Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 2535/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2535/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 08-12-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Sentința penală nr. 2535
Ședința publică de la 08 decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. I.
GREFIER - A. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror C. P..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale privind pe petentul A. F., având ca obiect redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă) (art.466 C.pr.pen.).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, reprezentat de apărător din oficiu S. M., care depune delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015 la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia învederează instanței atașarea dosarului nr._ al Judecătoriei Sectorului 5 București, precum și împrejurarea că s-a înaintat o declarație a petentului prin care arată că nu își însușește cererea ce face obiectul prezentei cauze.
Apărătorul petentului și reprezentantul Ministerului Public, pe rând, solicită să se ia act de manifestarea de voință a petentului.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.03.2015, condamnații F. G., D. D., C. M. și A. F. au formulat contestație la executarea pedepselor de câte 6 ani închisoare, fiecare, aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în executarea cărora condamnații se află în Penitenciarul Mărgineni.
In motivarea contestației condamnații au arătat că au fost judecați în lipsă, fără a fi audiați.
La termenul din 02.04.2015, s-a dispus disjungerea cauzei privind pe condamnatul F. G..
La același termen de judecată instanța din oficiu a invocat excepția necompetentei materiale a instanței în ceea ce privește pe contestatorul. Astfel, prin sentința penală nr.505/02.04.2015, s-a disjuns contestația la executare formulată de petentul condamnat F. G. și s-a dispus formarea unui nou dosar cu termen la 30.04.2015, C7F, cu citarea petentului. S-a luat act de retragerea contestațiilor la executare formulate de condamnații D. D. și C. M. și s-a dispus declinarea soluționării contestației la executare formulată de petentul A. F., în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 15.05.2015, sub nr._ .
Prin sentința penală nr.759/10.07.2015 a Tribunalului Dâmbovița, în temeiul disp. art.50 Cod procedură penală rap. la art.598 alin.2 Cod procedură penală și cu referire la art.597 alin.1 și 6 din același cod, a declinat competența de soluționare a cauzei având ca obiect „contestație la executare”, condamnat fiind A. F., aflat la data formulării cererii în Penitenciarul Mărgineni, în favoarea Judecătoriei Moreni, județul Dâmbovița.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data de 11.09.2015, sub nr._ .
Prin sentința penală nr.2134/14.10.2015 a Judecătoriei Moreni, în baza art.467 C.pr.pen. rap. la art.47 C. pen. a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și în temeiul art.50 C.pr.pen. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.11.2015, sub nr._ .
La data de 04.12.2015 s-a înaintat de către Penitenciarul Mărgineni o declarație a petentului în care a arătat că nu își însușește cererea de redeschidere a procesului penal ce face obiectul prezentei cauze.
Având în vedere această atitudine procesuală a petentului, precum și împrejurarea că cererea de redeschidere a procesului penal nu poate fi introdusă decât de persoana judecată și condamnată în lipsă, instanța va lua act că petentul condamnat A. F. nu își însușește cererea de redeschidere a procesului penal.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei urmează a fi avansat din fondurile MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act că persoana condamnată A. F. (fiul lui A. și E., ns. la data de 13.10.1979, CNP_, deținut în Penitenciarul Mărgineni) nu își însușește cererea de redeschidere a procesului penal.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei urmează a fi avansat din fondurile MJ.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 8.12.2015.
Președinte,Grefier,
A. I. A. D.
Red. A.I./tehnored.A.D.
6 ex./11.12.2015
| ← Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Plângere conform art. 56 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








