Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 742/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 742/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 22-04-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECTIA I PENALA

Dosar nr._

Sentința penală nr. 742

Ședința publică de la 22 aprilie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – D. I. G.

GREFIER- C. C. A.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, este reprezentat de procuror I. N..

Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe petentul S. D., având ca obiect întreruperea executării pedepsei/contestație (art. 592 C.p.p.).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08 aprilie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la termenul respectiv, care face parte integrantă din prezenta sentință; la acel termen, instanța, pentru a putea delibera, a amânat pronunțarea până la data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, la data de 21.01.2015, sub nr._, petentul S. D. a solicitat întreruperea executării pedepsei, pe motive de sănătate.

În motivarea cererii, petentul a arătat că este bolnav, suferă de mai multe afecțiuni care nu pot fi tratate în sistem penitenciar.

În drept, petentul nu a invocat vreun temei legal.

La termenul de judecată din data de 08.04.2015, petentul a înaintat o declarație prin care a arătat că nu își însușește prezenta cerere de întrerupere a executării pedepsei.

Instanța mai reține că prin decizia XXXIV din 6 noiembrie 2006 prin care s-a admis recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că: ”instanța investită cu soluționarea cererilor de amânare ori întreruperea executării pedepsei închisorii sau detențiunii pe viață, de revizuire sau contestație la executare, în cazul retragerii acestora, urmează a se lua act de această manifestare de voință„

In consecință, Instanța urmează să ia act neînsușirea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulate de petentul S. D..

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că nu a fost formulată prezenta cerere de întrerupere a executării pedepsei de către petentul S. D. (fiul lui A. și D., născut la data de 10.09.1967, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Spital Rahova).

În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 ron va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 22.04.2015.

Președinte,Grefier,

Red. D.I.G./tehnored. A.C.C.

5 ex./13.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 742/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI