Mărturia mincinoasă. Art.273 NCP. Sentința nr. 111/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 111/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 10-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI- SECȚIA PENALĂ

Sentința penală nr. 111

Ședința publică de la 10.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. M.

Grefier: V. Șop

Din partea Ministerului Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București a participat procuror C. M..

Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale de față privind pe inculpate P. (FOSTĂ P.) F. C. trimisa în judecată, în stare de libertate, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București cu nr._/P/2010 din 17.07.2014 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin.1 N.C.p. cu aplic.art. 5 N.C.p.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică de la 27.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi 10.02.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând, asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr._/P/2010 din 17.07.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata P. (FOSTĂ P.) F. C., pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin.1 N.C.p. cu aplic. art.5 N.C.p.

In actul de sesizare s-a reținut, în fapt că, la termenul de judecată din data de 04.11.2010, inculpata P. F. fiind audiată în calitate de martor, a dat declarații necorespunzătoare adevărului, în sensul că, a arătat că nu-și mai mentine declarațiile d e la urmărire penală, în cuprinsul carora declarase că, la data de 24.07.2010, două persoane de sex masculin, pe care le si recunoscuse ulterior în persoana numitilor G. C. A. și G. O. ,au sustras bunuri din magazinul MicRo, arătând că, aceste declaratii au fost scrise după dictarea polițiștilor, acceptând acest lucru în calitate de reprezentant al magazinului, declarând că, în momentul săvârșirii furtului nu se mai afla în magazin, nu a văzut nicio persoană sustrăgând bunuri, nu i-a văzut niciodată pe inculpati, în momentul vizionării CD-ului nu i-a observant pe inculpati sustrăgând bunuri, nu a vizionat CD-ul în prezența polițistului, i-a recunoscut din grup pe cei doi inculpati după cele spuse de colega sa.

Organele de urmărire penală au reținut situația de fapt în urma administrării următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficu al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București din data de 18.11.2010 (f.8 d.u.p.); plângerea formulata de inculpata P. F. C., din prezenta cauza, in dosarul de urmărire penală (f. 71 d.u.p.); declarațiile inculpatei din dosarul de urmărire penală (f. 72-73, 74-75, 76-77, 78-79 d.u.p.); declarația inculpatei cu ocazia recunoașterilor din grup din data de 12.08.2010 din dosarul de urmărire penală (f.80-81 d.u.p); procese-verbale de recunoaștere efectuate de către inculpata din dosarul de urmărire penală (f. 80-81 d.u.p.); procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere efectuate de către inculpata in dosarul de urmărire penală (f. 84-85, 86-87 d.u.p.); sentința penală nr. 757/23.11.2010 a Judecătoriei Sectorului 3 București (f.17-21 d.u.p.); declarația martorei P. Leilia (f.31-32 d.u.p.); proces-verbal de vizionare a înregistrărilor video din dosarul de urmărire penală (f. 88 d.u.p.); declarația suspectei în fata instanței de judecată din dosarul nr._/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 București (f.53-54 d.u.p.); raportul de constatare criminalistică nr._ din 02.04.2014 (f.33-41 d.u.p.).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judeăctoriei Sectorului 3 București – Secția Penală la data de 28.07.2014 sub număr de dosar_ .

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 18.11.2014 judecatorul de camera preliminara a constatat legalitatea sesizarii instantei cu rechizitoriul nr._/P/2013 din 08.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti și a dispus începerea judecății cauzei în ceea ce-l privește pe inculpatul V. A. V. .

La primul termen de judecată după parcurgerea procedurii de camera preliminara respectiv la termenul din data de 09.12.2014, instanța a dat citire actului de sesizare a instanței conform art. 374 C.p.p.

La termenul de judecată din data de 27.01.2015, instanța a adus la cunoștința inculpatei dispozițiile art. 374 alin.4 N.C.p.p. conform cărora aceasta poate solicita ca judecata cauzei sa se faca pe baza probelor administrate in cursul urmaririi penale si a inscrisurilor depuse de parti, daca recunoaste in totalitate fapta retinuta in sarcina sa, situație în care beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă prevazute de lege pentru infractiunea retinuta in sarcina sa cu 1/3, conform disp. art. 396 alin. 10 C.p.p, inculpata învederând instanței că solicită aplicarea procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii prevăzută de art. 374 alin.4 C.p.p., arătând că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare al instanței și nu solicită administrarea de noi probe, instanța procedând la ascultarea inculpatului sub acest aspect, potrivit art. 375 alin.1 C.p.p. (declarația de la fila 21 d.i.). Inculpata a solicita proba cu acte in circumstanțiere.

Instanța, văzând poziția procesuală manifestată de inculpată la termenul de judecată din 27.01.2015, inculpata recunoscând în totalitate săvârșirea faptei reținută în sarcina sa în cuprinsul rechizitoriului, în modalitatea descrisă de procuror în cuprinsul rechizitoriului, inculpatul solicitând ca judecata cauzei să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, probe pe care acesta le cunoaște și nu înțelege să le conteste, în baza art. 375 alin.2 C.p.p. a admis cererea formulată de inculpată privind judecarea cauzei conform procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii, urmând ca judecata cauzei să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, conform art.374 alin.4 C.p.p. De asemenea, instanța a încuviințat pentru inculpată proba cu acte în circumstanțiere, inculpatul depunând la dosar o adeverință medicală (f. 22- 33 d.i.).

Analizând actele și lucrările dosarului, văzând și dispozițiile art.374 alin.4 NC.p.p coroborate cu art.375 al.1 NCpp.,instanța reține următoarele:

În fapt, la data de 04.11.2010 inculpata P. F. C., audiată în calitate de martor de către instanța de judecată, în dosarul nr._/301/2010, a făcut declarații mincinoase, respectiv a declarat că în momentul săvârșirii furtului din magazinul MICRO57, de către G. C. A. și G. O., aceasta nu se mai afla în magazin, nu a văzut nicio persoană sustrăgând bunuri, nu i-a văzut niciodată pe inculpați, în momentul vizionării CD-ului nu i-a observat pe inculpați sustrăgând bunuri și nici nu a vizionat CD-ul în prezența organelor de cercetare penală și a recunoscut din grup pe cei doi inculpați în urma celor spuse de colega sa, declarațiile fiind contrare celor susținute în faza de urmărire penală, în care a arătat că la data de 24.07.2010, două persoane de sex masculin, pe care le-a recunoscut ulterior în persoana numiților G. C. A. și G. O., au sustras bunuri din magazinul MicRo 57, arătând că acestea au fost scrise după dictarea organelor de cercetare penală, ea acceptând acest lucru în calitate de reprezentant al magazinului.

Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanță, rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul procesului penal, după cum urmează:

Relevante pentru stabilirea situației de fapt sunt declarațiile date de către inculpată în faza de urmărire penală în dosarul nr._/P/2010 (f.72-73 d.u.p.) în care arată că l-a surprins pe inculpat împreună cu un alt individ când a ieșit din magazinul MICRO 5, acesta având semnalmentele 20-25 ani, constituție atletică, înălțime aprox. 1,80 m, îmbrăcat cu șort de culoare galbenă, tricou de culoare albă și șapcă albă pe cap, după ce anterior au pătruns în magazinul unde aceasta era vânzătoare și au sustras produse cosmetice.

Instanța are în vedere și declarația din data de 25.07.2010 (f.74-75 d.u.p.) în care a arătat că revine asupra declarației dată anterior și susține că inițial a intrat în magazin un individ în vârstă de aproximativ 25-30 ani, înălțime 1,65-1,70m, constituție atletică, îmbrăcat în pantaloni lungi de culoare neagră și cămașă vișinie, iar ulterior a intrat și al doilea individ cu semnalmentele anterioare, inculpata arătând că îi poate recunoaște pe cei doi indivizi.

Potrivit declarației din data de 25.07.2010 (f.76 d.u.p.) rezultă că inculpata a recunoscut dintr-un grup de persoane pe cei care au sustras produsele cosmetice din magazin în persoana numiților G. C. A. și respectiv D. I., ulterior a revenit asupra declarației și a indicat pe numiții G. C. A. și G. O. fiind cei care au sustras produsele cosmetice din magazinul MICRO 57 în data de 24.07.2010 (f.80-81).

Potrivit declarației dată la data de 04.11.2010 (f.53-54 d.u.p.) în timpul audierii sale ca martor în fața instanței de judecată, inculpata a declarat că în momentul comiterii faptei era în spate fiind anunțată de colega sa despre comiterea faptei, că nu a văzut nicio persoana sustrăgând bunuri în acea seară în magazin, că a văzut înregistrările dar că nu se vedeau prea bine persoanele care erau în magazin în acel moment, că recunoașterile din planșele foto au fost făcute pe baza celor afirmate de colega sa, precum și susținerea acesteia că nu a vizionat niciodată CD-ul în prezența organelor de cercetare penală și că nu a văzut niciodată persoanele recunoscute anterior în faza de urmărire penală, declarație susținută ulterior fiind audiată în calitate de suspectă în data de 27.11.2012 privind infracțiunea de mărturie mincinoasă(f.49-51d.u.p.)

Declarațiile date în faza de urmărire penală sunt contrare celor susținute în data de 04.11.2010 (f.53-54 d.u.p.) în timpul audierii sale în calitate de martor în dosarul nr._/301/2010 și nu se coroborează cu ansamblul probatoriu administrat în cauză, astfel cum a reținut și instanța în sentința penală nr.757 din 23.11.2010 prin care au fost condamnați numiții G. C. și G. O. (f.17-21).

Pentru stabilirea situației de fapt, instanța are în vedere și declarația martorei P. L. (f.31-32 d.u.p.) care a arătat că în cursul anului 2010 a auzit-o pe colega sa, inculpata P. F. C., strigând ”hoții”, după care a observat două persoane ieșind în fugă din magazin, fiind în imposibilitate de a mai da alte informații întrucât după faptă a avut un șoc emoțional. Martora a declarat că a aflat ulterior de la F. că aceasta din urmă a vizionat împreună cu organele de poliție imaginile surprinse de camerele de supraveghere.

Relevant pentru stabilirea situației de fapt este și raportul de constatare tehnico-științifică nr. 578.836/02.04.2014 (f.33-41) din care a rezultat faptul că semnăturile din dreptul rubricilor ” persoana care a făcut recunoașterea” de pe procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere persoane din data de 25.07.2010(f.78 d.u.p.) au fost executate de inculpata P. F. C., semnăturile din dreptul rubricilor ” persoana care a făcut recunoașterea” de pe procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere nedatat (f.84 d.u.p.) au fost executate de inculpată, semnăturile din dreptul rubricilor ” victimă” de pe procesul-verbal (f.65 d.u.p.) au fost executate de inculpată iar semnăturile de pe declarația olografă a inculpatei din 12.08.2010 au fost executate de aceasta.

Din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. 578.836/02.04.2014 coroborat cu declarația martorei P. L. rezultă că inculpata a făcut afirmații necorespunzătoare adevărului la data de 04.11.2010 în timpul audierii de către instanță în calitate de martor, ocazie în care a susținut că în momentul comiterii faptei era în spate fiind anunțată de colega sa despre comiterea faptei, că nu a văzut nicio persoana sustrăgând bunuri în acea seară în magazin, că a văzut înregistrările dar că nu se vedeau prea bine persoanele care erau în magazin în acel moment, că recunoașterile din planșele foto au fost făcute pe baza celor afirmate de colega sa, precum și susținerea acesteia că nu a vizionat niciodată CD-ul în prezența organelor de cercetare penală și că nu a văzut niciodată persoanele recunoscute anterior în faza de urmărire penală.

În ceea ce privește încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatei prin prezenta, instanța reține că la data de 1.02.2014 a intrat in vigoare Noul Cod Penal, motiv pentru care, in raport de data comiterii de catre inculpat a infractiunii deduse judecatii, respectiv în 04.11.2010, instanța este obligata sa identifice si sa aplice legea penala mai favorabila, potrivit dispozitiilor art. 5 al. 1 din NCp.

Astfel, raportat la probatoriul administrat în faza de urmărire penală și în cursul judecății instanța constată că fapta reținută în sarcina inculpatei, constituie infracțiune și a fost săvârșită de aceasta. Instanța constată, de asemenea, că încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu nu poate fi reținută de instanță, astfel, pentru identificarea legii penale mai favorabile, instanța va avea în vedere toate particularitățile cauzei deduse judecății, efectuând o analiză comparativă a normelor existente în cele două legi succesive, relevante pentru situația inculpatei – respectiv cele referitoare la condițiile de incriminare, la condițiile de tragere la răspundere penală, la criteriul sancțiunii principale, la situațiile ce pot constitui circumstanțe atenuante, la cauzele de agravare sau de atenuare, în speță reținându-se, infracțiunea de mărturie mincinoasă.

În urma evaluării tuturor criteriilor de identificare a legii penale mai favorabile în cauza de față raportându-ne pe de o parte la pedeapsa principala pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă stabilită prin ambele legi, instanța constată că potrivit dispozițiilor legii noi, pedeapsa prevăzută de legiuitor este mai mică (închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă) spre deosebire de dispozițiile anterioare (închisoarea de la 1 la 5 ani), însă având în vedere faptul că, instanța în aplicarea pedepsei urmează a se orienta către minimul special prevăzut de norma de incriminare, analizând totodată și modalitatea de executare a pedepsei instanța constată că legea veche este mai favorabilă, având în vedere că în cauză urmează a se aplica dispozițiile art. 81 C.pen. din 1968, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, dispoziții care sunt mai favorabile față de disp. art. 83 N. C.pen., privind amânarea aplicării pedepsei și disp. art. 91 N. C.pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Față de cele anterior expuse, în baza art 386 alin. 1 C.p.p., instanța va admite cererea reprezentantei Ministerului Public de schimbare a încadrarii juridice a infracțiunii pentru comiterea căreia s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatei P. (fostă P.) F. C., din infracțiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. 1 N.C.pen., în infracțiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. 1 C.pen. din 1968, cu aplic. art. 5 C.pen.

În drept, fapta inculpatei P. F. C. care la data de 04.11.2010 a dat declarații necorespunzătoare adevărului în fața instanței de judecată cu ocazia audierii sale în calitate de martor, contrar celor susținute în faza de urmărire penală, întrunește elementele constitutive ale infacțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. 1 din vechiul C.p. cu aplicarea art. 5 C.p.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii este dat de acțiunea subiectului activ calificat de a face afirmații mincinoase în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat într-o cauză penală( în cauză declarația inculpatei privitoare la faptul că în momentul săvârșirii furtului din magazinul MICRO57, de către G. C. A. și G. O., aceasta nu se mai afla în magazin, nu a văzut nicio persoană sustrăgând bunuri, nu i-a văzut niciodată pe inculpați, în momentul vizionării CD-ului nu i-a observat pe inculpați sustrăgând bunuri și nici nu a vizionat CD-ul în prezența organelor de cercetare penală și a recunoscut din grup pe cei doi inculpați în urma celor spuse de colega sa, declarațiile fiind contrare celor susținute în faza de urmărire penală și un corespund adevărului).

Urmarea imediată este starea de pericol pentru realizarea actului de justiție iar legătura de cauzalitate rezultă in materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, fapta a fost săvârșită cu intenție directă astfel cum este definită de art. 16 alin. 3 lit. a C.p., inculpata prevăzând rezultatul faptei sale și urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte, aspect ce rezultă din declarația de recunoaștere dată de inculpată.

La stabilirea pedepselor, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C.p., respectiv gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială.

În cauză, instanța apreciază că este de remarcat faptul că o persoană care participă în calitate de martor la soluționarea unei cauze de natură judiciară are o contribuție la aflarea adevărului și totodată la pronunțarea unor soluții legale și temeinice motiv pentru care denaturarea adevărului de către aceștia prezintă un evident pericol pentru buna desfășurare a înfăptuirii activității judiciare și pentru apărarea drepturilor și intereselor cetățenilor.

În vederea invidualizării pedepsei instanța are în vedere poziția inculpatei de recunoaștere și regret în raport de fapta comisă, precum și faptul că aceasta nu are antecedente penale. În concret, instanța are în vedere și faptul că inculpata suferă de hipoacuzie de percepție bilaterală(f.68 d.u.p.)

Pentru toate acestea va aplica inculpatei P. (fostă P. ) F. C. o pedeapsă de 1 an închisoare.

Față de situația de fapt reținută, față de individualizarea pedepsei, instanța reține că în cauză se poate face aplicarea art.81 din vechiul C.p., considerând că, scopul educativ, dar și punitiv al pedepsei poate fi atins chiar și fără privarea de libertate a inculpatei, astfel încât, conform art.82 din vechiul C.p. instanța va fixa un termen de încercare de 3 ani.

În baza art. 71 al. ultim din vechiul C.p. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se va suspenda și executarea pedepsei accesorii.

În baza art.359 din vechiul C.p.p. va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 din vechiul C.p. cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul art. 274 alin.1 N.C.p.p. va dispune obligarea inculpatei la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

În baza art 386 alin. 1 C.p.p., instanța admite cererea reprezentantei Ministerului Public de schimbare a încadrarii juridice a infracțiunii pentru comiterea căreia s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatei P. (fostă P.) F. C., din infracțiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 273 alin. 1 N.C.pen., în infracțiunea de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. 1 C.pen. din 1968, cu aplic. art. 5 C.pen.

În baza art. 260 alin. 1 C.pen. din 1968, cu aplic. art. 5 C.pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și art. 74 alin. 1 lit. a C.pen. anterior, condamnă pe inculpata P.(fostă P.) F. C. (fiica lui P. F. D. și D. C., născută la data de 09.04.1987 în Mun. Ploiești, județul Prahova, domiciliată în București, ., sector 3, CNP_, fără antecedente penale, cetățean român, studii- superioare, ocupație-operator calculator, stare civilă-căsătorită ), la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 C.pen. din 1968 cu aplic. art. 5 C.pen. (faptă săvârșită în data de 04.11.2010)

În baza art. 81 alin. 1 C.p. din 1968 dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o durată de 3 ani, ce constituie termen de încercare, conform art. 82 alin. 1 C.p. din 1968.

În baza art. 359 C.pr.pen. din 1968 atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 și 84 C.p. din 1968 cu privire la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei .

În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpata la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror si inculpat.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2015.

Președinte,Grefier,

RED.MM/V.Ș.

4ex./27.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Mărturia mincinoasă. Art.273 NCP. Sentința nr. 111/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI