Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 1766/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1766/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 09-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1766
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M. P.
GREFIER- G. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. G..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul B. F. M., având ca obiect contestație la executare (art. 598 C.p.p.).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, aflat în stare de detenție, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu P. M., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța invocă excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București în raport de dispozițiile art.50 și art. 598 lit. c C.pr.pen..
Apărătorul petentului și Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, solicită admiterea excepției invocată.
Petentul, având ultimul cuvântul, arată că a este de acord cu declinarea cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 16.01.2015, sub nr._, petentul Bauțoi F. M. a formulat contestație la executare.
În fapt, petentul a arătat că a fost arestat în Italia la data de 10.03.2010 și a executat aproape 5 ani din pedeapsă, însă prin s.pen. nr. 130/P/19.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel C.–Secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, def. prin neapelare, în mod greșit, perioada executată a fost dedusă de la 18.12.2014.
În drept, nu a fost invocat nici un temei juridic.
La termenul de judecată din data de 09.09.2015, instanța a invocat excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București în raport de dispozițiile art.50 și art. 598 lit. c C.pr.pen.
Asupra excepției invocate, se rețin următoarele:
La data formulării prezentei cereri, contestatorul se afla încarcerat în Penitenciarul Rahova, fiind în executarea unei pedepse rezultante de 13 ani, 5 luni și 10 zile închisoare și 7300 euro amendă, recunoscută prin sentința penală nr. 130/P/19.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel C.–Secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, def. prin neapelare.
În literatura de specialitate și în practica judiciară, s-a arătat că atunci când un condamnat invocă deducerea incorectă a perioadei executate din pedeapsa închisorii, contestația sa se încadrează în dispozițiile articolului 461 alineatul 1 litera c) din Codul de procedură penală (a se vedea I. N. Tratat de procedură penală, Editura Pro, 1997, pagina 689 precum și practica judiciară indicată în acest sens).
De asemenea, a se vedea și decizia nr. 167 din 12 ianuarie 2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală.
Acest aspect a fost confirmat și în literatura de specialitate apărută după . noilor coduri penale (N. V. si colaboratorii, Noul Cod de procedură penală comentat, Editura Hamangiu, București, 2014, paginile 1418-1419; I. N., M. D., Tratat de procedură penală - Partea specială, în lumina noului Cod de procedură penală, Editura Universul Juridic, București, 2015, pagina 653)
De asemenea, în practica judiciară recentă s-a arătat că: Omisiunea deducerii arestului sau greșita deducere a arestului se consideră contestație la executare pe motiv de lămurire a dispozitivului, competentă fiind instanța care a pronunțat soluția - sau contestație la executare pe motiv de împiedicare la executare sau de micșorare a pedepsei competentă fiind instanța de executare.
S-a opinat că cererea trebuie calificată ca fiind mai degrabă o lămurire a dispozitivului, mai ales ca este vorba și de o greșită deducere.", a se vedea actul intitulat Minută, cuprinzând soluțiile identificate la problemele de drept penal supuse discuției cu judecătorii Curții de Apel Cluj, în cadrul întâlnirii trimestriale organizate în data de 17 octombrie 2014 ora 10,30 la Curtea de Apel Cluj prin videoconferință (nepublicată).
Instanța apreciază că cererea petiționarului este o contestație la executare, prevăzută de articolul 598 alineatul (1) litera c) din Codul de procedură penală întrucât există o nelămurire referitoare la hotărârea ce se execută.
De asemenea, excepția incidentă este de necompetență materială și nu teritorială, având în vedere că, independent de locul de deținere al petentului, nelămurirea referitoare la hotărârea ce se execută este exclusivă, neputând fi soluționată decât de instanța de executare.
Conform articolului 598 alineatul 2 din Codul de procedură penală, contestația se face, ... în cazul prevăzut la alin. (1) Ut. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută.
In speță, contestatorul execută o pedeapsă recunoscută de Curtea de Apel C., contestată sub aspectul deducerii perioadei executate, astfel că în temeiul articolului 598 alineatul (2) și articolului 47 din Codul de procedură penală, se va admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei sector 5 București și va declina competența soluționării cauzei, în favoarea Curții de Apel C..
Potrivit articolului 370 alineatul (1) din Codul de procedură penală, în acest caz instanța se pronunță prin sentință și conform articolului 50 alineatul (4) din Codul de procedură penală, hotărârea de declinare a competenței nu este supusă căilor de atac (este definitivă, conform articolului 551 punctul 1. din Codul de procedură penală).
În baza art. 275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
În baza art. 272 C.pr.pen onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 RON va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București.
În baza art. 50 N. C.p.p. rap. la art. 598 lit. c C.p.p. declină competența de soluționare a contestației la executare formulata de petentul BAUȚOI F. (fiul lui C. și al lui M., născut la 02 Februarie 1981, CNP:_, deținut în Penitenciarul G.) în favoarea Curții de Apel C..
În baza art. 275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 RON va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2015
Președinte,Grefier,
M. P. G. V.
Red. M.P.
Tehnored. G.V./
5ex/18.09.2015
SECȚIA I PENALĂ București, Splaiul Independenței nr. 5, sector 4 Tel. 319.51.80, 319.51.81, 319.51.83 Fax._. http://www.portal.just.ro, e-mail:_ Operator de date cu caracter personal înreg. sub nr.2891 |
DOSAR NR._
DATA: ……………..
C Ă T R E
CURTEA DE APEL C.
Vă facem cunoscut că prin sentința penală nr. 1766/09.09.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze ce are ca obiect contestație la executare (art.598 C.p.p.) și privește pe petentul Bauțoi F. în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, compus dintr-un volum conținând … file.
P., GREFIER,
M. P. G. V.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








