Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1979/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1979/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 07-10-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECTIA I PENALA

Dosar nr._

Sentința penală nr. 1979

Ședința publică de la 07 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – D. I. G.

GREFIER- C. C. A.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, este reprezentat de procuror P. C..

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul duță G. M., având ca obiect infracțiunile prev. de art. 335 alin. 1 C.p. și art. 337 C.p.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 septembrie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen, instanța, pentru a putea delibera, a amânat pronunțarea până la data de 23 septembrie 2015 și apoi până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 658/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul D. G. M. pentru săvârșirea infracțiunilor infracțiunilor conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule si de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei de prev și ped de art. 335 alin. 1N C.pen și art.337 C.pen cu aplicarea art.38 C.pen,

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt, după cum urmează:

La data de 10.12.2010 inculpatul a condus autoturismul cu nr._ pe . un moment dat, inculpatul a efectuat manevra de mers cu spatele și a lovit autoturismul oprit în coloană în spatele său condus de V. V.. Din impact a rezultat avarierea celor două autoturisme, însă nicio persoană nu a fost rănită. Inculpatul, imediat, a părăsit locul accidentului, încercând să fugă. A fost ajuns de conducătorul celuilalt autoturism implicat în accident, care a alertat organele de poliție.

Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că inculpatul prezintă halenă etilică și au procedat la testarea cu aparatul etilotest. Rezultatul testării a fost de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. în aceste condiții inculpatul a fost condus la INML pentru recoltarea de probe biologice, însă inculpatul a refuzat.

În aceste condiții au fost întocmite formele de trimitere în lipsă. Din conținutul acestora a rezultat că inculpatul nu este arestat, reținut sau încarcerat, nu a decedat și nu și-a schimbat domiciliul.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces - verbal de depistare, proces-verbal de verificare, declarații inculpat, declarații martori, buletin de examinare clinică.

În cursul cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul D. G. M., declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situația de fapt:

La data de 10.12.2010 inculpatul a condus autoturismul cu nr._ pe . un moment dat, inculpatul a efectuat manevra de mers cu spatele și a lovit autoturismul oprit în coloană în spatele său condus de V. V.. Din impact a rezultat avarierea celor două autoturisme, însă nicio persoană nu a fost rănită. Inculpatul, imediat, a părăsit locul accidentului, încercând să fugă. A fost ajuns de conducătorul celuilalt autoturism implicat în accident, care a alertat organele de poliție.

Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că inculpatul prezintă halenă etilică și au procedat la testarea cu aparatul etilotest. Rezultatul testării a fost de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. în aceste condiții inculpatul a fost condus la INML pentru recoltarea de probe biologice, însă inculpatul a refuzat.

Situația de fapt expusă este dovedită cu declarația inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate prev de art.374 ,375 C.pr.pen, buletinul de examinare clinică, depoziția martorului T. I. A., procesul verbal de depistare.

Încadrarea juridică și aplicarea legii penale mai favorabile

Potrivit art. 5 alin. 1 C.pen. în cazul in care de la săvârsirea infractiunii pana la judecarea definitiva a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplica legea mai favorabila.

Aplicarea legii penale mai favorabile presupune raportarea la fiecare instituție juridică penală incidentă, care se poate aplica în mod autonom (încadrarea juridică, recidiva, concursul de infracțiunii, pluralitatea de infractori etc.)

Astfel legea penală este o „dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi organice sau ordonanțe de urgență…” (art. 172 C. pen.) Organul judiciar va putea aplica norme penale din cuprinsul mai multor legi penale succesive, dacă este vorba despre dispoziții care reglementează instituții penale ce se pot aplica în mod independent (autonom). De pildă, regulile formelor pluralității de infracțiuni au autonomie comparativ cu cele privind limitele sancțiunilor, astfel că judecătorul poate încadra fapta în baza unei legi, care are limite de pedeapsă mai blânde, iar regulile pluralității de infracțiuni să le aplice din altă lege, fără ca prin aceasta să se creeze o lex tertia.

La data pronunțării prezentei hotărâri instanța a avut în vedere decizia nr. 2 din 14.04.2014 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept care deși în dispozitiv face referire doar la aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții autonome în cazul instituției prescripției răspunderii penale, statuează în considerente că aplicarea legii penale mai favorabile în cazul faptelor nedefinitiv judecate urmează a se face pe instituții autonome și nu în mod global

Ulterior pronunțării prezentei sentințe, prin decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curții Constituționale s-a stabilit că dispozițiile art. 5 din C.pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile

În ceea ce privește efectele în timp ale celor două decizii, instanța constată că potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, art. 7 din Convenție, garantează, chiar dacă nu este stipulat în mod concret, aplicarea legii penale mai favorabile (G contra Franței, Scoppola contra Italiei). Privitor la noțiunea de lege, jurisprudența CEDO este constantă în sensul că noțiunea "drept" ("law") folosită în art. 7 corespunde noțiunii "lege" ce apare în alte articole din Convenție și înglobează dreptul de origine atât legislativă, cât și jurisprudențială (cauza D. și M.-Pidhorni contra României), în această ultimă categorie intrând de exemplu deciziile Curții constituționale sau deciziile instanțelor supreme în unificarea practicii.

Respectarea art. 7 din CEDO impune aplicarea deciziei nr. 2 din 14.04.2014 a ÎCCJ, înțeleasă ca lege penală în concordanță cu jurisprudența Curții, (și în ceea ce privește considerentele deciziei și nu doar în ceea ce privește dispozitivul) dacă prin aceasta s-ar crea inculpatului o situație mai favorabilă decât cea care ar rezulta din aplicarea în mod global a legii penale mai favorabile.

În rechizitoriu se reține că fapta inculpatului D. G. M. care la data de 10.12.2010 a condus pe . nr._ și a refuzat să i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei după ce in prealabil a fost testat cu aparatul etilotest fiind stabilită valoarea de 1,17mg/l alcool pur în aerul expirat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prev și ped de art.337 C.pen

Având in vedere pe de o parte că inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.2260/15.11.2011 a Judecătoriei B. rămasă definitivă prin nerecurare la data de 28.11.2011 și a cărei executare a fost suspendată condiționat; ca infracțiunea ce face obiectul cauzei este concurenta cu infracțiunea pentru care a fost deja condamnat prin sentința penala anterior amintita și că Instanța apreciază ca in cauza scopul pedepsei poate fi atins si fara executarea pedepsei in regim de detenție, va dispune în baza art.386 C.pr.pen schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în rechizitoriu in sarcina inculpatului D. G. M. din art.335 alin.1 C.pen și art.337 C.pen cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen în art.86 alin.1 din OUG195/2002 și art.87 alin.5 din OUG 195/2002 toate cu aplicarea art.33 lit.a C.pen și art.5 NC.pen

În consecință, în drept inculpatului D. G. M. care la data de 10.12.2010 a condus pe . nr._ și a refuzat să i se recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei după ce in prealabil a fost testat cu aparatul etilotest fiind stabilit ca acesta avut 1,17mg/l alcool pur în aerul expirat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prev și ped de art.87 alin.5 din OUG 195/2002 și art.5 N C.pen. ( fapta din 10.12.2010) .

În ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără să posede permis de conducere, Instanța constată că în adresa nr._/PF/13.07.2015 a Inspectoratului de Poliție Română Direcția Rutieră se precizează ca inculpatul este titularul unui permis de conducere francez cu nr.107ED47600( număr dosar_) emis la data de 19.03.2008, obținut prin convertirea unui permis de conducere militar( brevet milita). Până în prezent permisul de conducere nu este grevat de nicio restricție.

Având in vedere ca la data de 10.12.2010, inculpatul deținea permis de conducere valabil, nu poate fi reținuta in sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără să posede permis de conducere prev și ped. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002.

Pe cale de consecință, în baza art.396 alin.1, 5 C.prn rap. la art.16 lit.b C.pr.pen va achita pe inculpatul D. G. M. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără să posede permis de conducere prev și ped. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 ( fapta din 10.12.2010)

Cu privire la individualizarea pedepsei, art. 72 din Codul penal de la 1968 prevede că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Referitor la împrejurările comiterii faptelor instanța apreciază că în cauză pericolul social concret al faptelor nu este unul foarte ridicat, inculpatul a fost cooperant cu organele judiciare și pe durata procesului penal.

Prin urmare, instanța va aplica inculpatului pedeapsa cu închisoarea, apreciind ca aceasta este corespunzătoare pentru gravitatea faptei deduse judecății și suficientă pentru a atinge scopul preventiv, educativ și coercitiv al acesteia -

D. urmare, în baza art.396 alin.1și 10 C.pr.pen va condamna pe inculpatul D. G. M. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare de probe biolgice în vederea stabilirii alcoolemiei prev și ped de art.87 alin.5 din OUG 195/2002 și art.5 N C.pen. ( fapta din 10.12.2010)

În temeiul art. 71C.pen va interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și b C.pen.

În baza art. 85 c.p. va anula suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr2260/15.11.2011 a Judecătoriei B. rămasă definitivă prin nerecurare la data de 28.11.2011.

În baza art.33 lit.a C.pen și art. 34 alin.1 lit.b V C.pen va contopi pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicata prin prezenta cu pedeapsa de 1 an închisoare a cărei suspendare condiționată a fost anulată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 81-82 C. pen., va suspenda condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni apreciind că in raport de circumstanțele reale dar si de circumstanțele persoanele ( pensionar, doi copii în întreținere) executarea pedepsei în regim neprivativ de executare este aptă sa-și atingă scopul.

În temeiul art. 71C.pen va interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și b C.pen.

În baza art. 71 alin.5 C.p.va suspenda pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor comiterii unei noi infracțiuni intenționate în cursul termenului de încercare prevăzute de art.83 C.pen.

În baza art.274 alin.1 C.pr.pen va obliga pe inculpat să plătească 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.386 C.pr.pen schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în rechizitoriu in sarcina inculpatului D. G. M. (fiul lui G. și M. născut la data de 04.07.1972 în jud. B., domiciliat în Franța, residence Tessala, 115 Chemin de la Sabatiere . art.335 alin.1 C.pen și art.337 C.pen cu aplicarea art.38 alin.1 C.pen în art.86 alin.1 din OUG195/2002 și art.87 alin.5 din OUG 195/2002 toate cu aplicarea art.33 lit.a C.pen și art.5 NC.pen

În baza art.396 alin.1, 5 C.prn rap. la art.16 lit.b C.pr.pen achită pe inculpatul D. G. M. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără să posede permis de conducere prev și ped. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 ( fapta din 10.12.2010)

În baza art.396 alin.1și 10 C.pr.pen condamnă pe inculpatul D. G. M. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare de probe biolgice în vederea stabilirii alcoolemiei prev și ped de art.87 alin.5 din OUG 195/2002 și art.5 N C.pen. ( fapta din 10.12.2010)

În temeiul art. 71C.pen interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și b C.pen.

În baza art. 85 c.p. anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr2260/15.11.2011 a Judecătoriei B. rămasă definitivă prin nerecurare la data de 28.11.2011.

În baza art.33 lit.a C.pen și art. 34 alin.1 lit.b V C.pen contopeste pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare aplicata prin prezenta cu pedeapsa de 1 an inchisoare a cărei suspendare condiționată a fost anulată, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an și 4 luni închisoare.

În temeiul art. 81-82 C. pen., suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 4 luni .

În temeiul art. 71C.pen interzice drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și b C.pen.

În baza art. 71 alin.5 C.p. suspendă pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei executarea pedepselor accesorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., atrage atenția inculpatului asupra consecințelor comiterii unei noi infracțiuni intenționate în cursul termenului de încercare prevăzute de art.83 C.pen.

În baza art.274 alin.1 C.pr.pen obligă pe inculpat să plătească 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria Sectorului 3).

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 07.10.2015

Președinte,Grefier,

Red. D.I.G./tehnored. A.C.C.

5 ex./16.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere fără permis. Art.335 NCP. Sentința nr. 1979/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI