Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 334/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 334/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 20-04-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI-SECȚIA PENALĂ
Instanța constituită din:
Președinte - Judecător: A. I. C.
Grefier: M. S.
SENTINȚA PENALĂ NR. 334
Ședința publică din data de 20.04.2015
Pe rol soluționarea cauzei penale de față, având ca obiect contestație la executare, (art.598 N.C.p.p.), formulată de contestatorii B. M., M. M. I., R. N. M. și R. M. C..
Dezbaterile au avut loc la data 31.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.04.2015, respectiv 20.04.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
La data de 16.03.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală a fost înregistrată sub nr._ contestația la executare(art.598 N.C.p.p.), formulată de contestatorii B. M., M. M. I., R. N. M. și R. M. C..
Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit dispoziților art. 280 C. proc. pen. „Încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal atrage nulitatea actului în condițiile prevăzute expres de prezentul cod.
Potrivit dispoziților art. 598 alin. 1 C. proc. pen. contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face in următoarele cazuri:
a) când s-a pus in executare o hotărâre care nu era definitiva;
b) când executarea este îndreptata împotriva altei persoane decât cea prevăzuta in hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invoca amnistia, prescripția, grațierea sau orice alta cauza de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Având în vedere aspectele învederate de condamnati, Instanța, în baza art. 598 C. proc. pen., urmează a constata ca nula contestația la executare, având în vedere că a fost formulată de o altă persoană decât titularul dreptului, nefiind indeplinite conditiile sesizarii legale a Instantei.
Pentru aceste motive
în numele legii
HOTĂRĂȘTE :
In temeiul art 281 CPP, constata nulitatea cererii petentilor:
B. M. (fiul lui T. și al lui M., născut la 27 August 1991) - Penitenciarul Spital Bucuresti Jilava |
M. M. I. (fiica lui M. și a lui M., născută la 21 Septembrie 1987) - Penitenciarul de Femei Tîrgșor |
R. N. M. (fiica lui N. și a lui N., născută la 21 Noiembrie 1992) - Penitenciarul de Femei Tîrgșor |
R. M. C. (fiul lui A. și al lui M., născut la 06 Martie 1978) - Penitenciarul Spital Bucuresti Jilava |
Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicarea dispozitivului Sentintei .
Pronuntata in Sedinta Publica
Astazi,20.04.2015.
Judecător Grefier
A. I. C. M. S.
Red: A.I.C.
Tehnored.: M:S.
2 ex./18.06.2015
← Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 333/2015.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 513/2015.... → |
---|