Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 673/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 673/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 15-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 673
Ședința publică de la 15 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. I. G.
GREFIER: G. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. N..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul N. G., având ca obiect alte modificări ale pedepsei (art. 585 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, aflat în stare de detenție, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu M. Rose M., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că s-a atașat la dosar s.p. nr. 1646/2011 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, după care:
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București.
Apărătorul petentului, având cuvântul arată că lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită admiterea excepției și declinarea competenței de judecare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Petentul N. G., având ultimul cuvânt arată că dorește să se judece cauza la Judecătoria sectorului 5 București.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale constată că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr._ din data de 15.01.2015, petentul-condamnat N. G. a solicitat contopirea pedepselor din dosarele_ și nr._/4/2013.
În fapt, petentul a solicitat contopirea pedepselor și deducerea perioadei în care a fost arestat, respectiv 26.12.2012
În drept, petentul nu a invocat nici un temei legal.
Asupra excepției necomptenței materiale, instanța reține pe de o parte că petentul execută pedeapsa de 5 ani și 2 ani pedeapsă complementară aplicată prin sentința penală nr.236/23.05.2012 a Tribunalului C. rămasă definitivă prin decizia penală nr.133/18.10.2012 a Curții de Apel C., iar pe de altă parte că potrivit art.585 alin.2 NCpr.pen competența de soluționare a prezentei cereri de modificare aparține instanței corespunzătoare in grad în raza căreia se află locul de deținere( in cauza este Penitenciarul Rahova), Tribunalul București fiind instanța corespunzătoare in grad.
În consecință, va dmite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 5 București, invocată din oficiu.
In baza art. 585 Cpp declină competența soluționării cererii de contopire formulată de petentul N. G.
În baza art. 275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 ron va fi avansat din fondurile MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei sectorului 5 București, invocată din oficiu.
In baza art. 585 Cpp declină competența soluționării cererii de contopire formulată de petentul N. G. (fiul lui N. și al lui I., născut la 25 octombrie 1976, CNP:_, deținut în Penitenciarul București Rahova) în favoarea Tribunalului București
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu in cuantum de 100 ron va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.04.2015.
Președinte,Grefier,
SECȚIA I PENALĂ București, Splaiul Independenței nr. 5, sector 4 Tel. 319.51.80, 319.51.81, 319.51.83 Fax. 313.28.16; 311.79.96 http://www.portal.just.ro, e-mail:_ Operator de date cu caracter personal înreg. sub nr.2891 |
DOSAR NR._
Data: ……………………….
C Ă T R E
TRIBUNALUL BUCUREȘTI
Vă facem cunoscut că prin sentința penală nr. 673/15.04.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze ce are ca obiect alte modificări ale pedepsei (art. 585 C.p.p.)și privește pe petentul N. G. în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, compus dintr-un volum conținând … file.
P., GREFIER,
D. I. GROSUGABRIELA V.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 678/2015.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








