Tâlhărie. Art.233 NCP. Sentința nr. 811/2015. Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 811/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 1 BUCUREŞTI la data de 20-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
SENTINȚA PENALĂ NR. 811/2015
Ședința publică de la 20.11. 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. Z. D. (N.)
Grefier I. M. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București a fost reprezentat de procuror D. M..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul G. G., având ca obiect săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie, prev. de art. 32 alin. 1 rap. la art. 233 NCP - verificarea legalității si temeiniciei stării de arest.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul G. G. prezent, personal, aflat în stare de arest si asistat de apărător din oficiu, avocat V. N., conform delegației pentru asistență obligatorie aflată la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, în baza art. 374 alin(1) C.proc.pen., dispune citirea actului de sesizare și face o prezentare pe scurt a acestuia.
În continuare, în baza art. 374 alin(2), instanța aduce la cunoștință inculpatului că învinuirea care i se aduce a fost prezentată odată cu citirea actului de sesizare, precum și că are dreptul să nu dea nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit împotriva sa, precum și dreptul de a pune întrebări coinculpaților, martori și experților, precum și că pot da explicații ori de câte ori consideră necesar.
În baza art. 374 alin(4) C.proc.pen. raportat la art. 349 alin(2) C.proc.pen., instanța aduce la cunoștință inculpatului că judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în măsura în care solicită aceasta, dacă recunoaste în totalitate faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, iar dacă instanța va reține aceeași situație de fapt ca cea din rechizitoriu și va dispune condamnarea acestuia, va beneficia de o reducere a limitelor de pedeapsă, cu 1/3 în cazul pedepsei închisorii și cu ¼, în cazul pedepsei amenzii.
Inculpatul G. G. personal având cuvântul solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanța procedează la luarea unei declarații inculpatului, aceasta fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Instanța pune in discuția părților cererea formulate de inculpat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită admiterea cererii de judecare a inculpatului potrivit procedurii simplificate, aceasta fiind admisibilă.
Apărătorul inculpatului, de asemenea, solicită admiterea cererii inculpatului.
Deliberând asupra cererii inculpatului de judecare a cauzei doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, constatând întrunite cumulativ dispozițiile codului de procedură penală, o admite și procedează în consecință.
În continuare, instanța aduce la cunoștință inculpatului că poate solicita administrarea de probe cu înscrisuri în circumstanțiere, potrivit art. 375 alin(2) C.proc.pen.
Inculpatul G. G. precizează că nu are o astfel de solicitare.
În continuare, reprezentantul Ministerului Public solicită schimbarea încadrării juridice a faptei, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, din infracțiunea de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 32 C.pen. raportat la art. 233 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin(1) C.pen., în infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 C.pen. raportat la art. 233 -234 alin(1) lit. a C.pen. cu aplicarea art. 41 alin(1) C.pen.
În aceste condiții, instanța aduce la cunoștință inculpatului și apărătorului acestuia dispozițiile art. 386 C.proc.pen., potrivit cărora pot solicita lăsarea cauzei mai la urmă sau acordarea unui termen.
Inculpatul și apărătorul acestuia precizează că nu au o astfel de cerere, întrucât cunosc dosarul.
Așadar instanța pune în discuție cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 32 C.pen. raportat la art. 233 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin(1) C.pen., în infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 C.pen. raportat la art. 233 -234 alin(1) lit. a C.pen. cu aplicarea art. 41 alin(1) C.pen, dat fiind că fapta s-a săvârșit prin folosirea unui cuțit.
Apărătorul inculpatului G. G., având cuvântul, solicită respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei, dat fiind că din probe a rezultat că inculpatul a avut în mână o șurubelniță, iar nu un cuțit, astfel că nu se impune schimbarea încadrării juridice.
Instanța, față de cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Ministerul Public, se va pronunța asupra acesteia odată cu fondul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea fondului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, învederează că sunt înrunite dispozițiile art. 396 alin(2) C.proc.pen. și că având în vedere modalitatea de săvârșire a faptei, cu un cuțit în plină stradă, solicită, în baza art. 32 raportat la art. 233-234 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin(1) C.pen. și art. 396 alin(10) C.proc.pen., condamnarea inculpatului la o pedeapsă orientată spre mediu, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată; de asemenea, solicită deducerea perioadei reținerii și arestării preventive de la 16.08.2015 la zi și, în baza art. 399 C.proc.pen., menținerea stării de arest; în baza art. 319, 397 C.proc.pen. și 1357 C.civ. solicită să se ia act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă, în baza art. 112 lit. b C.pen. să dispună confiscarea bunurilor aflate la camera de corpuri delicte, dar și aplicarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 76/2008, precum și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Apărătorul inculpatului G. G., având cuvântul, solicită instanței condamnarea inculpatului la o pedeapsă spre minimul special, având în vedere că inculpatul a plătit pentru faptele din trecut și că a recunoscut fapta, aplicarea dispozițiilor art. 396 alin(10) C.proc.pen., să se deducă durata reținerii și arestării preventive, iar pe latură civilă să ia act instanța că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă; în ceee ce privește starea de arest, că lasă la aprecierea instanței.
Inculpatul G. G., având ultimul cuvânt, arata că dorește să se reabiliteze și că lasă la aprecierea instanței.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, instanța reține următoarele:
Prin rechizitoriul numărul 9314/P/2015 din data de 02.09.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 08.09.2015 sub număr de dosar_ /15, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului G. G. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie prev. de art. 32 C.pen. raportat la art. 233 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin(1) C.pen.
În cuprinsul rechizitoriului s-a reținut că la data de 16.08.2015, în jurul orelor 15.20, inculpatul G. G., prin forțarea ușii de acces, a pătruns în boxa situată la subsolul imobilului din București, Calea Griviței, nr.154, sector 1, de unde a încercat să sustragă un cărucior de copii și, fiind surprins de persoana vătămată C. C. C., a amenințat-o pe aceasta cu un cuțit, pentru a-și asigura scăparea.
Această situație de fapt a fost reținută pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, respectiv: declarații suspect/inculpat G. G. (f. 81, ff. 87-88), declarație persoană vătămată C. C.-C. (ff.25-27), declarație martor C. M. L. (ff. 57-58), declarație martor P. V. (ff. 59-60), proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante (ff. 17-18), proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (ff. 28 – 39), raport de constatare criminalistică dactiloscopică nr._/19.08.2015 (ff. 44-53), proces verbal de vizionare imagini video (ff. 54-56), procese verbale de identificare din grup de persoane a inculpatului G. G. de către persoana vătămată și de către martorul ocular C. M. L. (ff. 62-67, ff. 68-74).
Prin încheierea de cameră preliminară din data de 02.11.2015, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 9314/P/2015 emis la data de 02.09.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureși, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul G. G..
În cursul judecății, la termenul din data de 20.11.2015 (f. 58), inculpatul, recunoscând în totalitate faptele astfel cum au fost reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, a arătat că dorește ca judecata să aibă loc doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care le cunoaște, le însușește și nu le contestă. A arătat de asemenea faptul că nu solicită administrarea altor probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere.
La dosarul cauzei a fost depusă, din dispoziția instanței, fișa de cazier judiciar a inculpatului (f. 18-19).
Sub aspectul laturii civile, persoana vătămată C. C. C. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 16.08.2015, în jurul orelor 15:20, inculpatul G. G., prin forțarea ușii de acces, a pătruns în boxa situată la subsolul imobilului din București, Calea Griviței, nr.154, sector 1, de unde a încercat să sustragă un cărucior de copii și, fiind surprins de persoana vătămată C. C. C., a amenințat-o pe aceasta cu un cuțit, pentru a-și asigura scăparea.
Astfel, la data de 16.08.2015, ora 15.28, persoana vătămată C. C. C. a sesizat organele de poliție prin SNUAU 112, cu privire la faptul că a fost amenințat cu un cuțit de un individ necunoscut, imediat după ce l-a surprins pe acesta în timp ce încerca să sustragă un cărucior de copii din boxa amplasată la parterul imobilului de domiciliu, cu acces din ..2, Sector 1, aspect ce rezultă și din plângerea penală formulată de persoana vătămată C. C. C. la data de 16.08.2015.
Din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (ff. 17-18 dup) și proces-verbal de depistare (ff. 19-20 dup) rezultă că, în baza sesizării și pornind de la semnalmentele și obiectele de vestimentație indicate de persoana vătămată, lucrători din cadrul Secțiilor 3 și 4 Poliție – Birourile de Ordine Publică au procedat la verificarea zonei apropiate locului săvârșirii infracțiunii, ocazie cu care au depistat-o pe numita P. V., pe ..1, Sector 1, și pe inculpatul G. G., pe . Nord nr.2, Sector 1, în spatele Policlinicii CFR.
Din cuprinsul procesului verbal de depistare (ff. 19-20) și planșa fotografică (ff. 21-22) instanța reține că asupra inculpatului a fost găsită o geantă tip rucsac de culoare negru cu dungi galbene, ce conținea un cuțit și o șurubelniță, bunuri ce au fost ridicate și introduse la camera de corpuri delicte, pe bază de dovadă . nr._ din data de 17.08.2015 (f. 23).
Din declarația persoanei vătămate C. C. C., instanța reține că că la data de 18.08.2015, în jurul orei 15.30, acesta se afla împreună cu cumnatul său, martorul C. M. L., la fereastră, fumând o țigară, ocazie cu care au observat un individ necunoscut, intrând în scara blocului lor. Individul necunoscut, a ieșit din . intrat din nou în scara blocului. În continuare, persoana vătămată a declarat că cei doi, bănuind că individul respectiv a intrat din nou în . în boxa de la subsol și a sustrage căruciorul copilului, au ieșit repede din casă cu intenția de a-l prinde și imobiliza pe bărbatul respectiv. Când au ajuns la jumătatea treptelor dintre etajul 1 și parter, au auzit zgomot de ușă deschisă ce părea a fi ușa boxei, iar apoi l-au văzut pe individul în cauză ieșind din . treptele de la ieșirea din boxă, după care acesta a fugit în partea stângă, spre Calea Griviței. Din declarația acestuia rezultă că ușa boxei fusese scoasă din balamale și întredeschisă.
În continuare, acesta a declarat că împreună cu martorul C. M. L., cumnatul său, a plecat în urmărirea autorului pe traseul . Griviței - Gara de Nord, și după aproximativ 50 de metrii, la intersecția străzilor Calea Griviței și A. Depărățeanu, l-au ajuns din urmă pe inculpat și au încercat să-l imobilizeze, însă inculpatul a scos din rucsac un cuțit pe care l-a îndreptat înspre cei doi, amenințându-i și reușind în acest mod să scape.
Aspectele declarate de persoana vătămată se coroborează cu procesul verbal încheiat cu ocazia cercetării la fața locului, prin care a fost fixat prin fotografii judiciare locul indicat de persoana vătămată ca fiind cel din care un individ necunoscut a încercat să sustragă un cărucior de copii, constatându-se cu această ocazie că ușa de acces către boxă prezintă urme de forțare la nivelul sistemului de asigurare tip belciug cu lacăt, fiind desprinsă din balamale.
Totodată, aspectele indicate se coroborează cu raportul de constatare criminalistică nr.454.419/19.08.2015 prin care s-a stabilit că urma palmară și urma digitală ridicate de pe exteriorul ușii de acces în subsolul imobilului, sub balamaua superioară și, respectiv, de pe interiorul aceleiași uși, în zona mediană, au fost create de regiunea tenară a palmei de la mâna dreaptă și de degetul arătător de la mâna stângă ale inculpatului G. G.
Procedându-se la vizionarea imaginilor video surprinse de camerele de supraveghere amplasate pe exteriorul ., cu punct de lucru în Calea Griviței, nr.150, sector 1, orientate spre intersecția C..Griviței cu . intervalul orar 15.30.22-15.30.39, instanța reține că se poate observa un individ cu semnalmentele inculpatului G. G.. Acesta aleargă dinspre intersecția C..Griviței cu . Gara de Nord, uitându-se înapoi de mai multe ori.
Situația de fapt astfel reținută este, de asemenea, confirmată de declarația martorului C. M. L. care a reiterat susținerile persoanei vătămate referitoare la momentul la care l-au observat pe inculpat intrând în scara blocului, momentul abandonării bunului sustras de acesta precum și faptul că l-au urmărit în scopul de a-l prinde.
Instanța reține că martorul a relatat în concordanță cu persoana vătămată, că la momentul la care l-a ajuns pe inculpat, încercând să-l imobilizeze, inculpatul a scos din geanta de pe umăr o șurubelniță pe care a îndreptat-o spre el, însă martorul a încercat din nou să-l prindă și să-l trântească la pământ, lângă el sosind și cumnatul său, C. C. C., moment la care inculpatul G. G. a scos din geantă un cuțit cu mâner din lemn și lamă metalică pe care l-a îndreptat spre cei doi, amenințându-i că-i taie dacă nu-l lasă să plece.
Declarația persoanei vătămate C. C. C. se coroborează și cu declarația martorei P. V. care a arătat că aceasta l-a însoșit în data de 16.08.2015 pe inculpatul G. G., iar când au ajuns la intersecția . C..Griviței, aceasta s-a așezat pe trotuar, timp în care inculpatul G. G. a plecat, însă la scurt timp a revenit spunându-i că a găsit un cărucior de copii.
Instanța are în vedere declarația martorei P. V. în sensul că aceasta a bănuit că inculpatul intenționa să sustragă acel bun. De asemenea, instanța reține declarația acesteia în sensul că inculpatul G. G. a început să-i amenințe cu un cuțit pe cei doi bărbați, spunându-le că-i va tăia dacă nu-l lasă să plece. De asemenea, martora a precizat că nu a avut nicio înțelegere prealabilă cu G. G. în sensul sustragerii de bunuri, neavând cunoștință despre fapta pe care acesta a săvârșit-o.
Identitatea dintre persoana inculpatului G. G. și a persoanei necunoscute descrise de persoana vătămată și de martorul C. M. L. este confirmată și de procesul-verbal de identificare din grup de persoane, efectuat la sediul Secției 4 Poliție, din care rezultă că persoana vătămată C. C. C. și martorul C. M. L. l-au recunoscut pe inculpatul G. G. ca fiind cel în cauză.
În ceea ce privește declarațiile inculpatului G. G., instanța reține că inițial, acesta a negat săvârșirea faptei în forma reținută de organele de urmărire penală, declarând că la data de 16.08.2015 a intrat în imobilul din Calea Griviței nr.154, Sector 1, pentru a cere un bidon cu apă, ocazie cu care a văzut că ușa ce face accesul către subsol era distrusă, precizând că nu s-a apropiat de ușa respectivă și nici nu a încercat să sustragă bunuri din acel imobil. A mai susținut inculpatul că, la un moment dat, în scara imobilului și-au făcut apariția doi indivizi care l-ar fi acuzat pe nedrept că încercase să le fure un cărucior de copii, el a negat, s-a speriat și a fugit. Văzând că bărbații respectivi continuau să-l urmărească, inculpatul a încercat să îi intimideze, amenințânu-i cu o șurubelniță, reușind astfel să scape de ei.
Susținerile inculpatului transpar ca nesincere, fiind contrazise atât de declarațiile persoanei vătămate cât și de cele ale martorilor audiați în cauză.
Astfel, din declarațiile persoanei vătămate și a martorului C. M. L. rezultă că aceștia l-au surpins pe inculpat cercetând zona din jurul blocului și ulterior intrând în . în care aceștia au coborât scările pentru a împiedica un eventual furt, au auzit ușa boxei în care se afla căruciorul și l-au surprins pe inculpat abandonând căruciorul de copii pe hol, iar din declarația martorului P. V., concubina inculpatului, rezultă că aceasta bănuia că inculpatul avea intenția de a sustrage căruciorul de copii aflat în subsolul blocului.
Declarația inculpatului dată în faza de urmărire penală este contrazisă de declarația persoanei vătămate, a martorului C. M. L. și a martorului P. V., și prin aceea că inculpatul i-a amenințat atât cu o șurubelniță cât și cu un cuțit, aspect susținut și de procesul-verbal de depistare și planșe fotografice aferente din care rezultă că asupra inculpatului a fost găsite o șurubelniță și un cuțit cu mâner de lemn și lamă metalică, obiecte depuse la camera de corpuri delicte pe bază de dovadă.
De altfel, instanța reține că în faza de judecată, inculpatul și-a schimbat declarația în sensul că recunoaște situația de fapt reținută în sarcina sa prin rechizitoriu.
În drept, fapta inculpatului G. G. care, la data de 16.08.2015, în jurul orelor 15.20, prin forțarea ușii de acces, a pătruns în boxa situată la subsolul imobilului din București, Calea Griviței, nr.154, sector 1, de unde a încercat să sustragă un cărucior de copii și, fiind surprins de persoana vătămată C. C. C., a amenințat-o pe aceasta cu un cuțit, pentru a-și asigura scăparea, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 32 C.pen. raportat la art. 233 -234 alin. (1) lit. a C.pen. cu aplicarea art. 41 alin(1) C.pen.
Sub aspectul laturii obiective, există acțiunea mijloc – exercitarea de amenințări în vederea asigurării scăpării, precum și acțiunea scop – efectuarea unor acte de executare de însușire a unui bun, respectiv sustragerea căruciorului de copii aflat în subsolul blocului ș abandonarea ulterioară a bunului datorită intervenirii unui element exterior voinței inculpatului, respectiv urmărirea acestuia de către persoana vătămată și de către martorul C. M. L., tentativa la infracțiunea de tâlhărie fiind pedepsită în conformitate cu art. 237 C.pen. Astfel, s-a produs rezultatul prevăzut de lege atât sub forma atingerii aduse libertății psihice ale victimei cât și, atingerea adusă patrimoniului victimei, iar între acțiune și rezultat există un raport de cauzalitate directă care rezultă din materialitatea faptei.
Reprezentantul Ministerului Public a formulat cerere de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tentativă la tâlhărie prev. de art. 32 C.pen. rap. la art. 233 C.pen cu aplic. art. 41 alin. (1) C.pen în infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 32 C.pen. raportat la art. 233 -234 alin. (1) lit. a C.pen. cu aplicarea art. 41 alin(1) C.pen., având în vedere că din ansamblul probatoriului rezultă că inculpatul a amenințat persoana vătămată prin folosirea unei arme, respectiv un cuțit cu mâner de lemn și lamă metalică, ridicat de la inculpatul G. G. și depus la camera de corpuri delicte pe bază de dovadă.
Sub acest aspect, instanța apreciază întemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice urmând să o admită pentru următoarele considerente:
Din probele administrate în cauză, astfel cum au fost reținute, rezultă că, pentru a-și asigura scăparea, inculpatul a amenințat persoana vătămată prin folosirea unei șurubelnițe și a unui cuțit, aspect necontestat de către acesta. Având în vedere că pentru reținerea circumstanței agravante prevăzute de art. 234 alin. (1) lit. a C.pen., este necesară folosirea unei arme, indiferent dacă aceasta este propriu-zisă sau asimilată în sensul art. 179 c.pen., instanța apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. 32 C.pen. raportat la art. 233 -234 alin. (1) lit. a C.pen. cu aplicarea art. 41 alin(1) C.pen.
În ceea ce privește precizarea apărătorului inculpatului G. G. în sensul că nu se impune schimbarea încadrării juridice întrucât inculpatul a folosit doar șurubelniță pentru a-și asigura scăparea, instanța consideră că în cauză s-a făcut dovada atât a acțiunii de tentativă la furt cât și a amenințării ulteriore, aflată în legătură directă cu acțiunea scop, amenințare folosită în vederea asigurării scăpării. Instanța apreciază că ceea ce este relevant este folosirea efectivă a unei arme, indiferent dacă aceasta este o armă propriu-zisă sau o armă asimilată în sensul art. 179 C.pen, ia în cauză, inculpatul a creat o stare de temere persoanei vătămate prin faptul că a îndreptat spre aceasta atât șurubelnița cât și cuțitul, aspecte ce rezultă din coroborarea declarațiilor persoanei vătămate și a martorilor, ulterior inculpatul necontestând starea de fapt reținută în sarcina sa, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată prev. de art. de art. 32 C.pen. raportat la art. 233 -234 alin. (1) lit. a C.pen.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă reglementate de art. 16 alin. (3) lit. a) din Codul penal prevăzând rezultatul faptei și urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte. Așadar, vinovăția inculpatului rezultă din procesul-verbal de vizionare a imaginilor suprinse de camerele de supraveghere video, din depoziția martorilor audiați și din depoziția persoanelor vătămate, aspecte ce se coroborează cu declarația inculpatului, prin care acesta a recunoscut săvârșirea faptei și modalitatea sa de comitere.
Aspectul de calificare este atras de întrunirea de circumstanței reale prevăzute de art. 234 alin(1) lit. a C.pen., astfel cum a fost reținut de instanță odată cu aprecierea asupra necesității schimbării încadrării juridice a faptei.
Prin urmare, infracțiunea săvârșită de inculpat atrage răspunderea penală a acestuia, conform art. 15 C.pen, astfel că instanța va aplica acestuia o pedeapsă,
La stabilirea pedepsei instanța va avea în vedere criteriile enumerate de art. 74 C.pen. și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârșită- (3-10 ani închisoare), reduse cu ½, conform art. 32 C.pen(1 an și 6 luni- 5 ani închisoare), reduse cu 1/3 în cazul pedepsei închisorii, conform art. 396 alin(10) C.proc.pen.(1 an -3 ani și 4 luni închisoare), majorate cu ½(1 an și 6 luni închisoare- 5 ani închisoare), conform art. 43 alin(5) C.pen., dat fiind că inculpatul a fost condamnata prin Sentința penală nr. nr.1056/15.11.2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin nerecurare la 04.12.2012, la pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare, fiind arestat la data de 11.09.2012 prin MAP nr. 171/U/P și eliberat la termen la data de 09.05.2015, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite –, prin pătrunderea într-un spațiu ce ținea de domiciliul persoanei vătămate, având asupra sa un cuțit cu o lamă aptă să provoace consecințe din cele mai grave și o șurubelniță, cu intenția de a sustrage bunuri, dar și faptul că tâlhăria a rămas în fază tentată, inculpatul fiind surpirins de persoana vătămată; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită –deși prejudiciul produs a fost recuperat, prin aceea că fapta a rămas în stare de tentativă, acțiunile inculpatului, care pentru a-și asigura scăparea a amenințat persoana vătămată cu un cuțit, conturează o faptă cu un grad de pericol social ridicat, în special, prin consecințele pe care fapta le-ar fi putut produce, în alt context, în care inculpatul ar fi fost eventual surprins chiar în boxă sau dacă acesta din urmă s-ar fi simțit în primejdie în momentul în care a fost surprins ; natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii- prejudiciu patrimonial de valoare medie a fost recuperat, însă fapta în modalitatea săvârșită a creat un pericol major pentru libertatea psihică a persoanei vătămate motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit – obținerea unor sume de bani în mod facil, în vederea procurării drogurilor; natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului –este recidivist, inculpatul a mai fost condamnat anterior, în nenumărate rânduri, pentru fapte de aceeași natură, totodată instanța reținând că acesta a fost eliberat la termen la data de 09.05.2015, cu doar 3 luni înainte de comiterea faptei; conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului-penal – inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, regretat și a avut o atitudine de cooperare cu organele judiciare; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială- 28 ani, slab școlarizat, fără ocupație, necăsătorit, bolnav de ., hepatită cronică virus C, fiind și consumator de droguri și etnobotanice.
În raport de toate aceste elemente de individualizare, ținând cont de gravitatea faptei săvârșite, de persoana inculpatului și circumstanțele personale, în special legate de starea gravă de sănătate, de atitudinea de recunoaștere a faptei săvârșite, instanța va dispune condamnarea inculpatului G. G. la o pedeapsă orientată către mediu, respectiv o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată.
Cu privire la pedepsele complementare, având în vedere că în cazul infracțiunii de tâlhărie, aplicarea acestora este obligatorie, în baza art. 67 alin. (2) rap. la art. 234 alin. (1) din Codul penal va aplica inculpatului G. G. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) din Codul penal, pe o perioada de 4 (patru) ani, care se calculează conform art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal.
În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, va aplica inculpatului G. G., pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) din Codul penal, care se execută, conform art. 65 alin. (3) din Codul penal, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa închisorii a fost executată sau considerată ca executată.
În baza art. 72 alin (1) C.pen., instanța va deduce din durata pedepsei, durata reținerii și arestului preventiv, de la data 16.08.2015 la zi.
Referitor la măsura arestării preventive, luată prin încheierea din data de 17.08.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, menținută succesiv prin încheierile judecătorului de cameră preliminară din data de 09.09.2015, 05.10.2015 respectiv din data de 02.11.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 București, având în vedere că sunt îndeplinite cumulativ dispozițiile art. 223 alin. (2) C.pen rap. la art. 202 alin. (1) și (3) C.proc.pen, respectiv că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele de care este acuzat, respectiv infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată, dar și având în vedere natura faptei, cuantumul pedepsei prevăzut de lege, modalitatea de săvârșire - respectiv prin amenințarea cu un cuțit, precum și circumstanțele concrete – prin pătrunderea într-un imobil - dar și faptul că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior pentru fapte de aceeași natură, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică prin riscul de comitere a unor fapte similare. Având în vedere caracterul proporțional și necesar al măsurii arestării preventive, pentru considerentele reținute în încheierile din data de 09.09.2015, 05.10.2015 și 02.11.2015, dar și reținând că în cauză nu au apărut temeiuri sau împrejurări noi care să justifice altă soluție, se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. Așadar, în baza art. 399 alin(1) C.proc.pen., instanța va menține starea de arest a inculpatului.
Sub aspectul laturii civile, în baza art. 397 alin. (1) C.proc.pen., instanța urmează să ia act că persoana vătămată C. C. C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 112 lit b C.pen. va dispune măsura de siguranță a confiscării speciale în privința unui cuțit lung de 19 cm, cu lamă de 9 cm, mâner de lemn uzat și surubelniță, mâner plastic, uzată, menționate în Dovada . nr._/17.08.2015.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 instanța va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea adăugării profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art. 274 alin(1) C.proc.pen., va obliga pe inculpatul G. G. la plata sumei de 1200 lei, cheltuieli judiciare avansate de Stat.
În baza art. 272 alin(1) C.proc.pen., onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 520 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 386 C.proc.pen., admite cererea formulată de Ministerul Public, de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G. G., din infracțiunea de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 32 C.pen. raportat la art. 233 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin(1) C.pen., în infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 C.pen. raportat la art. 233 -234 alin(1) lit. a C.pen. cu aplicarea art. 41 alin(1) C.pen.
Dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G. G., din infracțiunea de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 32 C.pen. raportat la art. 233 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin(1) C.pen., în infracțiunea de tentativă la tâlhărie calificată, prevăzută de art. 32 C.pen. raportat la art. 233 -234 alin(1) lit. a C.pen. cu aplicarea art. 41 alin(1) C.pen.
În baza art. 32 C.pen. raportat la art. 233-234 alin(1) C.pen., raportat la art. 396 alin(10) C.proc.pen., cu aplicarea art. 41 alin(1) C.pen. raportat la art. 43 alin(3) C.pen., condamnă pe inculpatul G. G.,fiul lui F. și I., născut la data de 10.05.1987 în mun. G., jud. G., cu domiciliul în Orș.Tîrgu B., ., jud. G., cu reședința în București, Bld. Apicultorilor nr. 3A, Sector 1, posesor C.I . nr._, CNP_, la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, în stare de recidivă postexecutorie.
În baza art. 67 alin(1) C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin(1) lit. a, b C.pen., pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 alin(1) C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. art. 66 alin(1) lit. a, b C.pen., pe perioada executării pedepsei principale.
În baza art. 72 alin(1) C.pen., deduce din durata pedepsei, durata reținerii și arestului preventiv, de la data 16.08.2015 la zi.
În baza art. 399 alin(1) C.proc.pen. menține starea de arest a inculpatului.
În baza art. 397 alin(1) C.proc.pen., ia act că persoana vătămată C. C. C. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 112 lit b C.pen. confiscă de la inculpat un cuțit lung de 19 cm, cu lamă de 9 cm, mâner de lemn uzat și surubelniță, mâner plastic, uzată, menționate în Dovada . nr._/17.08.2015.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat, în vederea adăugării profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art. 274 alin(1) C.proc.pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 1200 lei, cheltuieli judiciare avansate de Stat.
În baza art. 272 alin(1) C.proc.pen., onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 520 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.
Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. R. Z. P. I. M.
Red. Jud. DRZ 2ex/07.12.2015
| ← Şantajul. Art.194 C.p.. Sentința nr. 797/2015. Judecătoria... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr.... → |
|---|








