Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 2362/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2362/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 18-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2362

Ședința publică de la 18 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

GREFIER: G. V.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. G..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul D. V., având ca obiect alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea consecutiv până la data de azi, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București sub nr._ din data de 08.06.2015, petentul-condamnat D. V. a solicitat contopirea pedepselor care i-au fost aplicate prin sentințele penale nr.1279/21.12.2011 a Judecătoriei sector 1 București și nr. 546/22.05.2012 a Judecătoriei sector 1 București.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

În dovedirea cererii, s-a administrat din oficiu proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar mandatele de executare a pedepselor închisorii emise de către Jud. sector 1 București, sentințele penale nr. 1279/2011 și nr. 546/2012 pronunțate de Judecătoria sectorului 1 București și fișa de cazier judiciar a petentului.

Analizând actele existente la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

I. Prin s.pen. nr. 1279 din data de 21.12.2011 a Jud. Sector 1 București, def. prin decizia penală nr. 861/03.05.2012 as C. Secția I Penală, s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 C.p.p., schimbă încadrarea juridică a următoarelor fapte:

- fapta săvârșită de către inc. D. V. în data de 28.02/01.03.2011, din infracțiunile de complicitate la furt calificat, prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a și g C.p. și șantaj, prev. de art. 194 alin. 1 C.p. toate cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. și art. 33 lit. a C.p., în infracțiunea de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 21 lit. a și c C.p., cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p.;

În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 21 lit. a și c C.p., cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p. și cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., condamnă pe inc. D. V. la pedeapsa închisorii de 5 ani și 8 luni, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie (fapta din data de 28.02/01.03.2011).

În baza art. 71 alin. 1 C.p. aplică inc. pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.p.

Constată că infracțiunea pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta hotărâre este concurentă cu infracțiunea de conducere pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 lit. b C.p și cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., și cu infracțiunea de refuz de recoltare, prev. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p. și cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 750/06.07.2011 pronunțată de către Judecătoria Sector 1 București în dosar nr._/299/2011, definitivă prin retragerea recursului.

Descontopește pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 750/06.07.2011, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:

- 1 an închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 lit. b C.p și cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p.;

- 2 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltare, prev. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p. și cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p.

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 36 alin. 1 rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.p., contopește pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre cu pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 750/06.07.2011, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 C.p. aplică inc. pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.p.

În baza art. 350 alin. 1 C.p.p., menține starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 alin. 1 C.p. deduce durata reținerii și a arestării preventive de la 23.03.2011 la zi.

II. Prin sentința penală nr. 546 din data de 22.05.2012 a Judecătoriei sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 1398 din data de 06.07.2012 a C. Secția I Penală sau dispus următoarele:

În temeiul art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal condamnă pe inculpatul D. V., la o pedeapsă de 1(unu) an și 2(două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere(faptă din data de 20.02.2011)

În baza art. 71 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit. b din Codul penal.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1148 /25.11.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 rămasă definitivă prin decizia penală nr. 120/19.01.2012 a Curtii de Apel București pe care le repune în individualitatea lor astfel:

-pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002(faptă din data de 10.03.2010)

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin.5 din OUG nr. 195/2002(faptă din 10.03.2010)

ambele stabilite prin sentința penală nr. 750/06.07.2011 a Judecătoriei Sectorului 1

-pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 89 alin.1 din OUG nr. 195/2002 (faptă dedusă judecății din data 10.03.2010)

În baza art. 36 Cod penal raportat la art. 33 lit.a-34 lit.b Cod penal dispune contopirea pedepsei de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1 an închisoare respectiv cu pedeapsa de 2 ani ambele stabilite prin sentința penală nr. 750/06.07.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 și cu pedeapsa 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1148 /25.11.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 în pedeapsa cea mai grea urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare sporită la 2 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 36 alin.3 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada deja executată de la data de 06.10.2011 la zi.

Dispune anularea mandatului de executare al pedepsei nr. 1457 din data de 23.01.2012 emis de Judecătoria Sectorului 1 și emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri.

Dispozițiile legale incidente:

Având în vedere . N.c.p. și N.c.p.p., instanța constată că, după rămânerea definitivă a hotărârii, modificarea pedepsei se regăsește în disp. art. 585 c.p.p., în conformitate cu care, pedeapsa pronunțată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de infracțiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară, d) acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.

Observând datele la care au fost comise infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul prin hotărârile în a căror executare se află – 28.02/01.03.2011 și 20.02.2011, precum și data la care au rămas definitive aceste hotărâri, Instanța urmează să admită cererea constatând ca in cauza sunt incidente dispozițiile concursului real de infracțiuni.

De asemenea, în raport de modalitatea de calcul a pedepsei în cazul art. 39 alin. 1 lit. b N.c.p., care introduce metoda cumulului aritmetic obligatoriu, instanța constată că art. 33 lit. a din V.c.p. este mai favorabil.

Potrivit art.33 V.c.pen. concurs de infracțiuni există:

a) când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs chiar dacă una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni;

b) când o acțiune sau inacțiune, săvârșită de aceeași persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni.”

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 6 N.c.p. cu ref. la art. 585 alin. 1 lit. a C.p.p. admite cererea de contopire formulată de petentul D. V..

Va constata că infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat prin s.pen. nr. 546/22.05.2012 a Jud. Sector 1 București, modific. și def. la 06.07.2012, la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin s.pen. nr. 1279 din 21.12.2011 a Jud. Sector 1 București, def. la 03.05.2012.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin s.pen. nr. 1279 din 21.12.2011 a Jud. Sector 1 București, def. la 03.05.2012 în pedepsele componente, respectiv:

- 5 ani și 8 luni închisoare pentru infr. prev. de art. . 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 21 lit. a și c C.p., cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p. și cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p.,

- 1 an închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 lit. b C.p și cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p. aplicată prin sentința penală nr. 750/06.07.2011 pronunțată de către Judecătoria Sector 1 București în dosar nr._/299/2011, definitivă prin retragerea recursului,

- 2 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltare, prev. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p. și cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p. aplicată prin sentința penală nr. 750/06.07.2011 pronunțată de către Judecătoria Sector 1 București în dosar nr._/299/2011, definitivă prin retragerea recursului.

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 2 închisoare aplicată prin s.pen. nr. 546/22.05.2012 a Jud. Sector 1 București, modific. și def. prin d.pen. nr. 1398 din 06.07.2012, în pedepsele componente, respectiv:

- 8 luni închisoare pt. infr. prev. de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal,

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002,

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin.5 din OUG nr. 195/2002(faptă din 10.03.2010), ambele stabilite prin sentința penală nr. 750/06.07.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 București,

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 89 alin.1 din OUG nr. 195/2002, aplicată prin sentința penală nr. 1148 /25.11.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

În temeiul art.33 lit.a C.pen, art.34 alin.1 lit.b C.pen si art.36 alin.2 C.pen. din 1969 cu ref. la art. 6 N.c.p. va contopi pedepsele susmenționate, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 C.p. va aplica inc. pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.p.

În baza art. 36 alin.3 C.p. va deduce durata reținerii și a arestării preventive de la 23.03.2011 la zi.

Va anula mandatele de executare a pedepsei închisorii nr.688/2012 și 1605/2012 emise de Jud. Sector 1 București.

Va dispune emiterea unui nou mandat de executare, conform celor dispuse prin prezenta hotărâre, la rămânerea definitivă a acesteia.

În baza art. 275 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 6 N.c.p. cu ref. la art. 585 alin. 1 lit. a C.p.p. admite cererea de contopire formulată de petentul D. V. (fiul lui N. și al lui M., născut la 11 august 1981, cnp:_, în prezent deținut în Penitenciarul București Rahova).

Constată că infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat prin s.pen. nr. 546/22.05.2012 a Jud. Sector 1 București, modific. și def. la 06.07.2012, la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare este concurentă cu cea pentru care a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin s.pen. nr. 1279 din 21.12.2011 a Jud. Sector 1 București, def. la 03.05.2012.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin s.pen. nr. 1279 din 21.12.2011 a Jud. Sector 1 București, def. la 03.05.2012 în pedepsele componente, respectiv:

- 5 ani și 8 luni închisoare pentru infr. prev. de art. . 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, alin. 21 lit. a și c C.p., cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p. și cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p.,

- 1 an închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 lit. b C.p și cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p. aplicată prin sentința penală nr. 750/06.07.2011 pronunțată de către Judecătoria Sector 1 București în dosar nr._/299/2011, definitivă prin retragerea recursului,

- 2 ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz de recoltare, prev. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p. și cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p. aplicată prin sentința penală nr. 750/06.07.2011 pronunțată de către Judecătoria Sector 1 București în dosar nr._/299/2011, definitivă prin retragerea recursului.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 2 închisoare aplicată prin s.pen. nr. 546/22.05.2012 a Jud. Sector 1 București, modific. și def. prin d.pen. nr. 1398 din 06.07.2012, în pedepsele componente, respectiv:

- 8 luni închisoare pt. infr. prev. de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit.b Cod penal,

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002,

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin.5 din OUG nr. 195/2002(faptă din 10.03.2010), ambele stabilite prin sentința penală nr. 750/06.07.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 București,

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 89 alin.1 din OUG nr. 195/2002, aplicată prin sentința penală nr. 1148 /25.11.2011 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

În temeiul art.33 lit.a C.pen, art.34 alin.1 lit.b C.pen si art.36 alin.2 C.pen. din 1969 cu ref. la art. 6 N.c.p. contopește pedepsele susmenționate, urmând ca petentul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 C.p. aplică inc. pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.p.

În baza art. 36 alin.3 C.p. deduce durata reținerii și a arestării preventive de la 23.03.2011 la zi.

Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii nr.688/2012 și 1605/2012 emise de Jud. Sector 1 București.

Dispune emiterea unui nou mandat de executare, conform celor dispuse prin prezenta hotărâre, la rămânerea definitivă a acesteia.

În baza art. 275 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi suportat din fondurile M.J.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 18.11.2015.

Președinte,Grefier,

M. P. G. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 2362/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI