolul acestei instanțe de judecată, s-a înregistrat, sub nr._ din data de 07.05.2015, contestația la executare formulată de către Biroul Executări Penale al Judecătoriei Sectorului 1 București, referitoare la Sentința penală nr. 729/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2013 privind pe condamnatul T. V..
În motivarea contestației la executare, Biroul Executări Penale al Judecătoriei Sectorului 1 București a arătat că prin Sentința penală nr. 729/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 1587/18.12.2014 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, pe latură penală, cu privire la inculpatul T. V. s-au dispus următoarele:
„ În baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, admite cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București cu privire la inculpatul T. V. din infracțiunea prevăzută de art. 219 alin. 1 și 3 din Codul penal din 1969 în infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 Cod penal.
În baza art. 255 alin. 1 C. pen rap. la art. 5 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul T. V. fiul lui C. și F., născut la data de 08.12.1977 în ., cu domiciliul în ., ., CNP_ la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Administrației Publice Locale - Primăria Roșiori de Vede și spitalul Municipal Caritas, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.”.
La data de 05.05.2015, Serviciul de Probațiune București a sesizat instanța de executare cu privire la faptul că persoana condamnată T. V. domiciliază în mun. București, fapt care împiedică executarea unei munci neremunerate în folosul comunității la instituțiile din comunitate din județul Teleorman menționate în dispozitivul Sentința penală nr. 729/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2013. Se solicită astfel modificarea instituțiilor din comunitate unde persoana condamnată T. V. să presteze munca în folosul comunității, aflate pe raza municipiului București.
Contestația la executare a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 598 din Codul de procedură penală.
În exercitarea rolului activ, instanța a dispus din oficiu atașarea dosarului de fond, acesta fiind atașat până la primul termen de judecată.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, prin prisma acuzațiilor și a apărărilor formulate, a probelor administrate și a dispozițiilor legale în materie, instanța reține următoarele:
Din actele depuse la dosar, rezultă că prin Sentința penală nr. 729/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 1587/18.12.2014 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, pe latură penală, cu privire la inculpatul T. V. s-au dispus următoarele:
„În baza art. 386 alin. 1 Cod procedură penală, admite cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București cu privire la inculpatul T. V. din infracțiunea prevăzută de art. 219 alin. 1 și 3 din Codul penal din 1969 în infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 5 Cod penal.
În baza art. 255 alin. 1 C. pen rap. la art. 5 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul T. V. fiul lui C. și F., născut la data de 08.12.1977 în ., cu domiciliul în ., ., CNP_ la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.
În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.
În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligație: să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională.
În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Administrației Publice Locale - Primăria Roșiori de Vede și spitalul Municipal Caritas, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.
În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.”.
Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) din Codul de procedură penală: contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere, ori de micșorare a pedepsei”.
Din actele dosarului rezultă că persoana condamnată T. V. prin Sentința penală nr. 729/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 1587/18.12.2014 a Curții de Apel București - Secția a II-a penală, domiciliază pe raza mun. Telroman, însă locuiește fără forme legale în mun. București, .. 31, ., ..
În conformitate cu prevederile art. 32 alin. (4) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea sistemului de probațiune, cu modificările și completările ulterioare, supravegherea unui condamnat față de care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii este asigurată pe parcursul termenului de supraveghere de Serviciul de Probațiune în a cărui circumscripție teritorială se află locuința condamnatului.
Totodată, în situația în care instanța impune în sarcina condamnatului muncă neremunerată în folosul comunității, pe o anumită perioadă de timp, potrivit alin. (10) al art. 51 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, supravegherea și controlul respectării obligației de executare a muncii neremunerate în folosul comunității, atât cu privire la persoana supravegheată, cât și cu privire la instituția din comunitate stabilită, se efectuează de serviciul de probațiune competent.
În acest context, serviciul de probațiune competent fiind Serviciul de Probațiune în a cărui circumscripție teritorială se află locuința condamnatului, aceste instituții din comunitate unde se va executa munca neremunerată în folosul comunității trebuie să fie în circumscripția teritorială a acestui serviciu de probațiune.
Având în vedere considerente le de fapt și de drept mai sus expuse, instanța apreciază că se impune admiterea contestației la executare în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală, fiind evidentă existența unei împiedicări la executarea supravegherii de către Serviciul de Probațiune Teleorman cu privire la condamnatul T. V..
În consecință, instanța va dispune ca supravegherea persoanei condamnate T. V. să fie efectuată de către Serviciul de Probațiune București, dosarul fiind deja transferat la această instituție.
Totodată, va dispune ca persoana condamnată T. V. să execute obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile, prevăzută în art. 93 alin. (3) din Codul de procedură penală, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție Socială Sector 3 sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție Socială Sector 5 (și nu în cadrul Administrației Publice Locale – Primăria Roșiori de Vede sau în cadrul Spitalului Municipal Caritas).
Instanța va menține celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 729/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
În baza art. 599 alin. (4) din Codul de procedură penală, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe se va face o nouă punere în executare cu privire la aspectele menționate anterior.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Codul de procedură penală, admite contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale al Judecătoriei Sectorului 1 București cu privire la Sentința penală nr. 729/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr._/299/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 1587/18.12.2014 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală.
Dispune ca supravegherea condamnatului T. V. (fiul lui C. și F., născut la data de 08.12.1977 în ., CNP_, domiciliat în ., ., fără forme legale în mun. București, .. 31, ., .) să fie efectuată de către Serviciul de Probațiune București.
Dispune ca persoana condamnată T. V. să execute obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare, prevăzută în art. 93 alin. (3) din Codul de procedură penală, să fie executată în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție Socială Sector 3 sau în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție Socială Sector 5 (și nu în cadrul Administrației Publice Locale – Primăria Roșiori de Vede sau în cadrul Spitalului Municipal Caritas).
Menține celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 729/17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București.
În baza art. 599 alin. (4) din Codul de procedură penală, la rămânerea definitivă a prezentei sentințe se va face o nouă punere în executare cu privire la aspectele menționate anterior.
În baza art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.07.2015.
Președinte,
M. M. O.
Grefier,
M. R.
Redactat / Tehnoredactat jud. M.M. O. + grefier M. R.
2 exemplare/14.07.2015.
| ← Înşelăciunea. Art.244 NCP. Sentința nr. 450/2015.... | Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 476/2015. Judecătoria SECTORUL... → |
|---|








