Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 1438/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1438/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 21-07-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1438/2015

Ședința publică de la 21 Iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – A. I.

GREFIER -C. C.

Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror D. A..

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe inculpatul M. C. și pe parte civilă V. O. L., având ca obiect furtul calificat (art.229 NCP)

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns inculpatul, personal și partea civilă, personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, sunt legitimare părțile.

La solicitarea Instanței, inculpatul și partea civilă învederează că nu s-au împăcat.

Instanța dă citire - pe scurt - actului de sesizare a instanței, respectiv rechizitoriul nr._/P/2014.

Instanța procedează apoi la verificarea identității inculpatului, aducându-i la cunoștință învinuirea ce i se aduce, drepturile prev. de art.83, art.108 al.1,2, 374 al.2 C.pr.pen. De asemenea, inculpatului i se aduce la cunoștință faptul că poate solicita ca judecata să se desfășoare doar pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor pe care ar dori să le prezinte, dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, făcându-i cunoscute și disp. art.396 al.10 C.pr.pen., cu privire la reducerea limitelor de pedeapsă.

Instanța procedează apoi la audierea inculpatului, a cărui declarație este consemnată și atașată la dosarul cauzei, cu respectarea disp. art.378 C.proc.pen.

Inculpatului solicită aplicarea disp. art.396 alin.10 C.pr.pen.

Persoana vătămată, personal, arată că este de acord.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens.

Instanța, deliberând asupra cererii inculpatului de a fi judecat conform disp. art.375 alin.2 C.proc.pen. urmează a respinge cererea, deoarece inculpatul în declarația dată a arătat că s-a aflat în eroare și că bunul era abandonat. Astfel procedura simplificată a recunoașterii învinuirii poate fi aplicată doar în cazul în care inculpatul recunoaște faptele astfel cum acestea au fost descrise în rechizitoriu, nu și în cazul în care acesta neagă caracterul infracțional al faptei sale invocând o cauză de neimputabilitate.

În continuare, se procedează la audierea părții civile, declarația fiind consemnată și atașată la dosar.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Inculpatului arată că nu solicită încuviințarea altor probe și nu contestă declarațiile martorilor date în cursul urmăririi penale.

Instanța ia act că inculpatul nu solicită încuviințarea altor probe și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța în baza art.387-388 C.pr.pen., constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere întreg materialul probator administrat în cauză, din care rezultă săvârșirea faptei de către inculpat, respectiv: plângerea persoanei vătămate V. O. L.; declarațiile persoanei vătămate V. O. L.; procesul-verbal de efectuare a cercetării la fața locului; planșa fotografică privind aspectele fixate cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei; adeverința de primire și plată nr. 112 din data de 05.12.2014; planșele fotografice privind fotografiile judiciare efectuate cu ocazia recunoașterii după planșa fotografică; procesul-verbal de identificare a persoanelor; declarațiile martorilor M. D. și M. P.; declarațiile numitului M. C., date în calitate de făptuitor / suspect / inculpat, în baza art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. d C.pen cu aplicarea art. 5 C.pen. pune concluzii de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii, În temeiul art. 91, 92 CP solicită să se suspende sub supraveghere pedeapsa ce se va aplica inculpatului, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins fără executare, să se stabilească termen de încercare, iar conform art. 93 C.p. să fie obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de aceste dispoziții, iar în baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității. De asemenea, solicită în baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. să i se interzică inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor și în baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. să i se interzică inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, solicită obligarea inculpatului la plata daunelor materiale solicitate de partea civilă și respingerea cererii de daune morale solicitate de aceasta. Mai solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Partea civilă solicită obligarea inculpatului la plata daunelor materiale, în cuantum de 1000 de euro.

Inculpatul, având ultimul cuvânt,a rată că nu are nimic de adăugat.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr._/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul M. C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.228 alin.1-229 alin.1 lit.d C.pen.

În actul de sesizare s-a reținut, în fapt că la data de 5.12.2015, inculpatul a sustras din București, ., autoturismul marca VW Golf 3 cu nr. de înmatriculare_, pe care l-a vândut unui centru de colectare deșeuri feroase.

Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: plângerea persoanei vătămate V. O. L.; declarațiile persoanei vătămate V. O. L.; procesul-verbal de efectuare a cercetării la fața locului; planșa fotografică privind aspectele fixate cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei; adeverința de primire și plată nr. 112 din data de 05.12.2014; planșele fotografice privind fotografiile judiciare efectuate cu ocazia recunoașterii după planșa fotografică; procesul-verbal de identificare a persoanelor; declarațiile martorilor M. D. și M. P.; declarațiile numitului M. C., date în calitate de făptuitor / suspect / inculpat.

Prin încheierea din 08.05.2015 a judecătorului de cameră preliminară, definitivă la aceeași dată, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. nr._/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București privind inculpatul M. C. trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.228 alin.1-229 alin.1 lit.d C.pen., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpat.

În cursul cercetării judecătorești, au fost audiați inculpatul și partea civilă, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Instanța a respins cererea inculpatului cu privire la judecarea cauzei în procedura simplificat în cazul recunoașterii învinuirii, având în vedere că inculpatul în declarația dată a arătat că s-a aflat în eroare și că bunul era abandonat.

Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situația de fapt:

la data de 08.12.2014, persoana vătămată V. O. L. a sesizat Serviciul Furturi de Autovehicule din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București cu privire la faptul că în intervalul 04. - 07.12.2014 autori necunoscuți au sustras autoturismul marca Volkswagen Golf 3 de culoare roșu, cu numărul de înmatriculare_, an de fabricație 1995, ce se afla parcat pe . 5 al municipiului București.

Din declarația persoanei vătămate a reieșit faptul că aceasta a parcat autoturismul Volkswagen Golf proprietate personală la adresa menționată anterior în data de 15.03.2014 și nu l-a mai fost folosit întrucât prezenta defecțiuni.

Din cercetările efectuate în zona comiterii furtului s-a stabilit faptul că exista posibilitatea ca autoturismul să fi fost luat cu ajutorul unei platforme. Ulterior, din investigațiile efectuate de organele de poliție a reieșit faptul că autoturismul Volkswagen Golf 3 de culoare roșu cu numărul de înmatriculare_ a fost transportat cu ajutorul unei platforme la S.C. „Fiesta Concept” S.R.L., societate ce are ca obiect de activitate colectarea deșeurilor feroase.

Autoturismul a fost predat respectivei societăți pe baza adeverinței de primire și plată nr. 12 din data de 05.12.2014, încheiată între inculpatul M. C. și numita R. V., în calitate de gestionar primitor al bunului.

Din declarația martorului M. D. a rezultat faptul că acesta lucrează ca muncitor necalificat la S.C. „Fiesta Concept” S.R.L., cu sediul în mun. București, ., sector 5.

La data de 05.12.2014, în jurul orelor 12:00 la societatea mai sus amintită s-a prezentat o persoană care a precizat că are de vânzare un autoturism marca Volkswagen Golf care nu era în stare de funcționare și care se afla parcat pe . 5 al municipiului București, la domiciliul său, menționând totodată că este proprietarul acestui autovehicul. întrucât autoturismul nu era în stare de funcționare, martorul M. D. a luat legătura cu numitul M. P., fiul administratoarei societății S.C. „Fiesta Concept” S.R.L., care a contactat o persoană ce deținea o platformă auto. Cu această platformă s-au deplasat în . fața imobilului situat la nr. 4 se afla persoana care oferise spre vânzare autovehiculul, iar lângă aceasta se afla un autoturism marca Volkswagen Golf de culoare roșie cu numărul de înmatriculare_, ce avea geamul portierei dreapta față lipsă. Fiind întrebată de actele autoturismului, persoana care l-a oferit spre vânzare a susținut că le-a pierdut, dar a precizat din nou că el este proprietarul. Autoturismul a fost transportat cu ajutorul platformei până la centrul de colectare de deșeuri feroase unde a fost dezmembrat. Cu ocazia vânzării autovehiculului a fost întocmită adeverința de primire și plată nr. 112 din data de 05.12.2014. Din cartea de identitate a persoanei care a vândut autoturismul a reieșit că se numește M. C. - CNP_.

Aspectele precizate de martorul M. D. au fost confirmate și prin declarația martorului M. P..

La data de 09.12.2014, martorul M. D. a condus organele de poliție din cadrul D.G.P.M.B. - Serviciul Furturi de Autovehicule la adresa de unde a luat autoturismul Volkswagen Golf, respectiv . din sectorul 5 al municipiului București.

La adresa indicată a fost identificat inculpatul M. C., care a fost condus la sediul D.G.P.M.B. - Serviciul Furturi de Autovehicule unde a fost audiat în calitate de suspect.

Cu această ocazie, inculpatul M. C. a declarat că în luna decembrie 2012, când s-a mutat cu domiciliul la adresa din . din sectorul 5 al municipiului București, a observat autoturismul marca Volkswagen Golf 3 de culoare roșie, cu numărul de înmatriculare_, parcat în fața imobilului.

Întrucât, așa cum a declarat inculpatul, autoturismul avea aspect de abandon, la data de 05.12.2014 s-a hotărât să îl ia și să îl valorifice.

În acest sens, a mers la mai multe centre de colectare a fierului vechi pentru a se interesa de suma pe care urma să o obțină pe autoturism, hotărându-se să îl valorifice la un centru situat pe . din sectorul 5 al municipiului București contra sumei de 500 lei. La acest centru autoturismul a fost adus de către un angajat cu ajutorul unei platforme. In momentul în care a fost întrebat de actele acestuia, inculpatul M. C. a precizat că nu posedă nici un document al autoturismului și că acesta aparține unui văr. Cu ocazia vânzării autoturismului, inculpatul a înmânat unui angajat al centrului de colectare a fierului vechi cartea sa de identitate. Acesta a întocmit o adeverință de primire și i-a oferit inculpatului suma de 500 de lei.

La data de 20.02.2015, fiind reaudiat în calitate de inculpat, numitul M. C. a precizat că își menține declarația dată anterior în fața organelor de urmărire penală.

La data de 19.01.2015, la sediul Serviciului Furturi de Autovehicule a fost efectuată activitatea de identificare a persoanei care a valorificat la centrul de colectare deșeuri feroase S.C. „Fiesta Concept” S.R.L. autoturismul marca Volkswagen Golf 3 cu numărul de înmatriculare_ . Astfel, martorul M. D. l-a recunoscut pe inculpatul M. C. ca fiind persoana care la data de 05.12.2014 s-a prezentat la societatea unde acesta este angajat în scopul valorificării autoturismului în cauză.

În ceea ce privește apărarea inculpatului potrivit căreia acesta ar fi crezut că autoturismul este abandonat, aceasta este contrazisă de ansamblul probator administrat în cauză. Astfel familia părții civile a discutat cu soția inculpatului, aducându-i la cunoștință faptul că aceasta urmează să vină să-și ia mașina din fața casei inculpatului. Simplul fapt că mașina părții civile fusese parcată în fața casei sale de circa 9 luni nu justifică în opinia instanței supoziția inculpatului potrivit căreia autoturismul ar fi fost abandonat. Faptul că inculpatul cunoștea că mașina aparține altei persoane rezultă și din modalitatea de comitere a faptei. Acesta i-a indus în eroare pe reprezentanții centrului de colectare a fierului vechi spunându-le că mașina este a unui văr de-a lui și că documentele autoturismului sunt în străinătate.

În drept fapta inculpatului M. C. care la data de 5.12.2015, inculpatul a sustras din București, ., autoturismul marca VW Golf 3 cu nr. de înmatriculare_, pe care l-a vândut unui centru de colectare deșeuri feroase întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 al. 1 și 229 alin. 1 lit. d C.pen.

Sub aspecul laturii obiective a infracțiunii, instanță reține că elementul material îl reprezintă luarea pe nedrept a unui bun mobil, respectiv autoturismul marca VW Golf 3 cu nr. de înmatriculare_ din posesia și detenția persoanei vătămate fără consimțământul acesteia(fiind realizate astfel cele două acte specifice acțiunii de luare scoaterea bunurilor din posesia persoanei vătămate și trecerea lor în sfera de stăpânire a inculpatului). Simplul fapt că partea civilă lăsase autoturismul în fața casei inculpatului nu înseamnă că mașina ieșise din posesia sa și fusese abandonată.

Activitatea ilicită specifică furtului a fost săvârșită și prin efracție

În legătură cu urmarea imediată a infracțiunii, aceasta constă în deposedarea posesorului și imposedarea făptuitorului cu bunul sustras și pe cale de consecință producerea unui prejudiciu în patrimoniu persoanei vătămate, legătura de cauzalitate dintre fapta săvârșită de inculpat și urmarea socialmente periculoasă rezultând din materialitatea faptei.

În privința laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art.16 alin.3 lit. a) CP, întrucât acesta a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei. În acest sens, se poate susține că fapta a fost comisă cu intenție directă calificată prin scop, și anume însușirea bunului luat pe nedrept.

Individualizarea pedepsei.

Prin urmare, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 396 alin. 2 C. proc. pen., în sensul că fapta dedusă judecății există, dincolo de orice îndoială, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, în cauză urmează a opera răspunderea penală a acestuia pentru infracțiunea de furt calificat.

Având în vedere cele expuse și luând în considerare faptul că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul pedepsei îl constituie prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, instanța va proceda la stabilirea și aplicarea unei pedepse pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, cu observarea criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv:

a) imprejurarile si modul de comitere a infractiunii, precum si mijloacele folosite;

b) starea de pericol creata pentru valoarea ocrotita;

c) natura si gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinte ale infractiunii;

d) motivul savarsirii infractiunii si scopul urmarit;

e) natura si frecventa infractiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita dupa savarsirea infractiunii si in cursul procesului penal;

g) nivelul de educatie, varsta, starea de sanatate, situatia familiala si sociala.

În ceea ce privește modalitatea de comitere a faptei instanța reține că inculpatul a premeditat comiterea faptei, interesându-se la diferite centre de colectare a fierului vechi cum ar putea să vândă autoturismul. De asemenea se va avea în vedere și faptul că acesta i-a indus în eroare pe angajații centrului de colectare a fierului spunându-le că mașina aparține vărului său iar acesta i-a dat voie să-l vândă.

Referitor la circumstanțele personale ale inculpatului, se reține că acesta a fost condamnat anterior pentru comiterea a două infracțiuni de furt calificat. Cu toate acestea se constată că ultima pedeapsă aplicată a fost considerată executată în urmă cu circa 8 ani. În această perioadă inculpatul nu a mai comis nicio infracțiune, însă a fost sancționat administrativ în mai multe rânduri.

Instanța va da eficiență conținutului art. 396 alin. 10 C.proc, pen., și pe cale de consecință, va reduce limitele de pedeapsa prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii cu o treime.

În concluzie, ținând cont de aspectele descrise anterior, instanță constată că aplicarea unei pedepse de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat se încadrează în limitele de 8 luni-3 ani și 4 luni ani, apreciind că aceasta este corespunzătoare gravității dedusă judecății și suficientă pentru a se atinge scopul preventiv, educativ și coercitiv al sancțiunii.

În baza art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. d C.pen cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul M. C. la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

Cu privire la individualizarea executării pedepsei, instanța reține dispozițiile art. 91 C.P., conform cărora se poate dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani, infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 C.P. sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală ori judecatăși nici nu a încercat zădărnicirea adevărului.

Astfel, instanța constată îndeplinirea în cauză a condițiilor expuse mai sus referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prin raportare la situația inculpatului M. C. și consideră că pericolul social astfel cum este reliefat de persoana acestuia, (deși acesta este cunoscut cu antecedente penale în cauză s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească) și de situația sa familială, permite executarea pedepsei cu închisoarea în această modalitate. Instanța apreciază că această modalitate de executare este cea care va garanta cel mai bine faptul că scopurile represiv, preventiv și educativ ale pedepsei pot fi atinse fără privarea de libertate a inculpatului, privare care ar fi de natură a avea consecințe negative asupra persoanei acestuia. Instanța apreciază că desfășurarea procesului penal și sancțiunea aplicată este suficientă pentru a trezi în conștiința inculpatului un sentiment de regret față de fapta săvârșită, respectiv de respect față de valorile ocrotite de societate, însă este necesară supravegherea comportamentului inculpatului o anumită perioadă.

Astfel, instanța va dispune în temeiul art. 91 și 92 C.P suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe un termen de supraveghere de 3 ani.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) și b) C. pen. impune inculpatului să execute următoarele obligații:

a) sa urmeze un curs de pregatire scolara ori de calificare profesionala;

b) sa frecventeze două programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate;

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție Socială Sector 6 București sau în cadrul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului sector 5 pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

Latura civilă

În ceea ce privește latura civilă, se reține că persoana vătămată s-a constituit inițial parte civilă în procesul penal cu suma de 22 500 de lei din care_ lei daune materiale și 9000 de lei daune morale. Ulterior partea civilă și-a micșorat pretențiile la suma de 1000 de euro.

Având în vedere că inculpatul a recunoscut pretențiile părții civile V. O. L., instanța urmează a lua act de această manifestare de voință în conformitate cu art. 23 alin. 2-3 C.pr.pen. și-l va obliga la plata sumei respective.

Totodată instanța urmează a atrage atenția inculpatului că în cazul în care nu achită prejudiciul părții civile până la expirarea termenului de supraveghere, în cauză urmează a se dispune revocarea suspendării.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3 București).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 228 alin. 1-229 alin. 1 lit. d C.pen cu aplicarea art. 5 C.pen. condamnă pe inculpatul M. C. (fiul lui M. I. și M. M., născut la data de 09.12.1985 în mun. București, domiciliat în mun. București, ., sector 5, cetățenia română, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, cunoscut cu antecedente penale, C.I. . nr._, CNP_) la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. a) și b) C. pen. impune inculpatului să execute următoarele obligații:

a) sa urmeze un curs de pregatire scolara ori de calificare profesionala;

b) sa frecventeze două programe de reintegrare sociala derulate de catre serviciul de probatiune sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate;

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție Socială Sector 6 București sau în cadrul Direcției Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului sector 5 pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

În baza art.397, art. 19, art. 25 C.P.P. cu referire la art.1357 C.civ admite acțiunea civilă formulată de partea civilă V. O. L. domiciliată sector 6, București, ., nr. 26, ., . și cu domiciliu ales pentru comuncarea acelor de procedură în sector 5, București, . și obligă inculpatul să-i plătească acesteia suma de 1000 de euro, la cursul BNR de la data plății.

În baza art. 274 alin. 2 c.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare. (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).

Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.7.2015.

Președinte, Grefier,

Red..AI./6 ex.

Tehnored. C.C. 24 Iulie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 1438/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI