Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 327/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI

Sentința nr. 327/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 17-04-2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI - SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 327

Ședința publică din data de 17.04.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: A. E. C.

GREFIER: M. M. C.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București - a fost reprezentat de procuror C. V..

Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale de față, având ca obiect cerere formulată de petenta C. G. M., de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsa persoanei condamnate, conform art. 466 și urm. C.p.p.

Dezbaterile și cuvântul asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, conform art. 391 alin.1C.p.p. a amânat pronunțarea cauzei la data de astăzi, 17.04.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând, asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București – Secția Penală la data de 12.03.2015, sub număr de dosar_, petenta C. G. M. a solicitat redeschiderea procesului penal în ceea ce privește cauza penală nr._/301/2014 aflată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, în care s-a pronunțat sentința penală nr. 1050/15.12.2014, rămasă definitivă prin neapelare, prin care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 1 an și o lună închisoare.

În motivarea cererii petenta a arătat că în fapt, prin rechizitoriul nr. 638/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 244 alin .1 și 2 C.p., și uz de fals, prev. de art. 291 C.p. din 1968, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.p. din 1968, toate cu aplicarea art. 5 C.p., reținându-se că la data de 05.1.2007, folosindu-se de documente falsificate (adeverință de salariu, copie carnet de muncă și factură energie) a indus în eroare Banca Comercială Română S.A. cu privire la calitatea sa de angajată a S.C. Star Construct Invest S.R.L., obținând astfel un credit pentru persoane fizice în valoare de 17.061,48 lei.

Totodată, petenta a arătat că prin sentința penală nr. 1050/15.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în cauza penală nr._/301/2014, s-a dispus, în temeiul art. 244 alin. 1 și 2 C.p., cu aplicarea art. 5 C.p., condamnarea sa la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în baza art. 323 C.p., cu aplicarea art. 5 C.p. s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. De asemenea, în baza art. 39 alin. 1 lit. b C.p. rap. la art. 38 alin. 1 C.p. instanța a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care a adăugat un spor de 1 lună închisoare, urmând să execute în total pedeapsa de 1an și o lună închisoare.

A mai arătat petenta în cuprinsul cererii formulate faptul că judecarea cauzei s-a desfășurat în lipsa sa, nefiind citată pentru a participa la proces, neluând în nici un alt mod cunoștință de desfășurarea judecății, dar și faptul că nu a solicitat personal sau prin reprezentant ca judecata să se desfășoare în lipsa sa. Cu privire la aceste aspecte, petenta a specificat că este plecată de aproximativ 8 ani de zile din țară, lucrând în Italia fără forme legale, pentru a-și întreține familia, că în anul 2009 a revenit în țară cu concubinul său, care era foarte bolnav, acesta decedând la scurt timp, și că după decesul concubinului său s-a întors în Italia, unde se află și în prezent. A mai arătat și faptul că în perioada în care a stat în țară ca urmare a decesului concubinului său, a fost nevoită să-și schimbe actul de identitate și, întrucât nu avea o locuință, a rugat-o pe sora concubinului său să o ia în spațiu pentru a-și putea obține actul de identitate, fără a locui vreodată la adresa din mun. G., .. 240, ., .. A mai specificat petenta că nu a mai ținut legătura cu sora concubinului său, motiv pentru care nu a luat la cunoștință despre existența acestui proces penal pornit împotriva sa. Petenta a mai arătat și faptul că în data de 02.03.2015 a contactat-o pe sora concubinului său pentru a o întreba dacă în acest an va face parastas pentru defunct, ocazie cu care a aflat că la adresa sa a primit mai multe citații pe numele său. Ulterior, a contactat un avocat și a rugat-o pe numita B. M. să aducă citațiile avocatului, ocazie cu care a aflat că a fost citată într-o cauză care deja a fost soluționată, fiind condamnată la o pedeapsă de 1an și o lună închisoare. În final, petenta a precizat faptul că s-a aflat în imposibilitate de a-și face o apărare corectă în cauză, întrucât nu a avut cunoștință de existența procesului penal pornit împotriva sa, nefiind în țară și neluând parte la efectuarea cercetărilor penale și nici la judecata în fond a cauzei, neluând cunoștință în nici un mod de existența acestuia.

În final, petenta a arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 469 C.p.p. pentru admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal, solicitând în consecință admiterea în principiu a cererii și în urma rejudecării să se pronunțe o soluție legală și temeinică.

În dovedirea cererii sale, petenta a precizat că înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus anexat cererii sale următoarele înscrisuri: copie conformă cu originalul a sentinței penale nr. 1050/15.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în cauza penală nr._/301/2014 și duplicatul declarației dată de numita B. M. (filele 6-11 di).

În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.p.p. ș art. 469 C.p.p.

La data de 30.03.2015, partea civilă S.C. S. S.A.R.L. – prin reprezentant S.C. KRUK ROMANIA S.R.L. a depus la dosarul cauzei cerere de constituire de parte civilă (filele 15-16 di).

La termenul de judecată din data de 02.04.2015, conform art. 468 C.p.p. instanța a pus în discuție admisibilitatea cererii de redeschidere a procesului penal, formulată de petenta C. G. M..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit prevederilor art. 466 alin. 1 și 2 C. proc. pen. „Persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, ca s-a desfășurat un proces penal împotriva sa. Este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța; nu se consideră judecată în lipsă persoana condamnată care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, daca aceștia s-au prezentat oricând în cursul procesului, și nici persoana care, după comunicarea, potrivit legii, a sentinței de condamnare, nu a declarat apel, a renunțat la declararea lui ori si-a retras apelul”.

Instanța reține că petenta C. G. M. a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 1 an și o lună închisoare, prin sentința penală nr. 1050 din 15.12.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2014, definitivă prin neapelare la data de 19.01.2015, hotărâre în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3158/19.01.2015.

Petenta a susținut, în motivarea cererii de redeschidere a procesului, că nu a avut cunoștință de existența procesului, întrucât nu a locuit niciodată la adresa din mun. G., .. 240, ., fiind plecată de aproximativ 8 ani de zile în Italia, unde lucrează fără forme legale, astfel că nu a știut de proces și nu s-a prezentat, intenția sa fiind de recunoașterea faptei.

Analizând înscrisurile existente în dosarul de urmărire penală nr. 638/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București și în dosarul penal nr._/301/2014 al Judecătoriei Sectorului 3 București, instanța urmează a respinge cererea de redeschidere a procesului penal pentru următoarele considerente:

Prin rezoluția din data de 14.09.2012, orele 11.00, organele de cercetare penală din cadrul DGPMB – Poliția Sectorului 3 București – SIF au dispus începerea urmăririi penale față de suspecta C. G.-M. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art.215 alin.1,2 și 3 din Codul penal din 1969, și uz de fals, prev. de art.291 din Codul penal din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal din 1969. Rezoluția de începere a urmăririi penale a fost confirmată de procuror, prin rezoluția din 14.09.2012, conform dispozițiilor legale în vigoare la data începerii urmăririi penale.

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București nr.638/P/2009 din 12.03.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina suspectei C. G.-M. din infracțiunile de înșelăciune, prev. de art.215 alin.1,2 și 3 din Codul penal din 1969, și uz de fals, prev. de art.291 din Codul penal din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal din 1969, în infracțiunile de înșelăciune prev. de art.244 alin.1,2 C.p., și uz de fals, prev. de art. 291 din Codul penal din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal din 1969.

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București nr.638/P/2009 din 12.03.2014 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatei C. G.-M. pentru infracțiunile de înșelăciune prev. de art.244 alin.1,2 C.p., și uz de fals, prev. de art. 291 din Codul penal din 1969, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) din Codul penal din 1969.

În timpul urmăririi penale, petentei nu i s-au adus la cunoștință învinuirea, inculparea și drepturile și obligațiile sale procedurale și procesuale, însă organele de cercetare penale au făcut demersuri în acest scop, demersuri care au rămas fără rezultat.

Astfel, după începerea urmăririi penale, petenta a fost căutată la data de 07.02.2013 la adresa cu care figura în evidențe, respectiv G., .. 240 G, ., .. G., împrejurare în care nu a fost găsită, lucrătorii de poliție luând legătura cu numita S. Anișoara, proprietara garsonierei cu nr.31 de la aceeași adresă, care a precizat lucrătorilor de poliție că proprietara garsonierei cu nr.32 este numita B. M., plecată să îngrijească un bătrân în București, necunoscând nimic în legătura cu C. G.-M.. Aceste aspecte au rezultat și din citarea ulterioară a petentei, la fila nr. 79 d.u.p. existând procesul-verbal întocmit de factorul poștal cu mențiunea „ destinatar necunoscut la adresă”. Ulterior, pe data de 25.11.2013 ( f.83 d.u.p.), petenta a fost verificată în baza de „ Încarcerați”, rezultatul fiind că aceasta nu figura reținută/arestată. De asemenea, la aceeași dată, au fost făcute verificări și cu privire la persoanele încarcerate în rețeaua Administrației Naționale a Penitenciarelor, rezultatul fiind tot negativ ( f.84 d.u.p.). S-a verificat și domiciliul cu care figura în evidențe la acel moment petenta, la dosar existând fișa de evidență ce atesta că aceasta figura la data la care a fost citată pentru aducerea la cunoștință a învinuirilor și a drepturilor și obligațiilor procesuale și procedurale cu adresa în localitatea G., .. 240 Gars, ., jud. G..

După punerea în mișcare a acțiunii penale, petenta a fost din nou citată la adresa cu care figura în evidențe, la dosar fiind depus procesul-verbal din 05.05.2014 de afișare a înștiințării prin care aceasta era înștiințată să se prezinte la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București pentru înmânarea citației, fiind avertizată asupra faptului că în situația în care nu se va prezenta la sediul organului judiciar citația se va considera comunicată la data expirării termenului de prezentare ( f.179 d.u.p.).

Procurorul de caz a verificat din nou persoana inculpatei după punerea în mișcare a acțiunii penale, la dosar fiind depuse procesul –verbal din 16.05.2014 ( conform căruia petenta nu figura încarcerată, arestată preventiv sau reținută în altă cauză), adresa nr. P5826/_/12.05.2014 emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă București și înscrisurile aferente ( conform cărora C. G. M. nu figura în baza de date cu contracte individuale de muncă, nefiind identificat un loc de muncă al acesteia). De asemenea, procurorul de caz a dispus aducerea cu mandat de aducere a petentei la sediul organului judiciar pentru data de 14.05.2014, fiind depus procesul-verbal din 14.05.2014 privind imposibilitatea de executare a mandatului de aducere. Astfel, organele însărcinate cu executarea mandatului de aducere au consemnat în procesul-verbal că persoana căutată nu a fost găsită la adresă, luându-se legătura cu numita M. A. I., care a precizat că la adresă locuiește numita B. M. care nu locuia momentan la adresă. La dosarul de urmărire penală s-a depus și procesul-verbal din 21.05.2014 privind alte verificări efectuate de lucrătorii de poliție la alte adrese la care a locuit anterior petenta C. G. M., rezultatul fiind, de asemenea, negativ ( f.191 d.u.p.). Procurorul a făcut noi verificări cu privire la persoana petentei la data de 20.06.2014, rezultatele verificărilor fiind atașate la dosar, aceasta nefiind încarcerată, reținută / arestată preventiv în altă cauză sau decedată, figurând cu adresa în evidențe tot în localitatea G., .. 240 Gars, ..

La data de 19.06.2014 a fost înaintat Judecătoriei Sectorului 3 București rechizitoriul întocmit împotriva petentei în dosarul de urmărire penală sus-menționat, fiind stabilit termen administrativ în procedura de camera preliminară la data de 09.07.2014. Prin rezoluția judecătorului de camera preliminară din data de 24.06.2014 s-a dispus comunicarea rechizitoriului petentei la adresa de domiciliu menționată în citativul rechizitoriului și efectuarea de verificări în Aplicația DEPABD pusă la dispoziția instanței cu privire aceasta. Astfel, judecătorul de camera preliminară a dispus comunicarea unei copii certificate a rechizitoriului inculpatei Comna G. M., cu aducerea la cunoștință a obiectului de camera preliminară așa cum este prevazut de disp. art. 342 C.p.p., respectiv verificarea competenței și legalității sesizării instanței, precum și a legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, a dreptului de a-și angaja un apărător, conform art. 344 al. 1 Cpp și, totodata că în termenul procedural de 20 de zile de la data comunicării copiei rechizitoriului, poate formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire de către organele de urmărire penală, conform art. 344 al. 1 Cpp.

Instanța constata ca în cauză s-a atașat rezultatul verificării adresei de domiciliu a petentei C. G. M., conform căruia la data rezoluției judecătorului de camera preliminară aceasta figura în evidențe cu domiciliul în localitatea G., .. 240 Gars, ., ..

Petentei C. G. M. i s-a comunicat copia rechizitoriului la data expirării termenului de 7 zile de la data afișării înștiințării ( factorul postal afișând înștiințarea pe data de 26.06.2014), în termenul respectiv aceasta neprezentându-se la sediul Judecătoriei Sectorului 3 București pentru ridicarea plicului în care se afla copia certificată a rechizitoriului.

La expirarea termenelor prevăzute de lege, judecătorul de camera preliminară a fixat termen în camera de consiliu pe data de 03.09.2014, data la care a dispus începerea judecății. Pentru primul termen de judecată, petenta C. G. M. a fost citată la adresa din localitatea G., .. 240 Gars, ., ., la data de 09.09.2014 fiind afișată înștiințarea prin care era anunțată să se prezinte în termen de 7 zile la sediul instanței pentru ridicarea plicului conținând citația.

La primul termen de judecată, constatând lipsa inculpatei C. G. M., instanța a dispus citarea acesteia cu mandat de aducere la adresa cu care figura în evidențe. La dosar s-a depus procesul-verbal privind imposibilitatea de executare a mandatului de aducere, organele însărcinate cu executarea mandatului de aducere luând legătura cu proprietara imobilului situat în localitatea G., .. 240 Gars, ., ., numita B. M., care a precizat că petenta C. G. M. a fost concubina fratelui său și că aceasta nu a locuit niciodată la adresă, luând-o în spațiu doar pentru că trebuia să-și facă buletin. A mai precizat numita B. M. că petenta C. G. M. este plecată în Italia dar că nu cunoaște localitatea și nici activitatea desfășurată de aceasta acolo. Totodată, numita B. M. a precizat că nu a păstrat legătura cu petenta și că nu știe când aceasta va reveni în țară.

Instanța reține, din interpretarea dispozițiilor legale care guvernează instituția redeschiderii procesului penal în cazul judecății în lipsă a persoanei condamnate, că se consideră judecată în lipsă persoana condamnata care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese faptul că petenta din prezenta cauză a fost citată conform dispozițiilor legale atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, neputându-se reține susținerile acesteia că nu a fost citată, pentru a aprecia că este o persoană judecată în lipsă conform dispozițiilor art.466 alin.2 C.p.p.

De lege lata, persoana care și-a desemnat un apărător ales ori un mandatar, iar aceștia s-au prezentat oricând în timpul procesului, sau care a fost legal citată la proces ori a luat la cunoștință în vreun alt mod oficial despre acesta sau care, având cunoștință de proces, a lipsit în mod nejustificat de la judecarea cauzei sau a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și a putut înștiința instanța despre acesta nu poate cere redeschiderea procesului penal. Or, în prezenta cauză, petenta a fost legal citată la adresa cu care figura în evidențe. Este adevărat că nu a fost înștiințată oficial despre învinuiri, însă acest aspect nu poate fi imputat organelor judiciare care au procedat la citarea acesteia conform dispozițiilor legale la adresa cu care figura în evidența. În cauză, după săvârșirea faptelor, petenta a plecat în Italia, fără a-și lua măsuri de precauție vizând eventualele proceduri judiciare, alegând să-și schimbe domiciliul în 2009, fără a-și menționa în evidențe reședința din Italia.

Și față de jurisprudența CEDO în materia art.6 parag.1 coroborat cu art.6 parag.3 lit.c) din Convenție, instanțele trebuie să respingă o cerere de rejudecare formulată de persoanele care au renunțat, în mod neechivoc, la dreptul de a fi prezente în instanță și de a se apăra. De exemplu, în cauza Sejdovic contra Italiei, Curtea Europeană a apreciat că absența reclamantului de la domiciliu imediat după săvârșirea infracțiunii și plecarea sa în Germania nu pot fi interpretate ca o renunțare în mod neechivoc la dreptul de a fi prezent în instanță și de a-și face singur apărarea, cu atât mai mult cu cât autoritățile italiene nu au procedat la citarea acestuia potrivit dreptului intern. Or, în cauza de față, spre deosebire de situația menționată anterior, petenta a fost citată conform dispozițiilor legale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 469 alin. 4 C. proc.pen. instanța va respinge cererea de redeschidere a procesului penal, formulată de condamnata C. G. M., condamnată prin sentința penală nr.1050/15.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul penal nr._/301/2014, definitivă prin neapelare, ca nefondată.

În baza art.275 alin.2 C.p.p. va obliga pe petenta să plătească suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 469 alin. (4) C.p.p. respinge cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petenta C. G. M. (fiica lui S. și F., născută la data 29.03.1976 în București, CNP_, cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în mun. G., ., ., jud. G., la C.. Avocat Scarlatache B.), condamnată prin sentința penală nr.1050/15.12.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul penal nr._/301/2014, definitivă prin neapelare, ca nefondată.

În baza art.275 alin.2 C.p.p. obligă pe petenta condamnată să plătească suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror, petentă si partea civilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.04.2015.

Președinte, Grefier,

A. E. CrăciunMaria M. C.

Red/tehnoredacta –CAE/MMC

2 exemplare -26.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 327/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI