Înşelăciunea. Art.244 NCP. Sentința nr. 176/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 176/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 26-03-2015
document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREȘTI
SENTINȚA PENALĂ NR.176
Ședința publică de la data de 26.03.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. B. A.
GREFIER: A. A.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a fost reprezentat prin procuror U. M..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpat SABĂDUȘ T. A.
și pe parte civilă V. F., parte civilă M. S., având ca obiect-înșelăciunea (art.244 NCP).
Prezența și dezbaterile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 16.03.2015, fiind consemnate în aceea instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului a stabilit termen pentru pronunțare la data de astăzi, 26.03.2015.
INSTANȚA ,
Prin Rechizitoriul nr._/P/2014 din data de 18.12.2014, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2014, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului S. T. A., fiul lui N. și R. M., născut la data de 26.09.1993 in jud. A., domiciliat in . Moara Vlăsiei, ., Județul Ilfov, CNP_ pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. p..
În fapt, s-a reținut că:
La data de 24.08.2014, prin folosirea de calități mincinoase, respectiv lucrător în cadrul Magazinului media Galaxy Băneasa, inculpatul a înșelat persoana vătămată Menagi S. cu suma de 300 lei reprezentând contravaloarea unui telefon mobil marca Iphone 5, pe care acesta trebuia să i-l remită, lucru care nu s-a realizat.
La data de 27.11.2014, în jurul orei 15:00, aflându-se în complexul comercial Băneasa Shopping City din .. 42-44, Sector 1, pretinzând că este agent de vânzări în cadrul magazinului IStyle, l-a indus în eroare pe numitul V. F. cu remiterea unui telefon mobil marca IPhone 5 dacă depune suma de 820 de lei într-un cont bancar, sumă pe care persoana vătămată a depus-o la sucursala Raiffeisen Bank din același complex comercial, fără a primi în schimb bunul promis.
Prin ordonanța din data de 24.08.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 C.p.., constând în aceea partea vătămată M. S. a depus suma de 300 de lei în contul unei persoane care a spus că se numește T. S. recomandându-se drept lucrător al Media Galaxy, pentru a primi un telefon mobil, împrejurarea care nu a mai avut loc. (f.10 d.up)
Prin ordonanța din data de 12.11.2014 din dosarul_/P/2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul S. T. A., fiul lui N. și R. M., născut la data de 26.09.1993 in jud. A., domiciliat in . Moara Vlăsiei, ., Județul Ilfov, CNP_ pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 C.p. constând în aceea că prin folosirea de calități mincinoase, respectiv de lucrător în cadrul magazinului Media Galaxy Băneasa l-a convins pe numitul Menagi S. să îi remită suma de 300 de lei în schimbul remiterii unui telefon marca IPhone 5S, împrejurare care nu s-a mai petrecut. (f.13 d.up)
Prin ordonanța din data de 27.11.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 C.p.., constând în aceea în ziua de 27.11.2014 numitul V. F. a contactat telefonic un individ necunoscut în vederea cumpărării unui telefon IPHONE 5S, depunând într-un cont suma de 820 de lei, fără însă să îi fie remis telefonul.(f.1 d.up)
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București din data de 27.11.2014 din dosarul nr._/P/2014 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul S. T. A., fiul lui N. și R. M., născut la data de 26.09.1993 in jud. A., domiciliat in ., Județul Ilfov, CNP_ pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 C.p. constând în aceea că, în data de 27.11.2014, în jurul orelor 15:00, deplasându-se în complexul comercial Băneasa Shopping City din .. 42-44, sector 1, pretinzând că este agent e vânzări în cadrul magazinului IStyle, l-a indus în eroare pe numitul V. F. promițându-i remiterea unui telefon marca IPhone 5 dacă depune suma de 820 de lei într-un cont bancar. Ulterior depunerii sumei, telefonul în cauza nu a mai fost remis (f.4 d.up)
Prin ordonanța din data de 28.11.2014 dosarul_/P/2014 a fost conexat la dosarul nr._/P/2014. (f.7 d.up)
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București din data de 29.11.2014 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul S. T. A. pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. p..
În dosarul cauzei au fost efectuate următoarele activități și fost întocmite următoarele acte:
- plângere persoana vătămată V. F. (f.32-f.33 d.up);
- proces-verbal de aducere la cunoștință a drepturilor persoanei vătămate V. F. și declarație de constituire parte civilă cu suma de 820 de lei solicitând totodată restituirea onorariului de avocat în cuantum de 1.500 lei (f.34 d.up);
- declarație persoană vătămată V. F. (f.11-f.13; f.37-41 d.up);
- acte privind recunoaștere din planșa fotografică și din grup activități desfășurate cu persoana vătămată V. F. (f.81-f.85 d.up);
- plângere Menagi S. (f.103 d.up);
- declarații persoană vătămată Menagi S. (f.104-f.105 d.up);
- proces-verbal de aducere la cunoștință a drepturilor persoanei vătămate Menagi S. și declarație de constituire parte civilă cu suma de 300 de lei (f.109 d.up);
- declarație martor R. G. (f.113-f.116);
- proces verbal de aducere la cunoștința a drepturilor și obligațiilor inculpatului (f.19-f.19),
- declarație suspect / inculpat S. T. A. (f.21-f.22 d.up; f.53-56 d.up);
- proces verbal întocmit cu ocazia efectuării controlului corporal și planșa foto aferentă (f.66-f.79 d.up);
- Înscrisuri (foaie de vărsământ Raiffeisen BANK și extras de cont emise pe numele F. Strimbeanu f.42; f.47 d.up, card alpha Bank f.42, factură Orange emisă pe numele S. T. f.44-f.46, adresă Altex f.94 d.up., adresă ISTYLE Retail S.r.l. f. 99 d.up, foaie vărsământ Raiffeisen BANK emisă pe numele T. A S.);
Inculpatul a fost reținut de la data 28.11.2014 pentru 24 de ore, iar prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București nr._/P/2014 din 29.11.2014 s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat pentru săvârșirea faptelor expuse.
Prin încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 29.11.2014 în dosarul nr._/299/2014 s-a dispus admiterea propunerii de arestare a inculpatului pe o durată de 30 de zile, de la data de 29.11.2014 la 28.12.2014, inclusiv, fiind emis MAP nr.227/U.P/29.11.2014.
Prin Încheierea pronunțată în ședința camerei de consiliu din data de 22.12.2014 în dosarul nr._ al Judecătoriei sectorului 1 București s-a constatat în temeiul art. 348 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 207 alin. 4 C.pr.pen. legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul S. T. A. și s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
Prin încheiere din data de 09.02.2015 s-a constata legalitatea menținerii măsurii arestului preventiv, iar prin încheierea din data de 03.03.2015 a fost înlocuită măsura arestului preventiv cu arestul la domiciliu rămasă definitivă la data de 06.03.2014 prin decizia penală 192/C/06.03.2015 a Tribunalului București.
Soluțiile pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți și de judecătorul de cameră preliminară cu privire arestarea preventivă și la menținerea măsurii arestului preventiv al inculpatului au fost menținute de către instanța de control judiciar.
În cursul cercetării judecătorești,constatând conform art. 349 C.pr.pen. că probele administrate în faza urmăririi penale sunt suficiente pentru aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei și ținând cont de cererea numitului S. T. A., care a recunoscut faptele așa cum acestea au fost reținute prin actul de sesizare al instanței solicitând aplicarea procedurii prevăzută art. 375 alin.1 C.pr.pen, instanța constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege mai sus menționat a dispus ca judecarea cauzei sa se fac numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală motiv pentru care va soluționa cauza penală dedusă judecății conform acestei proceduri.
Analizând materialul probator instanța reține următoarele:
Prin plângerea depusă de partea civilă Menagi S. și din declarațiile acestuia rezultă faptul că la data de 24.08,2014 având intenția de a cumpăra un telefon mobil marca IPHONE 5S, și observând un anunț afișat pe site-ul Tocmai.ro, a luat legătura cu o persoană i-a spus că se numește T. A. S. și care s-a recomandat a fi lucrător al Media Galaxy. În continuare cei doi s-au înțeles pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare având drept obiect un telefon mobil marca IPHONE 5S care i-a solicitat, ca pentru încheierea tranzacției, să depună într-un cont bancar suma de 300 de lei, urmând ca diferența de bani să fie achitată la momentul predării bunului, când se va prezenta la punctul de lucru. Ulterior depunerii sumei de bani, a s-a deplasat la punctul de lucru indicat, însă reprezentanții magazinului i-au spus că acolo nu lucrează persoana respectivă.
De asemenea martora R. G. a declarat că în datat de 24.08.2014, împreună cu prietena sa, Menagi S. a observat o ofertă pentru telefonul marca IPHONE 5S, astfel încât a luat legătura cu cel care a postat anunțul, persoană care s-a recomandat angajat al magazinului Media Galaxy și care le-a spus de o ofertă pentru telefonul IPHONE 5S, solicitându-le ca pentru a încheia tranzacția să se deplaseze la o sucursala a Raiffeisen BANK și să depună suma de 300 de lei într-un cont, iar ulterior să se deplaseze la punctul de lucru al Media Galaxy Băneasa, unde cu plata unei diferențe li se va da telefonul mobil. În continuare susnumita susține că s-a deplasat împreună cu prietena sa la bancă, aceasta a depus suma de bani iar când au ajuns la punctul de lucru al magazinului nu au putut achiziționa telefonul întrucât oferta nu exista în realitate.
La dosar a fost depus fișa de vărsământ titularul de cont fiind T. A S..
Fiind audiat inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
Din plângerea și din declarațiile persoanei vătămate V. F. reiese împrejurarea că în ziua de 27.11.2014 având intenția de a cumpăra un telefon marca IPHONE 5S, a intrat de site-ul OLX.ro și observând o ofertă, a sunat la numărul de telefon afișat, ocazie cu care a vorbit cu o persoană ce s-a recomandat a fi angajat al magazinului Istyle. Ulterior cei doi s-au întâlnit și s-au deplasat împreună la punctul de lucru al magazinului Orange situat în Mall Băneasa unde acesta a cerut o factură ocazie cu care a prezentat un act de identitate emis pe numele S. T. A.. De asemenea a observat că acesta avea mai multe acte printre care și un extras de cont și un extras de cont pe numele F. Strimbeanu. In continuare cei doi s-au deplasat la un punct de lucru al băncii Raiffeisen unde a depus suma de 820 lei într-un cont deschis pe numele F. Strimbeanu, moment în care acea persoană i-a înmânat un dosar cu factura orange pe numele S. T. A., o listă de prețuri, un extras de cont pe numele F. Strimbeanu, o foaie de vărsământ pe același nume și un card bancar Alpha Bank al cărui titular era S. T. A. spunându-i să se ducă la magazinul Istyle pentru a ridica mobilul. Ajuns la fața locului, urmând indicațiile date, acesta și-a dat seama că punctul de lucru nu există și că a fost înșelat.
La dosar a fost depus fișa de vărsământ titularul de cont fiind F. Strimbeanu.
Totodată cu ocazia efectuării unei recunoașteri din planșa fotografică, partea civilă l-a indicat pe inculpat ca fiind individul descris anterior.
Cu ocazia depistării inculpatului a fost efectuat efectuării percheziții corporale asupra inculpatului S. T. A. a fost găsit un card emis pe numele F. Strimbeanu.
Inculpatul a recunoscut faptele, iar prin adresele emise de Altex si de ISTYLE Retail S.r.l. rezultă că inculpatul nu a avut în nici un moment calitatea de angajat al acestora
Astfel instanța reține că probele de la dosarul cauzei se coroborezează și conturează în afara oricărui dubiu situația de fapt reținută prin rechizitoriu.
În drept,faptele inculpatului S. T. A. care la data de 24.08.2014, prin folosirea de calități mincinoase, respectiv lucrător în cadrul Magazinului media Galaxy Băneasa, inculpatul a înșelat persoana vătămată Menagi S. cu suma de 300 lei reprezentând contravaloarea unui telefon mobil marca Iphone 5, pe care acesta trebuia să i-l remită, lucru care nu s-a realizat și la data de 27.11.2014, în jurul orei 15:00, aflându-se în complexul comercial Băneasa Shopping City din .. 42-44, Sector 1, pretinzând că este agent de vânzări în cadrul magazinului IStyle, l-a indus în eroare pe numitul V. F. cu remiterea unui telefon mobil marca IPhone 5 dacă depune suma de 820 de lei într-un cont bancar, sumă pe care persoana vătămată a depus-o la sucursala Raiffeisen Bank din același complex comercial, fără a primi în schimb bunul promis întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. p..
În ceea ce privește elementul material al infracțiunilor, acesta constă în inducerea în eroare prin prezentarea ca adevărate a împrejurărilor că inculpatul este angajat al magazinului Media Galaxy sau al magazinului Istyle și că, în urma discuțiilor purtate cu persoanele vătămate le-a convins pe acestea să ii remită fiecare o sumă de bani în vederea achiziționării unor telefoane mobile. Inculpatul a creat așadar o falsă reprezentare a realității, mijlocul prin care a reușit inducerea în eroare a părților civile fiind unul fraudulos – declinarea calității de angajat a unor societăți comerciale specializate în comercializarea telefoanelor mobile. Este fraudulos acel mijloc care în mod obișnuit inspiră încredere, înlătură orice bănuială și dispensează de efectuarea altor diligențe, calitatea de angajat a unor societăți comerciale fiind un asemenea mijloc.
Urmarea imediată a faptei constă într-o pagubă ce s-a produs în patrimoniul părților civile, numiții V. F. și Menagi S. suferind un prejudiciu reprezentând suma de bani remisă inculpatului de către aceștia.
În ceea ce privește raportul de cauzalitate, instanța reține că inducerea în eroare a părților civile a avut aptitudinea reală de a produce o pagubă în patrimoniul lor, folos material necuvenit, caracterul injust al acestuia decurgând din lipsa vreunui raport juridic între inculpat și părțile civile și din modul de săvârșire al infracțiunii.
Din punct de vedere subiectiv inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale (respectiv obținerea sumelor de bani în mod injust) și l-a și urmărit, ceea ce caracterizează forma de vinovăție a intenției directe prevăzută de art.16 alin.3 lit.a C.pen..
Analizând individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere, pe lângă atingerea scopului pedepselor și dispozițiile art.74 C.pen, respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În primul rând limitele de pedeapsă vor fi reduse cu o treime, conform dispozițiilor art.396 alin.10 C.proc.pen. privind procedura în cazul recunoașterii învinuirii astfel încât pedepsa aplicată va fi cuprinsă între 8 (opt) luni și 3 (trei) ani și 4 (patru) luni închisoare ca limite speciale ale pedepsei.
Funcția de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o individualizare corectă a pedepsei, astfel încât instanța trebuie să analizeze în mod corect atât circumstanțele reale ale faptei cât și cele persoanele ale inculpatului.
Analizând circumstanțele reale ale săvârșirii infracțiunii instanța reține că inculpatul a comis infracțiunile de care este acuzat într-un mod empiric, declarându-și propria identitate persoanelor civile. Totodată o parte din bani au fost virați in contul deschis pe numele acestuia, astfel față de aceste aspecte, instanța reține că, gravitatea faptei este una redusă, iar modul de comitere a acestora denotă faptul că inculpatul nu este inițiat în săvârșirea de infracțiuni, ci acestea au fost săvârșite în așa fel încât nu denotă obișnuința inculpatul în comiterea de fapte antisociale.
Totodată instanța reține faptul că inculpatul nu este recidivist, că a recunoscut săvârșirea infracțiunilor de la prima audiere, declarând că a înțeles gravitatea faptelor pentru care a fost cercetat și dorește să se reintegreze în societate, astfel încât, raportat și la vârsta inculpatului, respectiv 24 de ani, la împrejurarea că la momentul arestării acesta urma cursurile unei instituții de învățământ, instanța îl vacondamna pe inculpatul S. T. A. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru fiecare dintre cele două infracțiuni de înșelăciune de care este acuzat.
În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. rap. la art. 38 alin. 1 C.pen. instanța va contopi pedepsele aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa de mai grea de 8 luni închisoare, pe care o va spori cu o treime din 8 luni închisoare, respectiv cu 2 (două) luni închisoare și 20 (douăzeci) de zile, inculpatul urmând a executa în final 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere pedeapsa aplicată inculpatului, că acesta nu este recidivist, că manifestat regret pe tot parcursul urmăririi penale și a procedurii judecătorești, instanța consideră că scopul pedepsei și reinserția socială pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului, pronunțarea condamnării constituind un avertisment ce îl va determina pe acesta să nu mai săvârșească infracțiuni și să conștientizeze gravitatea infracțiunii săvârșite. Astfel prin executarea pedesei fără privarea efectivă de libertate se evită ruperea acestuia din cadrul familial un regim de executare efectivă a pedepsei prin privare de libertate ar fi inoportună în acest moment.
Pentru aceste motive, în baza art. 91 C.pen. instanța va dispune suspendarea executării pedepsei principale de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare aplicată inculpatului S. T. A. pe o durată de 2 (doi) ani în condițiile art. 92 alin. 1 și 2 C. pen.
În baza art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul S. T. A. va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 C. pen. va impune inculpatului S. T. A. ca pe durata termenului de încercare să execute următoarele obligații:
a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul S. T. A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile în cadrul Primăriei comunei Moara Vlăsiei, respectiv în cadrul Societății Medicale Sf. Cuvioasă P. din .> Va încredința Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile și obligațiile dispuse.
În baza art. 91 alin. 4 C.pen. va pune în vedere inculpatului S. T. A. dispozițiile art. 96 C.pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv dacă inculpatul nu respectă cu rea credință măsurile de supraveghere sau obligațiile impuse de instanță pe perioada termenului de încercare, ori săvârșește o nouă infracțiune în acest termen.
Totodată atrage atenția inculpatul că în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare, noua pedeapsă va avea un regim de executare cu privare de libertate după cum prevăd dispozițiile legale.
Instanța va lua act că inculpatul a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu de la data de 28.11.2014 până la 26.03.2015 inclusiv.
În baza art. 241 alin 1 lit. b din C.pr.pen. instanța constată încetată de drept măsura arestului la domiciliu și dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În baza art. 19 C.pr.pen, art. 23 alin. 3 C.pr.pen și art. 397 C.pr.pen. raportat la art 1357 C.civ, instanța va admite acțiunea civilă formulată de numitul M. S., domiciliat în ., oraș O., jud. C., CNP_ și va obliga inculpatul la plata către acesta a sumei de 300 de lei reprezentând prejudiciul materia cauzat prin infracțiune.
În temeiul art. 255 alin.1 C.pr.pen. va dispune restituirea către V. F. a sumei de 268,5 lei găsite asupra inculpatului și individualizată prin procesul verbal încheiat la data de 28.11.2014 de lucrătorii Secției 2 Poliție, Biroul de Investigații Criminale.
În baza art. 19 C.pr.pen, art. 23 alin. 3 C.pr.pen și art. 397 C.pr.pen. raportat la art 1357 C.civ, instanța va admite acțiunea civilă formulată de numitul V. F. domiciliat în București, ., sector 1, CNP_ și va obliga inculpatul la plata către acesta a sumei de 551,5 lei reprezentând prejudiciul materia cauzat prin infracțiune.
În baza art. 112 alin. 1 lit.b C.pen. instanța va dispune conficarea de la inculpat cardului Raiffeisen Bank emis pe numele F. Stîmbeanu, seria_.
În baza art. 274 alin.1 C.p.p, instanța va obliga inculpatul la plata sumei de 1.200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată către stat.
Întemeiul art. 276 alin.1 C.pen. instanța va obliga inculpatul la plata către numitul V. F. a sumei 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de părți. Instanța a diminuat cheltuielile de judecată solicitate de partea civilă V. F. față de obiectul prezentului dosar, precum și față de împrejurarea că inculpatul a solicitat aplcarea procedurii simplificate, astfel încât cheltuielile apar ca fiind disproporționate.
Onorariu apărătorului din oficiu pentru inculpat în cuantum de 300 conform delegației pentru asitență juridică obligatorie nr._/21.12.2014 va rămâne în sarcina statului și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE,
Condamna pe inculpatul S. T. A., fiul lui N. și R. M., născut la data de 26.09.1993 in jud. A., domiciliat in ., Județul Ilfov, CNP_, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea a infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal rap. la art. 374 alin.4 C.pr.pen. și art. 396 alin. 10 C.pr.pen (faptă din 24.08.2014).
Condamna pe inculpatul S. T. A. fiul lui N. și R. M., născut la data de 26.09.1993 in jud. A., domiciliat in . Moara Vlăsiei, ., Județul Ilfov, CNP_, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea a infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 Cod penal rap. la art. 374 alin.4 C.pr.pen. și art. 396 alin. 10 C.pr.pen (faptă din 27.11.2014).
În temeiul art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. rap. la art. 38 alin. 1 C.pen. contopește pedepsele aplicate, inculpatul urmând a executa pedeapsa de mai grea de 8 luni închisoare, pe care o va spori cu o treime din 8 luni închisoare, respectiv cu 2 (două) luni închisoare și 20 (douăzeci) de zile, inculpatul urmând a executa în final 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare.
În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei principale de 10 (zece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare aplicată inculpatului S. T. A. pe o durată de 2 (doi) ani în condițiile art. 92 alin. 1 și 2 C. pen.
În baza art. 93 alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul S. T. A. va respecta următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 93 alin. 2 C. pen. impune inculpatului S. T. A. ca pe durata termenului de încercare să execute următoarele obligații:
a) să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
În baza art. 93 alin. 3 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul S. T. A. obligă inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile în cadrul Primăriei comunei Moara Vlăsiei, respectiv în cadrul Societății Medicale Sf. Cuvioasă P. din .> Încredințează Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov supravegherea inculpatului în legătură cu măsurile și obligațiile dispuse.
În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen rap. la art. 91 alin. 4 C.pen. pune în vedere inculpatului S. T. A. dispozițiile art. 96 C.pen. privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv dacă inculpatul nu respectă cu rea credință măsurile de supraveghere sau obligațiile impuse de instanță pe perioada termenului de încercare, ori săvârșește o nouă infracțiune în acest termen.
Ia act că inculpatul a fost reținut, arestat preventiv și arestat la domiciliu de la data de 28.11.2014 până la 26.03.2015.
În baza art. 241 alin 1 lit. b din C.pr.pen. constată încetată de drept măsura arestului la domiciliu și dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În baza art. 19 C.pr.pen, art. 23 alin. 3 C.pr.pen și art. 397 C.pr.pen. raportat la art 1357 C.civ, admite acțiunea civilă formulată de numitul M. S., domiciliat în ., oraș O., jud. C., CNP_ și va obliga inculpatul la plata către acesta a sumei de 300 de lei reprezentând prejudiciul materia cauzat prin infracțiune.
În temeiul art. 255 alin.1 C.pr.pen. dispune restituirea către V. F. a sumei de 268,5 lei găsite asupra inculpatului și individualizată prin procesul verbal încheiat la data de 28.11.2014 de lucrătorii Secției 2 Poliție, Biroul de Investigații Criminale.
În baza art. 19 C.pr.pen, art. 23 alin. 3 C.pr.pen și art. 397 C.pr.pen. raportat la art 1357 C.civ, admite acțiunea civilă formulată de numitul V. F. domiciliat în București, ., sector 1, CNP_ și obligă inculpatul la plata către acesta a sumei de 551,5 lei reprezentând prejudiciul materia cauzat prin infracțiune.
În baza art. 112 alin. 1 lit.b C.pen. instanța dispune conficarea de la inculpat a cardului Raiffeisen Bank emis pe numele F. Stîmbeanu, seria_.
În baza art. 274 alin.1 C.p.p, obligă inculpatul la plata sumei de 1200 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată către stat.
În temeiul art. 276 alin.1 C.pen. obligă inculpatul la plata către numitul V. F. a sumei 1.000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de partea civilă.
Onorariu apărătorului din oficiu pentru inculpat în cuantum de 300 conform delegației pentru asitență juridică obligatorie nr._/21.12.2014 va rămâne în sarcina statului și se va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului București.
Cu drept de apel în zece tile de la comunciarea copiei minutei.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.03.2015
Judecător,Grefier,
D. B. AlexandruArman A.
Red. DBA/AA
2 ex.
03.04.2015
| ← Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 177/2015. Judecătoria SECTORUL... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
|---|








