Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 395/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 395/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 06-05-2015

DOSAR NR._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 3 BUCURESTI- SECTIA PENALĂ

SENTINTA PENALA NR. 395

Sedinta publica de la 06.05.2015

Instanta compusa din :

P. – C. C. E.

Grefier – I. A. D.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București - a fost reprezentat de procuror P. M..

Pe rol soluționarea cauzei penale de față, disjunsă din cauza penală nr._/301/2015, având ca obiect contestația la executare formulată de condamnata B. A. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică condamnata nu a răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța, avand in vedere mențiunile fișei privind situația juridică a contestatoarei B. A. M., conform bazei de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor, pune in discuție din oficiu in conf.cu art.47 alin 1 C.p.p rap.la art.598 alin 2 C.p.p excepția necompetenței materiale ale Judecătoriei Sectorului 3.

Reprezentanta Ministerului Public, avand cuvantul solicita instantei admiterea excepției pusă in discuție de către instanță.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

La data de 06.05.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală a fost înregistrată sub nr._, ca urmare a disjungerii din cauza penală nr._/301/2015, contestația la executare formulată de condamnata B. A. M. cu privire la mandatul de executare a sentintei penale_/3/2014 in dosarul_/302/2014.

În motivarea cererii condamnata a arătat faptul că a formulat, contestație la executare cu privire la mandatul de executare a sentintei penale_/3/2014 in dosarul_/302/2014,urmând ca motivele formularii acesteia sa le expuna in fata instantei.

Analizând excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, reține:

Potrivit dispozițiilor art. 598 alin. 1 C. proc. pen. contestatia impotriva executarii hotararii penale se poate face in urmatoarele cazuri:

a) cand s-a pus in executare o hotarare care nu era definitiva;

b) cand executarea este indreptata impotriva altei persoane decat cea prevazuta in hotararea de condamnare;

c) cand se iveste vreo nelamurire cu privire la hotararea care se executa sau vreo impiedicare la executare;

d) cand se invoca amnistia, prescriptia, gratierea sau orice alta cauza de stingere ori de micsorare a pedepsei.

Conform alin. 2 al aceluiași articol, în cazurile prevazute la alin. (1) lit. a), b) si d), contestația se face, dupa caz, la instanța prevazuta la art. 597 alin. (1) sau (6), iar potrivit art. 597 alin. 6 C. proc. pen. instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere este competentă să soluționeze contestațiile la executare formulate de persoanele încarcerate.

Din situația juridică a condamnatei B. A. M. înregistrată în baza de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor, rezultă că acesta se află în executarea unor pedepse cu închisoarea aplicate prin sentințele penale nr. 14/14.01.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2, și nr. 821/15.01.2015, pronuntata de Judecatoria Sectorului 1, fiind in prezent încarcerată in Penitenciarul Târgșor.

Având în vedere faptul că petenta se afla, la data formulării contestației, în executarea unor pedepse cu închisoarea, fiind încarcerata în Penitenciarul Târgșor, competența de soluționare a contestației la executare revine Judecătoriei Ploiesti, ca instanță corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere al petentei-condamnate B. A. M..

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 47 alin. 3 C. proc. pen., raportat la art. 598 alin. 2 și art. 597 alin. 6 C. proc. pen., instanța va admite excepția de necompetență teritorială și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiesti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În temeiul art. 47 alin. 3 C. proc. pen., raportat la art. 598 alin. 2 și art. 597 alin. 6 C. proc. pen., admite excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București.

În baza art. 50 alin. 1 C. proc. pen. declină competența de soluționare a contestației la executare formulate de condamnata B. A. M. (fiica lui -natural- și D., născută la data de 26.01.1993, deținută în Penitenciarul Târgșor) în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 06.05.2015.

JUDECĂTOR GREFIER

C. C. E. I. A. D.

Red. CEC/Tehnored. CEC, DI

2 ex./04.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 395/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI