Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 989/2015. Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 989/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 3 BUCUREŞTI la data de 18-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 3 BUCUREȘTI- SECȚIA PENALĂ
Instanța constituită din :
Președinte – A. I. C.
Grefier – M. S.
SENTINȚA PENALĂ NR.989
Ședința nepublică din data de 18.12.2015
Pe rol pronunțarea în cauza penală de față, privind pe inculpata I. E. F., trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București cu nr._/P/2015 din 30.09.2015, pentru săvârșirea infr. prev. de art.228 al.1 – 229 al.1 lit.b C.p. cu aplic.art.113 al.3 C.p.
Dezbaterile au avut loc la data 15.12.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte din prezenta sentinta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.12.2015.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
La data de 30.09.2015 pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București a fost înregistrată sub nr._, cauza penală privind pe inculpata I. E. F., trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București cu nr._/P/2015 din 30.09.2015, pentru săvârșirea infr. prev. de art.228 al.1 – 229 al.1 lit.b C.p. cu aplic.art.113 al.3 C.p.
În actul de sesizare s-a reținut în fapt că la data de 20.09.2015, ora 05.00, în timp ce se afla în zona Centrului Istoric, sector 3, profitând de neatenția persoanei vătămate G. R., inculpata a sustras din poșeta acesteia, un telefon mobil marca Iphone 5.
În urma probatoriului administrat în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:
În dimineața zilei de 20 septembrie 2015, în jurul orei 05,00, inculpata I. E. F. se afla în zona Centrului Vechi, sector 3 București, însoțită de o persoană de sex masculin rămasă neidentificată.
La un moment dat, inculpata I. și persoana care o însoțea au ajuns în zona . neidentificată a rămas la intersecția .. Stavropoleos, iar inculpata și-a continuat deplasarea pe . fața sa un grup de persoane, printre care se afla și persoana vătămată Gaibăr R. I., acest grup deplasându-se pe ..S. spre Calea Victoriei.
Inculpata a observat că persoana vătămată avea asupra sa o geantă, pe care o ținea la spate și a luat hotărârea să sustragă bunuri din această geantă.
Astfel, inculpata s-a apropiat pe la spate de persoana vătămată, a ajuns lângă aceasta și continuându-și deplasarea în spatele persoanei vătămate, a desfăcut fermoarul genții persoanei vătămate și a luat din această geantă un telefon mobil Iphone 5S. Având telefonul sustras asupra sa, inculpata s-a oprit și s-a întors, începând să meargă spre . sustras în mână.
Întrucât activitatea inculpatei fusese supravegheată de organele de poliție, acestea au intervenit și au imobilizat inculpata, culcând-o la pământ, inculpata dând drumul din mână telefonului sustras.
După ce inculpatei i s-au pus cătușe, aceasta a fost ridicată, iar, pe pământ, sub inculpată, a fost găsit telefonul mobil sustras de aceasta de la persoana vătămată.
Fapta reținută în sarcina inculpatei și vinovăția acesteia se probează cu următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate, declarațiile inculpatei, declarațiile martorilor, planșe foto, procese verbale.
Fapta inculpatei, constând în aceea că în ziua de 20 septembrie 2015, 05.00, în timp ce se afla în zona Centrului Istoric, sector 3, profitând de neatenția persoanei vătămate G. R., a sustras din poșeta acesteia, un telefon mobil marca Iphone 5, întrunește elementele constitutive ale infr.prev. de art.228 al.1 – 229 al.1 lit.b,c C.p. cu aplic.art.113 al.3 C.p.
La data de 20.09.2015 prin încheierea pronunțată în ședința din Camera de Consiliu in dosarul nr._/301/2015, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus admiterea propunerii de arestare preventivă a inculpatei I. E. F. formulată de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București si arestarea preventivă a acesteia pe o durata de 30 de zile, începând cu data de 20.09.2015 și până la data de 19.10.2015, inclusiv, măsura arestării preventive a inculpatei fiind pusă în executare prin emiterea MAP nr.110/20.09.2015, mandat ce a fost pus în executare la aceeași dată.
Temeiurile de drept avute în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării preventive au fost cele prevăzute de art. 202 alin.1,3 și 4 lit.e C.p.p., de art. 223 alin. 2 C.p.p. și art.226 C.p.p.
Ulterior sesizării Instanței cu rechizitoriul nr._/P/2015, in procedura de camera preliminara, prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 01.10.2015, judecătorul de cameră preliminară a verificat, conform art. 348 C.p.p. rap. la art.207 C.p.p., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatei, dispunând menținerea arestării preventive a acesteia.
Prin încheierea de ședință din data de 03.11.2015, judecătorul de cameră preliminară (care exercită și funcția de judecată) a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr._/P/2015, in procedura de camera preliminara și a dispus începerea judecății cauzei în ceea ce o privește pe inculpata I. E. F..
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 02.04.2015, în baza art.362 al.2 C.p.p. s-a constatat că în mod legal și temeinic a fost luată măsura arestului preventiv față de inculpată.
Instanta, vazand actele si lucrarile dosarului,
Analizand ansamblul probelor administrate in cauza
Va retine dupa cum urmeaza
I.Situatia in fapt
La data de 20.09.2015, ora 05.00, în timp ce se afla în zona Centrului Istoric, sector 3, profitând de neatenția persoanei vătămate G. R., inculpata a sustras din poșeta acesteia, un telefon mobil marca Iphone 5.
În urma probatoriului administrat în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:
În dimineața zilei de 20 septembrie 2015, în jurul orei 05,00, inculpata I. E. F. se afla în zona Centrului Vechi, sector 3 București, însoțită de o persoană de sex masculin rămasă neidentificată.
La un moment dat, inculpata I. și persoana care o însoțea au ajuns în zona . neidentificată a rămas la intersecția .. Stavropoleos, iar inculpata și-a continuat deplasarea pe . fața sa un grup de persoane, printre care se afla și persoana vătămată Gaibăr R. I., acest grup deplasându-se pe ..S. spre Calea Victoriei.
Inculpata a observat că persoana vătămată avea asupra sa o geantă, pe care o ținea la spate și s-a apropiat din spate de persoana vătămată, a ajuns lângă aceasta și continuându-și deplasarea în spatele persoanei vătămate, a desfăcut fermoarul genții persoanei vătămate și a luat din această geantă un telefon mobil Iphone 5S. Având telefonul sustras asupra sa, inculpata s-a oprit și s-a întors mergand spre . sustras în mână.
Întrucât activitatea inculpatei fusese supravegheată de organele de poliție, acestea au intervenit și au imobilizat inculpata, culcând-o la pământ, inculpata dând drumul din mână telefonului sustras.
După ce inculpatei i s-au pus cătușe, aceasta a fost ridicată, iar, pe pământ, sub inculpată, a fost găsit telefonul mobil sustras de aceasta de la persoana vătămată.
Fapta reținută în sarcina inculpatei și vinovăția acesteia s-au probat indubitabil cu următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate, declarațiile inculpatei, declarațiile martorilor, planșe foto, procese verbale.
Fiind audiata în faza de cercetare judecătorească, inculpatul a recunoscut faptele pentru care a fost trimis in judecata solicitând judecata conform dispozițiilor art. 349 al. 2 si 375 al 4 CPP și a menținut declarațiile date anterior în cauză în cursul urmăririi penale și a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, regretând fapta comisă, solicitând ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește.
Declarațiile inculpatului în sensul recunoașterii faptei se coroborează cu celelalte mijloace de probă, respectiv cu declarațiile reprezentantului persoanei vătămate S.C. Metrou Cash & Carry România S.R.L., numitul I. I. D. (filele 13-15 dup); declarațiile martorului C. V. (filele 16-19 dup); declarațiile martorului I. C. R. (filele 20-23 dup); declarația martorului P. C. (filele 25-28 dup); declarația martorei I. E. (filele 29-31 dup); declarația martorului G. F. (filele 32-35 dup); procesele verbale de vizionare a imaginilor și CD-urile cu imagini (filele 36-40 dup); procesul verbal de conducere în teren (filele 44-45 dup); procesul verbal de predare-primire a telefonului de la martorul G. F. (fila 47 dup); contract de împrumut cu amanet nr._/21.02.2015 (fila 50 dup); chitanță (fila 51 dup) și dovadă de predare a telefonului către persoana vătămată (fila 54 dup).
II .Situatia in drept
Fapta inculpatei, constând în aceea că în ziua de 20 septembrie 2015, 05.00, în timp ce se afla în zona Centrului Istoric, sector 3, profitând de neatenția persoanei vătămate G. R., a sustras din poșeta acesteia, un telefon mobil marca Iphone 5, întrunește elementele constitutive ale infr.prev. de art.228 al.1 – 229 al.1 lit.b,c C.p. cu aplic.art.113 al.3 C.p.
Dispozitiile Codului Penala in vigoare cu referire la infractiunea sesizate judecatii sunt evident mei favorabile prin regimul juridic sanctionator mult atenuat al minorilor., ca si prin limitele mult diminuate ale pedepselor cu inchisoarea relativ la infractiunile pentru care este judecat
Codul Penala instituie regimul comun al masurilor educative neprivative de libertate si de exceptie privind masuri educative privative de libertate, doar in cazul infractiunilor grave sanctionate cu inchisoarea de 7 ani sau mai mare ori detentiunea pe viata,
Fapta a fost comisa cu intentie directa ce rezulta din premeditare, motivatia acesteia conform declaratiei inculpatului si modul de savarsire a faptei .
Infractiunea comisa se afla in concurs reala de infractiuni cu cu infractiunea de furt calificat prev de art 228 al. 1 -229 al. Lit b Cod Penal cu aplica art 113, 115 al. 1 lit b si art 118 Cod penal pentru care inculpatei i-a fost aplicata masura educativa a supravegherii pe o durata de 5 luni prin Sentinta penala 187/07.05.2015 pronuntata in dosar 5985 /303/2015 a Judecatoriei Sector 6 Bucuresti definitiva prin neapelare la 13.07.2015 si cu 2 (doua ) infractiuni de furt calificat prev de art 228 al. 1 -229 al. Lit b Cod Penal cu aplicarea art 113, 115 al. 1 lit b si art 118 Cod penal pentru care inculpatei i-a fost aplicata masura educativa a supravegherii pe o durata de 4 luni prin Sentinta Penala 410/08.05.2015 pronuntata in dosar 5746 /301/2015 a Judecatoriei Sector 3 Bucuresti definitiva prin neapelare la 17.06.2015.
Vazand ca sunt indeplinite conditiile prevăzute de art.396 alin. 1 si 2 C.pr.pen, faptele exista, constituie infractiune si au fost comise cu intentie directa, Instanța va aplica inculpatei minore o singura masura educativa ne privativa de libertate, astfel :
In temeiul 396 al. 2 CPP raportat la art 228-229 al. 1 lit b Cod Penal cu aplicarea art129 rap la . 114 al. 2 lit a, art. 115 al.1 lit. a si art 123 al. 3 lit c Cod Penal, masura educativa a internarii . pe o durata de 2 ani si 6 luni pentru savarsirea infractiunii de furt calificat la data de 20.09.2015
La aplicarea acestei masuri Instanta a avut invedere dispozitiile art 74 Cod penal, sanctiunile penale si limitele lor potrivit art . . 114 al. 2 lit a, art. 115 al.1 lit. a si art 123 al. 3 lit c si dispozitiiile art 129 privind pluralitatea de infractiuni
Infractiunea este de gravitate medie prin urmarile acesteia, prejudiciul relativ insemnat si acoperit, premeditata, comisa pe fondul mediului social negativ cu mare potential infractional, a lipsei scolarizarii, cu tendinta de a deveni un mod de viata asa cum s-a aratat in referatul de evaluare, Instanta constatand lipsa circumstantelor atenuante dar si a celor agravante si atitudinea procesuala pozitiva de recunoastere a faptei si asumare a consecintelor raspunderii ,dar si riscul ridicat de comitere a noi infractiuni, find evidenta lipsa resurselor personale si familiale in scopul integrarii sociale pozitive si a indreptarii comportamentului in spiritul respectarii bunelor relatii de convietuire sociala .
In ce priveste durata detentiei in temeiul art 72 Cod Penal va scadea din durata internarii educative durata arestarii preventive din 10.02.2015 pana in 25.02.2015 inclusiv conform Sentintei Penale 410/08.05.2015 pronuntata in dosar 5746 /301/2015 a Judecatoriei Sector 3 Bucuresti si din 12.02.2015 pana la 07.05.2015 conform Sentintei penale 187/07.05.2015 pronuntata in dosar 5985 /303/2015 a Judecatoriei Sector 6 Bucuresti precum si din prezenta cauza din data de 20.09.2015 la zi .
În baza art. 272 -274 CPP inculpata fiind in culpa procesuala, va fi obligata la 600 lei Ron cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei la urmarirea penala conform Rechizitoriului .
Onorariul aparatorului desemnat din oficiu in valoare de 520 lei ramane in sarcina Statului
PENTRU ACESTE CONSIDERENTE SI MOTIVE,
PENTRU ACESTE MOTIVE
în numele legii
HOTĂRĂȘTE :
In temeiul 396 al. 2 CPP raportat la art 228-229 al. 1 lit b Cod Penal cu aplicarea art129 rap la . 114 al. 2 lit a, art. 115 al.1 lit. a si art 123 al. 3 lit c Cod Penal, aplica inculpatei I. E. F. (fiica lui natural și C., născută la data de 08.01.1999, în București, CNP_, domiciliată în București, ., sector 5, cetățenie – română, fără ocupație, fără loc de muncă, stare civilă - necăsătorită, necunoscută cu antecedente penale, masura educativa a internarii . pe o durata de 2 ani si 6 luni pentru savarsirea infractiunii de furt calificat la data de 20.09.2015, dedusa prezentei judecati, in concurs cu infractiunea de furt calificat prev de art 228 al. 1 -229 al. Lit b Cod Penal cu aplica art 113, 115 al. 1 lit b si art 118 Cod penal pentru care inculpatei i-a fost aplicata masura educativa a supravegherii pe o durata de 5 luni prin Sentinta penala 187/07.05.2015 pronuntata in dosar 5985 /303/2015 a Judecatoriei Sector 6 Bucuresti definitiva prin neapelare la 13.07.2015 si cu 2 (doua ) infractiuni de furt calificat prev de art 228 al. 1 -229 al. Lit b Cod Penal cu aplicarea art 113, 115 al. 1 lit b si art 118 Cod penal pentru care inculpatei i-a fost aplicata masura educativa a supravegherii pe o durata de 4 luni prin Sentinta Penala 410/08.05.2015 pronuntata in dosar 5746 /301/2015 a Judecatoriei Sector 3 Bucuresti definitiva prin neapelare la 17.06.2015.
In temeiul art 72 Cod Penal scade din durata internarii educative durata arestarii preventive din 10.02.2015 pana in 25.02.2015 inclusiv conform Sentintei Penale 410/08.05.2015 pronuntata in dosar 5746 /301/2015 a Judecatoriei Sector 3 Bucuresti si din 12.02.2015 pana la 07.05.2015 conform Sentintei penale 187/07.05.2015 pronuntata in dosar 5985 /303/2015 a Judecatoriei Sector 6 Bucuresti si idin prezenta cauza din 20.09.2015 la zi .
Mentine arestarea preventiva a inculpatei in temeiul art . 399 al. 1 CPP.
În baza art. 272 -274 CPP obligă inculpatul la 600 lei Ron cheltuieli judiciare către Stat, din care 400 lei la urmarirea penala.
Onorariul aparatorului desemnat din oficiu in valoare de 520 lei ramane in sarcina Statului.
Pronuntata in Sedinta Publica.
Astazi 18.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
2 ex./08.02.2016
Red.AIC/Tehnored. AIC/MS
← Furt. Art.228 NCP. Sentința nr. 384/2015. Judecătoria SECTORUL... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 97/2015.... → |
---|