Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1775/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1775/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 09-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1775

Ședința publică de la 09 septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

GREFIER: G. V.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. G..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul P. Ș., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns, petentul, personal, aflat în stare de detenție și asistat de avocat ales S. C., cu împuternicire avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a depus la dosar procesul verbal al Comisiei de Liberări condiționate, după care:

Instanța permite apărătorului să ia legătura cu petentul.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe aspectul propunerii de probe.

Apărătorul petentului și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, arată că nu solicită alte probe în afara înscrisurilor aflate deja la dosarul cauzei.

Instanța, apreciind că proba solicitată este legală, pertinentă, concludentă și utilă pentru justa soluționare a cauzei, o încuviințează ca atare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentului, solicită admiterea cererii de liberare condiționată, apreciind că sunt îndeplinite condițiile legii. În acest sens, arată că petentul a executat fracția prevăzută de lege, are un nr. de 1489 executate, este la a doua amânare. De asemenea, arată că, din caracterizarea depusă la dosar rezultă că a avut o atitudine pozitivă, a avut un comportament corespunzător, a menținut relații neconflictuale și s-a integrat corect. Arată că, Comisia a apreciat că nu a participat la activități, însă arată că petentul lucrează la cantină. Mai arată că a mai fost condamnat anterior.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea cererii de liberare condiționată, apreciind că nu petentul nu a a dat dovezi temeinice de îndreptare, nu s-a remarcat prin conduita sa, nu a participat la activități și execută pedeapsa în regim închis. De asemenea, solicită a se avea în vedere și natura și gravitatea faptei pentru care a fost condamnat.

Petentul, personal având ultimul cuvântul arată că este adevărat că nu a participat la programe, însă nu avea cum deoarece avea serviciu și venea la orele 16:00. Mai arată că a executat 4 ani și 6 luni, iar infracțiunea pentru care este condamnat este din cauza jocurilor de noroc. Apreciază că este apt pentru a fi liberat.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de fata, constata:

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 18.08.2015 sub nr._, condamnatul P. Ș. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 5 ani și 5 luni închisoare aplicata prin sentința penala nr.305/2014 a C.A.B. Secția a II a Penală.

La dosar, s-au atașat procesul-verbal al comisiei nr. 35/31.08.2015 si caracterizarea întocmita de conducerea penitenciarului.

Analizând actele și lucrările dosarului, Instanța reține următoarele:

Din conținutul procesului-verbal nr. 35/31.08.2015 întocmit de Penitenciarul Rahova, instanța reține că, deținutul se află în executarea pedepsei de 5 ani și 5 luni închisoare aplicata prin sentința penala nr.305/2014 a C.A.B. Secția a II a Penală, pentru infracțiunea de înșelăciune.

Executarea pedepsei a început la data de 22._ si urmează să expire la data de 13.01.2017.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsa, respectiv 1318 de zile si a executat efectiv 1489, până la data de 31.08.2015.

Din caracterizarea petentului reiese că în perioada executării pedepsei, acesta nu a fost sancționat și nici nu a fost recompensat și a participat la un singur program educațional „Adaptare pentru viața instituționalizată”.

Pe domeniul asistenței psihologice, nu s-au identificat elemente cu semnificație patologică în evoluție, nivel de dezvoltare intelectuală conform vârstei și instrucției școlare, echilibrat emoțional la momentul evaluării, potențial mediu de adaptare la rigorile mediului carceral.

În raport de momentul evaluării petentului și data întocmirii procesului-verbal al comisiei, examinând în acest context îndeplinirea de către condamnat a cerințelor prevăzute de art. 100 C.pen. – Instanta constata ca până la data de 31.08.2015, acesta a executat 1489 de zile.

Instanța subliniază însă că simpla îndeplinire a acestei condiții nu conduce automat la acordarea liberării, întrucât art. 100 C.pen. prevede încă alte trei condiții distincte, respectiv executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis, îndeplinirea integrală a obligațiilor civile și convingerea instanței că petentul s-a îndreptat și poate fi reintegrat, care trebuie îndeplinite cumulativ.

Chiar în situația în care sunt îndeplinite în mod formal aceste condiții, textul de lege nu obligă la admiterea de plano a cererii formulate, în acest caz creându-se pentru un condamnat o vocație la liberare, nicidecum un drept.

În acest context, pe lângă verificarea condițiilor susmenționate, instanța nu va putea face abstracție de aspectele referitoare la infracțiunea pentru care petentul a fost condamnat, reținând în acest sens că se află în executarea unei pedepse privative de libertate pentru săvârșirea unei infracțiuni de înșelăciune și este recidivist.

De asemenea, instanța are în vedere și aspectul că petentul execută pedeapsa în regim închis, ceea ce contravine disp. art. 100 C.pen.

Pe de altă parte, în ceea ce privește timpul efectiv executat, instanța consideră că este insuficient pentru reeducare și îndreptarea conduitei condamnatului.

În același sens, instanța apreciază că scopul pedepsei nu a fost atins, astfel încât, la acest moment, condamnatul sa beneficieze de liberarea condiționata.

D. urmare, în baza art.587 c.p.p. rap. la art. 100 c.p.p., va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul P. Ș..

Va fixa termen de reînnoire a cererii la data de 30.11.2015.

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen, va obliga pe condamnat să plătească suma de 150 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.587 c.p.p. rap. la art. 100 c.p.p., respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul P. Ș. (fiul lui I. și al lui R., născut la 10 octombrie 1963, CNP:_, deținut în Penitenciarul București Rahova).

Fixează termen de reînnoire a cererii la data de 30.11.2015.

În baza art.275 alin.2 C.pr.pen, obligă pe condamnat să plătească suma de 150 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.09.2015

Președinte,Grefier,

M. PăstoreanuGabriela V.

Red. M.P.

Tehnored. GV

5ex/21.09.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1775/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI