Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 119/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 119/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 11-02-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 119
Ședința publică din data de 11.02.2015
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: C. C. E.
GREFIER: I. A. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București - a fost reprezentat de procuror P. M..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale de față, având ca obiect sesizarea din oficiu a Biroului de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București privind constatarea imposibilității punerii in executare a dispozițiilor sentinței penale nr. 613 din data de 11.10.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dos. nr._/301/2010, definitivă prin nerecurare la data de 27.10.2010, privind plata cheltuielilor judiciare către stat de 40 lei aplicate prin sentința mai sus menționată, numitului S. G..
La apelul nominal făcut în ședința publică intimatul nu a răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat și explicații suplimentare de dat, instanța acordă cuvântul în dezbateri asupra fondului sesizării.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței a constata imposibilitatea punerii in executare a dispozitiilor sentinței penale nr. 613 din data de 11.10.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, cu privire la achitarea cheltuielilor judiciare către stat la care a fost obligat intimatul.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
La data de 20.01.2015, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, a fost înregistrată sub nr._, sesizarea din oficiu a Biroului de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București privind constatarea imposibilității punerii in executare a dispozițiilor sentinței penale nr. 613 din data de 11.10.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dos. nr._/301/2010, definitivă prin nerecurare la data de 27.10.2010, privind plata cheltuielilor judiciare către stat de 40 lei aplicate prin sentința mai sus menționată, numitului S. G..
În sesizarea formulată se arată că, prin sentința penală nr. 613 din data de 11.10.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dos. nr._/301/2010, definitivă prin nerecurare la data de 27.10.2010, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petentul S. G. ca inadmisibila, petentul fiind obligat la 40 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Sentința penală 613/2010 a rămas definitivă prin nerecurare la data de 27.10.2010, dată la care a fost emisă comunicarea titlului executoriu către S. G. domiciliat în București, .. 38A, sector 5, aceasta fiind restituită cu mențiunea că destinatarul este necunoscut la adresă iar proprietarul nu permite afișarea.
Se mai arată că, la data de 19.11.2010 a fost emisă către DEPABD adresă în vederea comunicării CNP-ului petentului S. G., fiul lui I. și D., născut la 12.03.1980 cu domiciliul în București, .. 38A sector 5.
La data de 06.12.2010 cu adresa nr._ din 30.11.2010 DEPABD comunică că în evidențe nu a fost identificată nicio persoană cu datele petentului.
La data de 28.11.2012 s-a mai efectuat încă o verificare în aplicația DEPABD pusă la dispoziția instanței nefiind identificată nici de această dată vreo persoană cu datele petentului.
La data de 21.01.2015,potrivit dispozitiilor instanței s-a procedat la verificarea petentului în aplicația DEPABD pus la dispoziția instanței, iar în urma verificărilor a rezultat faptul că nu a fost identificată nicio persoană cu datele petentului.
La dosarul cauzei s-a atașat și dosarul de fond nr._/301/2010 al Judecătoriei Sectorului 3 București.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 613/2010 din data de 11.10.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dos. nr._/301/2010, definitivă prin nerecurare la data de 27.10.2010, s-a dispus respingerea plângerii formulate de petentul S. G. domiciliat București, .. 38A sector 5 ca inadmisibila, petentul fiind obligat la 40 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv adresa de comunicare a titlului de creanță emis pe numele intimatului, adresa Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, rezultatul verificărilor efectuate în baza de date a Administrației Naționale a Penitenciarelor, reiese că intimatul din prezenta cauză S. G., domiciliat București, .. 38A sector 5, nu are CNP atribuit, neputând fi identificat în baza de date informatizată a DEPABD. Astfel, instanța constată că nu pot fi puse în executare cheltuielile judiciare către stat în cuantum total de 40 lei, la plata cărora a fost obligat intimatul prin sentința penală nr. 613/2010 din data de 11.10.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București.
În consecință, potrivit art. 599 C. proc. pen., raportat la art. 598 alin. 1 lit. c C. proc. pen., constatând că există o împiedicare la executare, instanța va admite contestația la executare din oficiu, formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București și va constata imposibilitatea punerii în executare a sentinței penale nr. 613/11.10.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă la data de 27.10.2010, în ceea ce privește cheltuielile judiciare către stat, la plata cărora a fost obligat intimatul S. G..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 599 C. proc. pen., raportat la art. 598 alin. 1 lit. c C. proc. pen., admite contestația la executare din oficiu, formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București.
Constată imposibilitatea punerii în executare a sentinței penale nr. 613/11.10.2010, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă la data de 27.10.2010, în ceea ce privește cheltuielile judiciare către stat, la plata cărora a fost obligat intimatul S. G., domiciliat în București, .. 38A, sector 5.
În baza art. 275 alin. 3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de a formula contestație în termen de 3 zile de la comunicare, pentru procuror și intimat.
Pronunțată în ședința publică din 11.02.2015.
JUDECĂTOR, GREFIER
C. C. E. I. A. D.
Red. CEC/Tehnored. CEC, A.
2 ex/12.03.2015
← Abuz de încredere. Art. 213 C.p.. Sentința nr. 110/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 47/2015.... → |
---|