Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 106/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 106/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 05-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI

- SECȚIA PENALĂ-

Sentința penală nr. 106

Ședința publică de la 05.02.2015

Instanța constituită din:

Judecător – A. E. C.

Grefier – F. S.

­­­­­­­­­­­­­­­

Din partea Ministerului Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București a participat procuror C. V..

Pe rol soluționarea cererii formulate de către contestatoarea V. L..

Soluționarea cererii s-a făcut fără citarea contestatoarei.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, având în vedere că prioritate are verificarea competenței, ceea ce nu presupune analiza pe fond a cererii, apreciază că nu se impune prezența contestatoarei și desemnarea unui apărător din oficiu și, față de actele și lucrările dosarului și susținerile contestatorului, în temeiul art. 598 alin. 2 Cpp, pune în discuție din oficiu excepția de necompetență materială a acestei instanțe.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea excepției necompetenței materiale și declinarea cauzei în favoarea instanței competente.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

La data de 15.01.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală sub nr._ cerererea formulată de către contestatoarea V. L..

În motivarea cererii, contestatoarea precizează că dorește verificarea situației juridice și individualizarea corectă a pedepsei în executarea căreia se află.

Cererea a fost întemeiată în drept pe disp. art. 598 alin.. 1 lit. c teza ultimă C.p.p., art. 23 din Legea nr. 255/2013.

Urmare a dispozițiilor instanței s-a atașat la dosar fișa privind situația juridică a contestatoarei extrasă din baza de date online a Administrației Naționale a Penitenciarelor.

În prezenta cauză, la termenul de judecată din 05.02.2015, din oficiu, instanța a pus în discuție excepția de necompetență materială a acestei instanței cu privire la cererea formulată de contestatoarea V. L..

Analizând actele și lucrările dosarului cu privire la excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 București, instanța reține următoarele:

Contestatoarea V. L. a fost condamnată prin Sentința penală nr. 409/10.04.2009 pronunțată de către Tribunalul București – Secția I Penală, la pedeapsa de 11 ani închisoare, cu executare în regim de detenție. În baza acestei sentințe penale, după rămânerea definitivă, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 543/16.12.2009, în executarea căruia condamnata se află în Penitenciarul de Minori și Tineri Bacău.

Instanța a verificat din oficiu competența materială și teritorială care revine, conform art. 597 alin. 1 și 6 C.p.p., instanței de executare sau instanței corespunzătoare în grad acesteia din raza teritorială a locului de deținere.

În cauza de față instanța constată că la momentul formulării contestației la executare condamnata era încarcerată în Penitenciarul de Minori și Tineri Bacău . În situația în care condamnatul este încarcerat, instanța competentă este exclusiv cea din raza locului de deținere, în cazul de față Tribunalul Bacău, competența în această situație fiind imperativă, iar nu alternativă.

Faptul că în cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. a, b și d C.p.p., competența este absolută rezultă din interpretarea literală și sistematică a art. 598 alin. 2 C.p.p. și art. 597 alin. 1 și 6 C.p.p., Astfel, art. 597 alin.1 C.p.p. are în vedere numai situația în care condamnatul este liber, competența revenind instanței de executare, iar alin. 6 prevede situația în care condamnatul este încarcerat, competența revenind numai instanței din raza locului de deținere, egală în grad cu instanța de executare.

Văzând că la data formulării cererii contestatoarea se afla la Penitenciarul de Minori și Tineri Bacău, instanța va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, instanță în a cărei rază de competență se afla locul de deținere al condamnatei la momentul formulării cererii, corespunzătoare în grad instanței de executare.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin.3 C.p.p.,

Pentru aceste motive,

în numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția de necompetență materială invocată din oficiu.

În baza art.50 C.p.p. rap. la art. 598 alin.2 C.p.p. declină competența de soluționare a contestației la executare formulată de condamnatul V. L. (fiica lui I. și M., născută la 30.07.1074) în favoarea instanței competente – Tribunalul Bacău.

În baza art. 275 alin.3 C.p.p. rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de stat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 05.02.2015.

Președinte, Grefier,

A. E. C. F. S.

Red. AEC/Tehnred. FS

2 ex./ - 24.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 106/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI