Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 591/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 591/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 04-08-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI-SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 591
Ședința publică din data de 04.08.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: F. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București – a fost reprezentat de procuror C. M..
Pe rol judecarea cauzei penale de față având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorii C. S. M., C. M. C., M. D. și M. E. L..
Fără citarea părților, conform rezoluției judecătorului.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-au atașat fișele ANP ale condamnaților, după care:
Instanța, având în vedere obiectul cererii formulate de contestatori, relațiile atașate dosarului cu privire la pedepsele pe care le execută aceștia, ținând cont că prioritate are verificarea competenței, ceea ce nu presupune analiza pe fond a cererii, apreciază că nu se impunea pentru verificarea competenței citarea contestatorilor, aducerea acestora la instanță și desemnarea unui apărător din oficiu. Față de actele dosarului pune în discuție disjungerea cauzei privind contestațiile la executare formulate de către contestatorii C. M. C., M. D. și M. E. L. și formarea câte unui dosar separat pentru fiecare dintre aceștia. De asemenea, în ceea ce privește contestatorii C. și M. invocă, din oficiu, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București, iar pentru contestatorii C. și M. invocă excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, menționează că este de acord cu disjungerea, urmând a se forma 3 dosare distincte pentru cele 3 contestații disjunse și solicită admiterea excepțiilor puse în discuție de instanță și declinarea soluționării cauzelor în favoarea instanțelor competente, respectiv la Judecătoria Sectorului 5 București – pentru contestatorul C. care se află în Penitenciarul Rahova, la Judecătoria Ploiești – pentru contestatoarea M. care se află în Penitenciarul Târgșor, la Tribunalul București pentru a se constata inadmisibilitatea contestației – pentru contestatoarea M. care nu are mandat de executare a pedepsei închisorii, ci este arestată preventiv de către Tribunalul București și la Tribunalul București – pentru contestatorul C. care a fost condamnat de către Tribunalul G. și se află în Penitenciarul Rahova.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 02.07.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București a fost înregistrată sub nr._/301/2015 contestația la executare formulată de contestatorii C. S. M., C. M. C., M. D. și M. E. L..
În fapt, contestatorii nu au motivat cererea.
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
La termenul de judecată de astăzi, 04.08.2015, instanța, din oficiu, a pus în discuție disjungerea contestațiilor formulate de contestatorii C. M. C., M. D. și M. E. L. și formarea câte unui dosar separat pentru fiecare dintre aceștia. De asemenea, în ceea ce privește contestatorii C. și M. a invocat, din oficiu, excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București, iar pentru contestatorii C. și M. a invocat excepția de necompetență materială a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Prin Sentința penală nr. 589/04.08.2015 pronunțată în dosarul nr._/301/2015 s-au dispus următoarele:
,, În baza art. 46 C.p.p. disjungecontestația la executare formulată de condamnatul C. S. M. de:
- contestația la executare formulată de condamnatul C. M. C.;
- contestația la executare formulată de contestatoarea M. D.;
- contestația la executare formulată de condamnata M. E. L..
Dosarul cu nr. de mai sus_/301/2015 va avea ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul C. S. M., iar pentru fiecare contestație la executare disjunsă se formează un dosar nou.
Admite excepția necompetenței teritoriale.
În baza art. 598 al. 2 C.p.p. declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul C. S. M. în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.’’
Urmare disjungerii dispuse in dosarul nr._/301/2015, pentru contestația la executare formulată de condamnatul C. M. C. s-a format dosarul cu numărul de mai sus, respectiv_ .
Cu privire la această contestație la executare, astfel cum rezultă din practica, s-a pus în discuție excepția necompetenței materiale.
Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București, instanța reține următoarele:
Contestatorul C. M. C. a fost condamnat definitiv prin Sentința penală nr. 1204/10.12.2014 a Tribunalului G. la o pedeapsă de 6 ani și 198 zile închisoare cu executare în regim de detenție. În baza acestei sentințe, după rămânerea definitivă, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1321/03.03.2015 în executarea căruia condamnatul se află la Penitenciarul Rahova.
Instanța a verificat din oficiu competența materială și teritorială care revine, conform art. 597 alin. 1 și 6 C.p.p., instanței de executare sau instanței corespunzătoare în grad acesteia din raza teritorială a locului de deținere.
În cauza de față instanța constată că instanța de executare este Tribunalul G. și că instanța corespunzătoare în grad acesteia din raza teritorială a locului de deținere este Tribunalul București.
Având în vedere acestea și constatând că Judecătoria Sectorului 3 București nu este niciuna dintre instanțele prev. de art. 598 C.p.p., instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, instanță în a cărei rază de competență teritorială se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive
în numele legii
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale.
În baza art. 598 al. 2 C.p.p. declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul C. M. C. în favoarea Tribunalului București.
În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.08.2015.
Președinte, Grefier,
← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 596/2015.... → |
---|