Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 2357/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2357/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 18-11-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 2357
Ședința publică de la 18 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. P.
GREFIER: G. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. G..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul N. C. M., având ca obiect cerere de întrerupere a executării pedepsei (art.592 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petentul lipsă, avocat desemnat din oficiu Zeghenu G., care depune delegație asistență judiciară obligatorie depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că s-a depus la dosar cerere formulată de petent, după care:
Instanța în raport de manifestarea de voință a petentului, urmează a da eficiență disp. art. 381 C.p.p..
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul petentului, solicită admiterea cererii de întrerupere astfel cum a fost formulată
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere că în cauză nu a fost efectuat un raport de expertiză INML.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, la data de 04.05.2015, sub nr._, petentul N. C. M. a solicitat întreruperea executării pedepsei, pe motive medicale.
În motivarea cererii, petentul a arătat că suferă de mai multe afecțiuni grave, incompatibile cu regimul de detenție.
În drept petentul nu a invocat niciun temei legal.
La solicitarea Instanței, prin adresa nr. I/_/PBRB/2015, Penitenciarul R. a înaintat copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1661/14.01.2014 emis de Judecătoria Sectorului 1 București, s.p. 1017/2013 a Judecătoriei sectorului 1 București și caracterizarea petentului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Instanța reține că sunt incidente prevederile art.589 alin. 1 lit. a rap. la art.592 C.pr.pen, respectiv” când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua A.N.P. și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acestuia sub pază permanentă în rețeaua Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că întreruperea executării și lăsarea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.”
Astfel cum rezultă din copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1661/14.01.2014 emis de Judecătoria Sectorului 1 București, petentul se află în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare.
Din înscrisurile existente la dosar, rezultă că în datele de 01.07.2015 – fila 29 dosar, 14.10.2015 – fila 21 dosar, petentul a refuzat expertizarea, astfel încât expertiza medico-legală nu a putut fi efectuată.
În aceste condiții, instanța a revenit asupra probei încuviințate și examinând cererea prin prisma celor expuse și prin raportare la dispozițiile art. 589 alin. 1 lit. a rap. la art.592 C.pr.pen., constată că în cauză nu este îndeplinită condiția premisă cerută de textul de lege susmenționat,respectiv când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua A.N.P. și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acestuia sub pază permanentă în rețeaua Ministerului Sănătății, ceea ce face inutilă verificarea celei de-a doua condiții care se desprinde din norma de reglementare.
Pe cale de consecință, pentru motivele expuse, în baza art. art. 589 alin. 1 lit. a rap. la art.592 C.pr.pen. va respinge cererea de întrerupere a executării a pedepsei formulată de petentul N. C. M. ca neîntemeiată.
În baza art.275 C.p.p. va obliga petentul la plata sumei de 150 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de respectiv 130 RON va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.592 C.proc.pen. rap.la art. 589 alin. 1 lit a c.p.p., respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul N. C. M. (fiul lui M. și al lui D., născut la 13 februarie 1982, CNP:_, în prezent deținut în Penitenciarul București R.), ca neîntemeiată.
În baza art. 275 C.p.p., obligă petentul la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3)
Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 130 Ron, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18.11.2015.
Președinte,Grefier,
M. P. G. V.
Red. M.P.
Tehnored. GV
5ex/27.11.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 955/2015.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 2355/2015.... → |
|---|








