Distrugere. Art.253 NCP. Sentința nr. 772/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 772/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 15-10-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 772
Ședința publică din data de 15.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. S.
GREFIER: M. M. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București - a fost reprezentat de procuror E. I..
Pe rol soluționarea cauzei penale de față, privind pe inculpatul M. G. A., trimis în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul nr. 8324/P/2013 din data de 22.04.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută și pedepsită de art. 253 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.p..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reprezentantul legal al părții civile S.C. E. R. CGA S.R.L., numitul C. V. (CNP_), care depune la dosarul cauzei împuternicire și se legitimează cu C.I. . nr._.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele: faptul că la dosarul cauzei a fost atașată fișa DEPABD privind actuala adresă de domiciliu a inculpatului și fișă din aplicația ANP, din care rezultă că inculpatul nu figurează ca fiind încarcerat în niciunul dintre penitenciarele aflate în subordinea ANP, faptul că la data de 09.10.2015, prin Serviciul Registratură al instanței, la dosarul cauzei au fost depuse relațiile solicitate DGPMB, din care rezultă că inculpatul nu figurează ca fiind reținut sau arestat preventiv în niciunul dintre centrele de reținere și arestare preventivă aflate în subordinea poliției, faptul că la dosarul cauzei au fost depuse procesul verbal privind neîndeplinirea mandatului de aducere emis pe numele inculpatului la adresa din București, ., sector 3, din care rezultă că inculpatul nu mai locuiește la această adresă de aproximativ 4 ani, procesul verbal privind executarea mandatului de aducere emis pe numele inculpatului la adresa din București, ., sector 3, din care rezultă că inculpatul a fost încunoștințat cu privire la termenul de judecată acordat în cauză, luându-și angajamentul de a se prezenta în fața instanței la acest termen de judecată, dar și procesul verbal privind neîndeplinirea mandatului de aducere emis pe numele inculpatului la adresa din București, .. 1, ., ., sector 6, din care rezultă că mama inculpatului a precizat că nu locuiește la adresa de domiciliu, fără a indica o nouă adresă la care inculpatul locuiește, după care:
Partea civilă, prin reprezentant legal, C. V., având cuvântul, confirmă faptul că partea civilă înțelege să-și retragă plângerea formulată împotriva inculpatului M. G. A., astfel cum a precizat și în cuprinsul cererii depuse la dosarul cauzei pentru termenul anterior de judecată.
Instanța pune în discuție această manifestare de voință a părții civile.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se ia act de manifestarea de voință a persoanei vătămate, în sensul retragerii plângerii formulate împotriva inculpatului și să se dispună încetarea procesului penal conform art. art. 396 alin. 1 și 6 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. g C. proc. pen., urmând ca latura civilă să fie lăsată nesoluționată și cu obligarea părții civile la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Partea civilă, prin reprezentant legal C. V., având cuvântul, solicită instanței încetarea procesului penal, ca efect al retragerii plângerii formulate împotriva inculpatului.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București nr. 8324/P/2013 din data de 22.04.2015 inculpatul M. G. A. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută și pedepsită de art. 253 alin. 1 N.C.p., cu aplicarea art. 5 N.C.p.
Fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată constă, în esență, în aceea că la data de 03.06.2013, în jurul orei 22.00, a distrus mai multe componente ale autoturismului marca Chevrolet Lacetti cu număr de înmatriculare_, proprietatea persoanei vătămate S.C. E. R. CGA S.R.L.
Organele de urmărire penală au reținut situația de fapt în urma administrării următoarelor mijloace de probă: declarații reprezentant persoana vătămată (f.6-8 d.u.p.); adresă constituire parte civilă (f.10 d.u.p.); fișă de calcul reparație autoturism (f.13-18 d.u.p.); declarații martori M. V. C. și C. G. (f.29-31 d.u.p. și f. 32-35 d.u.p.); proces-verbal de ridicare CD de la P. C. – președintele Asociației de proprietari din ., sector 3 (f. 36 d.u.p.); proces-verbal de vizionare CD (f. 37 d.u.p.); proces-verbal de cercetare la fața locului și planșa foto (f. 21-28 d.u.p.); declarații inculpat (f. 41, 42,44, 47, 60 d.u.p.).
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22.04.2015 sub nr. de dosar_, fiind repartizat completului C 7 penal.
Prin încheierea de ședință din data de 24.06.2015, dată în dosarul nr._, judecătorul de cameră preliminară (care este și judecătorul fondului), în temeiul art. 346 alin. 2 C.p.p., a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 8324/P/2013 din data de 22.04.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății în ceea ce-l privește pe inculpatul M. G. A.
Urmare a solicitării instanței, în vederea lămuririi antecedentelor penale ale inculpatului, la data de 10.07.2015 la dosarul cauzei a fost depusă fișa de cazier judiciar actualizată a inculpatului (fila 44 di).
La data de 17.09.2015, prin Serviciul Registratură al instanței, persoana vătămată S.C. E. R. – CGA S.R.L., prin reprezentant legal C. G., a depus la dosarul cauzei cerere în cuprinsul căreia arată că în temeiul art. 158 alin. 2 C.p.p. înțelege să-și retragă plângerea formulată împotriva inculpatului M. G. A. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, având în vedere că este vorba de o infracțiune pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (fila 56 di).
Prin încheierea de ședință din data de 17.09.2015, față de lipsa inculpatului și în vederea citării părții civile la noua adresă indicată în cererea de retragere a plângerii depusă la dosarul cauzei, instanța a dispus amânarea judecării cauzei în vederea citării părții civile la noua adresă și efectuarea de verificări cu privire la persoana inculpatului prin ANP, DGPMB și DEPABD, dar și citarea inculpatului la adresele cunoscute, cu mandate de aducere și prin afișare la ușa instanței.
Astfel, la dosarul cauzei au fost atașate fișa DEPABD (fila 63 di), din care rezultă că nu au intervenit modificări cu privire la adresa de domiciliu a inculpatului, și fișă din aplicația ANP (fila 64 di), din care rezultă că inculpatul nu figurează ca fiind încarcerat în niciunul dintre penitenciarele aflate în subordinea ANP. De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse relațiile solicitate DGPMB (fila 78 di), din care rezultă că inculpatul nu figurează ca fiind reținut sau arestat preventiv în niciunul dintre centrele de reținere și arestare preventivă aflate în subordinea poliției, procesul verbal privind neîndeplinirea mandatului de aducere emis pe numele inculpatului la adresa din București, ., sector 3 (filele 81-83 di), din care rezultă că inculpatul nu mai locuiește la această adresă de aproximativ 4 ani, procesul verbal privind executarea mandatului de aducere emis pe numele inculpatului la adresa din București, ., sector 3 (filele 84-85 di), din care rezultă că inculpatul a fost încunoștințat cu privire la termenul de judecată acordat în cauză, luându-și angajamentul de a se prezenta în fața instanței la acest termen de judecată, dar și procesul verbal privind neîndeplinirea mandatului de aducere emis pe numele inculpatului la adresa din București, .. 1, ., ., sector 6 (filele 87-89 di), din care rezultă că mama inculpatului a precizat că nu locuiește la adresa de domiciliu, fără a indica o nouă adresă la care inculpatul locuiește.
La termenul de judecată de azi, 15.10.2015, partea civilă S.C. E. R. CGA S.R.L., prin reprezentant legal C. V., a confirmat faptul că partea civilă înțelege să-și retragă plângerea formulată împotriva inculpatului M. G. A. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prevăzută de art. 253 alin. 1 N.C.p., cu aplicarea art. 5 N.C.p..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Conform art. 159 alin. 1, 2, 4 N.C.p.” (1) Retragerea plângerii prealabile poate interveni până la pronunțarea unei hotărâri definitive, în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile.
(2) Retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală a persoanei cu privire la care plângerea a fost retrasă.”
Conform art. 16 alin. 1 lit. g teza I-a C.proc.pen., „Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii”.
În prezenta cauză, având în vedere aceste dispoziții legale, încadrarea juridică a faptei pentru care inculpatul M. G. A. a fost trimis în judecată, faptul că pentru această infracțiune este posibilă retragerea plângerii, faptul că pentru termenul de judecată din 17.09.2015 s-a depus la dosarul cauzei cerere scrisă prin care partea civilă, prin reprezentant legal, arată că își retrage plângerea penală prealabilă, precum și că la termenul de judecată din data de 15.10.2015 partea civilă, prin reprezentant legal, a confirmat manifestarea de voință a părții civile în sensul că înțelege să-și retragă plângerea formulată împotriva inculpatului, în temeiul art. 396 alin. 1 și 6 C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. g teza I C.p.p. rap. la art. 158 alin. 1 și 2 C.p., instanța va înceta procesul penal față de inculpatul M. G. A. pentru infracțiunea de distrugere prev. de art. 253 al. 1 N.C.p. cu aplic. art. 5 N.C.p., ca urmare a retragerii plângerii penale prealabile de către partea civilă . SRL.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța constată că la fila 10 din dosarul de urmărire penală se află atașată cererea persoanei vătămate S.C. E. R. CGA S.R.L., prin care a precizat că înțelege să se constituie parte civilă în procesul penal împotriva inculpatului cu suma de 4311,47 lei, reprezentând daune materiale, conform fișei de calcul a reparației autoturismului Chevrolet Lacetti (filele 13-18 dup).
Având în vedere că în cauză se va dispune încetarea procesului penal, în baza art. 16 alin. 1 lit. g C.p., în baza art. 25 al. 5 C.p.p. instanța va lăsa nesoluționată acțiunea civilă a părții civile S.C. E. R. CGA S.R.L..
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b C.p.p., în raport de soluția de încetare a procesului penal ca efect al retragerii plângerii prealabile și având în vedere și cheltuielile judiciare stabilite prin rechizitoriu, instanța va obliga partea civilă la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, ce includ și cheltuielile judiciare stabilite prin rechizitoriu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 396 alin. 1 și 6 C.p.p. raportat la art. 16 alin. 1 lit. g teza I C.p.p. rap. la art. 158 alin. 1 și 2 C.p., încetează procesul penal față de inculpatul M. G.-A. (născut la data de 12.04.1980 în București, CNP_, fiul lui I. și F., cu domiciliul legal în București, .. 1, ., ., sector 6 și efectiv în București, ., sector 3, citat și conform art. 259 al. 5 C.p.p.) pentru infracțiunea de distrugere prev. de art. 253 al. 1 N.C.p. cu aplic. art. 5 N.C.p., ca urmare a retragerii plângerii penale prealabile de către partea civilă . SRL (cu sediul în București, ., ., sector 4).
În baza art. 25 al. 5 C.p.p. lasă nesoluționată acțiunea civilă a părții civile S.C. E. R. CGA S.R.L..
În baza art. 275 alin. 1 pct. 2 lit. b C.p.p., obligă partea civilă la plata sumei de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, ce includ și cheltuielile judiciare stabilite prin rechizitoriu.
Cu apel în 10 zile de la comunicare pentru inculpat, partea civilă și procuror.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.10.2015.
Președinte, Grefier,
← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 710/2015.... | Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... → |
---|