Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 999/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 999/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 02-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Sentința penală nr. 999
Ședința publică de la 02 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. I.
Grefier - A. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. G..
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul V. Andre4i R., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, aflat în stare de detenție, personal și asistat de apărător din oficiu N. R., în substituirea apărătorului din oficiu P. D., care depune delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015 la dosar și delegația de substituire.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cadrul căruia învederează instanței atașarea din baza de date informatizată a Administrației Naționale a Penitenciarelor a fișei privind mutările petentului, precum și împrejurarea că s-a înaintat o declarație prin care a arătat că nu a formulat prezenta contestație și nu și-o însușește.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul din oficiu al petentului, pe rând, solicită a se lua act că petentul nu își însușește contestația la executare.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari, sub nr._ petentul V. A. R. a formulat contestație la executare împotriva mandatului de executare.
În fapt, petentul a arătat că emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr._ emis de Judecătoria Moreni este abuzivă, în condițiile în care la momentul la care s-a judecat pe fond era plecat din țară în Spania.
În drept, au fost invocate disp. art.461 C.pr.pen. din 1969.
Prin sentința penală nr.310/20.11.2014 pronunțată de Judecătoria Răcari s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moreni.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data de 06.01.2015, sub nr._ .
Prin sentința penală nr.450/12.03.2015 pronunțată de Judecătoria Moreni s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.04.2015, sub nr._ /2015.
La dosarul cauzei a fost atașată copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.308/2013 emis de Judecătoria Sectorului 2 București, precum și fișa privind mutările petentului din baza de date informatizată a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Pentru termenul de judecată din data de 02.06.2015, s-a depus la dosarul cauzei, prin intermediul serviciului registratură al instanței o declarație a petentului prin care arată că nu își însușește cererea.
Având în vedere faptul că contestația la executare nu poate fi formulată decât de persoana aflată în executarea unei pedepse sau de instanță din oficiu, precum și faptul că petentul condamnat a arătat că nu el este cel care a sesizat instanța de judecată cu această cerere, instanța va luat act că petentul nu își însușește prezenta acțiune.
În baza art. 275 alin.3 C.pr.pen, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 RON va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Ia act că petentul condamnat V. A. R. (fiul lui I. și P., ns. la data de 21.01.1985, C.N.P._, deținut în Penitenciarul G.) nu își însușește contestația la executare.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 de lei se avansează din fondurile MJ.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare
Pronunțată în ședință publică, azi 2.06.2015.
Președinte,Grefier,
A. I. A. D.
Red. A.I./tehnored.A.D.
6 ex./03.06.2015
| ← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
|---|








