Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Sentința nr. 1472/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1472/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 21-07-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1472/2015
Ședința publică de la 21 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. I.
GREFIER -C. C.
Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror D. A..
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind inculpatul C. T. și pe persoana vătămată H. V., având ca obiect tâlhărie calificată (art.234 NCP)
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns inculpatul, aflat în stare de arest preventiv, personal și asistat de avocat Nainer N., cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr._/08.06.2015 la fila 16 din dosar, lipsind partea civilă - H. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia se învederează instanței că persoana vătămată a transmis prin e-mail faptul că a primit citația pentru acest termen, însă nu se poate prezenta la proces, având un copil mic și că dorește recuperarea prejudiciului.
Potrivit art. 374 alin.1 C.proc.pen., se dă citire pe scurt actului de sesizare, după care, Instanța pune în vedere inculpatului disp.art. 374 alin.4 cpp, respectiv faptul că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10) cpp.
Inculpatul arată că recunoaște și regretă fapta reținută în sarcina sa.
Instanța procedează la audierea inculpatului, în conformitate cu dispozițiile art.375 Cpp, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Instanța pune în discuție la termenul de față cererea inculpatului de a fi judecat conform procedurii simplificate în cazul recunoașterii învinuirii.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul inculpatului, pe rând, arată că sunt de acord.
Instanța, având în vedere declarația inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, admite cererea formulată de acesta, urmând ca soluționarea cauzei să se facă în procedura simplificată în cazul recunoașterii învinuirii.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 233-234 alin.1 lit.e C.pen., cu aplic. art.41 alin.1 C.pen., solicitând majorarea limitelor de pedeapsă cu ½ conform art. 43 alin.5 cp, fapta fiind săvârșită în stare de recidivă postexecutorie și reducerea limitelor de pedeapsă conform art. 396 alin.10 cpp. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. solicită să i se interzică inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, iar în baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., să i se interzică inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. De asemenea, conform art. 399 alin. (1) C.pr.pen., solicită să se mențină măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 72 C.pen. să se deducă din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 14.05.2015 la zi. Pe latura civilă a cauzei, solicită să se constate că persoana vătămată nu se mai constituie parte civilă. De asemenea, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul inculpatului solicită în baza art. 396 alin.10 cpp, să se reducă limitele de pedeapsă cu 1/3, iar la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 cp, inculpatul fiind de acord să acopere prejudiciul, iar persoana vătămată nu a fost lovită de către acesta. Față de aceste motive, solicită să i se aplice o pedeapsă orientată spre minimum special.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că nu a agresat-o pe persoana vătămată și că regretă fapta comisă, solicitând să i se aplice o pedeapsă minimă.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 4024/P/2015 din 04.06.2015 întocmit de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București și înregistrat pe rolul Judecătoriei Sector 5 București la data de 04.06.2015 sub nr._, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul C. T., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prev. de art. 233-234 alin.1 lit.e C.pen., cu aplic. art.41 alin.1 C.pen.
În fapt, s-a reținut în actul de sesizare a instanței că la data de 19.04.2015, ora 16,30, în timp ce persoana vătămată H. V. se deplasa cu un autobuz al liniei 141, de la stația R.A.T.B Vâltoarei înspre Eroii Revoluției, ajungând la stația „Suhaia”, de pe . T., profitând de neatenția acesteia, i-a smuls de la gât un lănțișor din aur în greutate de 10g, după care a coborât pe la ușa a treia a autobuzului fugind într-o direcție necunoscută.
Situația de fapt reținută prin actul de sesizare a fost stabilită, în faza urmăririi penale prin următoarele mijloace de probă: plângere persoană vătămată H. V., declarație persoană vătămată H. V., proces verbal de ridicare contract de amanet, copie contract de amanet, declarație suspect C. T., declarație inculpat C. T., procese-verbale de recunoaștere din planșe foto, procese-verbale de identificare dintr-un grup de persoane, proces-verbal de vizionare camere de supraveghere, fișă de cazier judiciar.
Prin încheierea de ședință din data de 16.07.2015, Judecătorul de cameră preliminară în baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.4024/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 5 București privind inculpatul C. T., trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, faptă prev. și ped. de art. 233-234 alin. 1 lit. e C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen.., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpat.
În cursul cercetării judecătorești, a fost ascultat inculpatul, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei (fila 84), cauza fiind judecată, la cererea acestuia, fără readministrarea probatoriului din cursul urmăririi penale, potrivit disp. 375 și 377 Noul C.pr.pen., inculpatul recunoscând fapta pentru care a fost trimis în judecată și însușindu-și probele administrate în cursul urmăririi penale.
Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situația de fapt:
La data de 19.04.2015, orele 14:30, în timp ce partea civilă H. V. se deplasa cu un autobuz al liniei 141, de la stația R.A.T.B Vâltoarei înspre Eroii Revoluției. În momentul în carev autobuzul a ajuns la stația „Suhaia”, de pe . necunoscută i-a smuls de la gât un lănțișor din aur în greutate de 10g, după care a coborât pe la ușa a treia a autobuzului fugind într-o direcție necunoscută.
Persoana vătămată a precizat că autorul are următoarele semnalmente: bărbat în vârstă de aproximativ 22 - 26 ani, înălțime 1,65- 1,70 m, brunet, etnie rromă, față rotundă, nebărbierit, constituție astenică, îmbrăcat în geacă și pantaloni culoare închisă, precizând că-1 poate recunoaște dacă îi este prezentat.
La data de 19.04.2015, în cauză a fost începută urmărirea penală in rem, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tâlhărie calificată” faptă prevăzută și pedepsită de art. 233 - 234 alin. 1, lit. e) din CP.
Fiind efectuate verificări în cauză, s-a stabilit că suspect de comiterea faptei este numitul C. T., fiind cunoscut ca autor la săvârșirea mai multor infracțiuni de tâlhărie pe raza municipiului București.
Cu ocazia recunoașterii din planșă foto, din data de 29.04.2015, persoana vătămată H. V., l-a recunoscut și indicat fără nicio ezitare pe C. T., fiul lui I. și N. născut la data 22.07.1987, în București, dom: Municipiul București, .. 1, ., . ,CNP_, ca fiind cel care la data de 19.04.2015, în jurul orelor 14"™, i-a smuls de la gât un lănțișorul din aur în greutate de lOg, în valoare de 1500 lei, în timp se afla într-un autobuz al liniei 141, oprit în stația „Suhaia”, cu care călătorea de la stația Vâltoarei.
La data de 08.05.2015, C. T. a fost prezentat pentru identificare într-un grup de persoane, persoanei vătămate H. V., ocazie cu care aceasta l-a recunoscut fară ezitare ca fiind cel care la data de 29.04.2015, în jurul orelor 14, i-a smuls de la gât un lănțișorul din aur.
Inculpatul C. T., a recunoscut și regretat fapta comisă, precizând că la data de 19.04.2015, în jurul orelor 14:30 se afla în stația R.A.T.B Vâltoarei, moment în care a observat o femeie pe care o mai văzuse anterior, care avea la gât un lănțișorul din aur. A urcat împreună cu aceasta în autobuz, iar la stația „Suhaia”, i-a smuls de la gât lănțișorul din aur, a coborât în fugă din autobuz și a fugit prin spatele acestuia.
Lănțișorul din aur l-a amanetat pe numele fratelui său C. C.-F., la o casa de amanet din zonă, obținând suma de 800 lei, bani pe care i-a cheltuit în interes personal.
La data de 08.05.2015, inc. C. T., a efectuat reconstituirea faptei, indicând traseul .și locul săvârșirii acesteia.
La data de 11.05.2015, a fost ridicat de la casa de amanet Koson SRL., contractul de amanet nr._/19.04.2015, încheiat pe numele C. C.-F., însă având semnătura inculpatului, prin care a fost amanetat un lănțișorul din aur de aprox. 10 gr.
În cauză au fost audiați numiții T. A., M. L.-V. și G. V., în calitate de martori la recunoașterile efectuate, confirmând cele declarate de persoana vătămată cu privire la aceste activități.
De asemenea inculpatul, fiind audiat în fața instanței de judecată, a recunoscut comiterea faptei, astfel cum aceasta a fost descrisă în actul de sesizare întocmit de P..
În drept fapta inculpatului C. T. care la data de 19.04.2015 a smuls un lănțisor de la gâtul părții civile H. V., în timp ce se afla în autobuzul liniei 141 în dreptul stației RATB Suhaia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 (1) lit. e) C.pen., cu aplicarea art. 41 (1) C.pen..
Acțiunea inculpatului de a sustrage prin smulgere un lănțișor de la gâtul părții civile realizează elementul material al infracțiunii de tâlhărie, întrucât prin folosirea de violențe a luat din posesia persoanei vătămate, fără consimțământul acesteia, un bun al acesteia, cu scopul de a și le însuși pe nedrept. În această situație, se reține că folosirea de violențe fizice realizează activitatea secundară a elementului material al infracțiunii de tâlhărie întrucât a servit ca mijloc pentru luarea lănțișorului.
Prin faptul că, în urma acțiunii sale, bunul a fost trecut din stăpânirea persoanei vătămate în cea a inculpatului, acesta dispunând ulterior de bun,, inculpatul a adus atingere valorilor sociale protejate prin norma de incriminare a infracțiunii de tâlhărie, și anume relațiilor sociale referitoare la patrimoniu, a căror dezvoltare este condiționată de menținerea poziției fizice a bunurilor împotriva faptelor de sustragere, precum și relațiilor sociale ocrotite în subsidiar de această normă, cele referitoare la persoană, mai exact cele care apără libertatea psihică a persoanei.
Datorită faptului că acțiunile sale au fost cele care au produs concecințele menționate, se constată că există o legătură de cauzalitate între fapta inculpatului și urmarea periculoasă, ca elemente ale laturii obiective ale infracțiunii de tâlhărie.
În ceea ce privește latura subiectivă, instanța reține că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 16 alin. (3) lit. a) C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei, în sensul că a urmărit să ia lanțul persoanei vătămate prin smulgerea acestuia de la gât. Acest aspect este dovedit prin coroborarea declarațiilor celor audiați în cauză, precum și prin modul concret în care a fost săvârșită fapta.
Referitor la forma calificată a infracțiunii, instanța reține că este incident elementul circumstanțial agravant prev. de de art. 234 (1) lit e) C.pen. Astfel, fapta a fost săvârșită într-un mijloc de transport în comun, și anume într-un autobuz al liniei 141.
Fapta reținută în sarcina inculpatului în prezenta cauză a fost săvârșită în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 41 alin. 1 teza a II a C.pen.
Potrivit cazierului judiciar al inculpatului primul termen al recidivei postexecutorii îl reprezintă condamnarea la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1456/26.10.2010 a Judecătoriei Sector 5 București, pedeapsă din a cărei executare a fost eliberat la 8.01.2014. Cel de-al doilea termen al recidivei îl reprezintă fapta pentru care este judecat în prezent, faptă comisă cu intenție. Fapta care face obiectul prezentului dosar este săvârșită după executarea pedepsei mai sus menționate.
Individualizarea pedepsei și a modalității de executare: La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, varsta, starea de sănătate, situația familială și socială, urmând a reține și aplicabilitatea art. 396 alin 10 C.pr.pen.
Astfel, referitor la împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, se reține faptul că inculpatul a săvârșit fapta într-un mijloc de transport în comun, asupra unei persoane de sex feminin, profitând de oprirea autobuzului într-una din stații pentru a-și asigura scăparea și păstrarea bunului.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului se constată că acesta este consumator de droguri, are un nivel de școlarizare foarte redus (3 clase), nu are nici un loc de muncă și nicio ocupație. Din examinarea fișei de cazier judiciar rezultă că acesta a fost condamnat anterior pentru comiterea unor infracțiuni de furt calificat și tâlhărie.
Analizând conduita în cursul procesului penal, se reține că acesta a avut o atitudine pe deplin sinceră în cursul procesului penal, recunoscând fapta și colaborând cu organele judiciare.
Datorită faptului că inculpatul a înțeles să solicite la primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită să fie judecat conform procedurii simplificate, această cerere a sa fiind admisă de instanță, urmează a se da efect prevederilor art. 396 alin.10 C.pr,pen., în sensul că limitele pedepsei închisorii aplicabile vor fi reduse cu o treime.
Având în vedere că faptele au fost comise în stare de recidiva postexecutorie inculpatului i se va aplica tratamentul sancționar prevăzut de art. 43 alin. 5 C.pen., în sensul că limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate.
Față de cele reținute, în baza art. 396 alin.2 C. pen. instanța va condamna pe inculpatul C. T., la 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art. 233, 234 alin. 1 lit e) C.pen., cu aplicarea art. 41 alin.1 C.pen..
Pentru realizarea scopului pedepsei, se impune executarea pedepsei prin privarea de libertate, de altfel, o altă modalitate de executare nu ar fi posibilă datorită situației inculpatului, care a mai fost condamnat anterior la pedeapsa cu închisoarea mai mare de 1 an, astfel că nu poate fi incidentă vreuna din modalitățile alternative de executare a pedepsei.
Referitor la pedeapsa accesorie și la cea complementară, se va avea în vedere, pe lângă reglementarea internă, posibilitatea aplicării acestora întrucât există o nedemnitate, cerință dedusă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în această privință (cauzele S. și P. contra României), jurisprudență ce are putere obligatorie în temeiul art. 11 și 20 din Constituția României. Aplicând acest principiu în cauza de față, se va reține că față de specificul faptelor, întrucât inculpatul a încălcat în repetate rânduri normele referitoare la siguranța traficului rutier, neînțelegâng să se conformeze unei prevederi imperative. De asemenea, se va avea în vedere faptul că prin jurisprudența C.E.D.O. (cauza Hirst contra Marii Britanii) s-a stabilit caracterul excepțional al aplicării pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului de a alege, limitându-se doar la acele fapte care denotă nedemnitatea condamnatului în exercitarea acestui drept, fapte între care nu se încadrează cele săvârșite de inculpat.
În baza art. 67 alin. (1) C. pen. va interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de 66 alin. (1) lit. a și b C.pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani, apreciind că natura și modul de săvârșire al infracțiunii denotă un comportament nedemn pentru ocuparea sau exercitarea funcțiilor menționate, ținând cont și de interdicțiile instituite de lege în vederea ocupării sau exercitării acestora.
Instanța, în baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit a și b C.pen., va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În baza art. 72 C.pen. instanța va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 14.05.2015 la zi.
De asemenea, apreciind că temeiurile care au fost avute în vedere la momentul dispunerii acestei măsuri se mențin, fiind îndeplinite condițiile cerute de art. 223 (2) CPP, precum și prin raportare la natura, modalitatea și împrejurările în care inculpatul a acționat instanța, în baza art. 399 alin 1 C.pr.pen., va menține măsura arestării preventive dispusă prin încheierea din data de 14.05.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București. Această măsură se justifică și prin aceea că lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să prezinte un pericol pentru ordinea publică. În plus, chiar și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat că potrivit art. 5 parag. 1 lit. a) din C.E.D.O. în situația în care continuarea privării de libertate a inculpatului este consecința pronunțării unei sentințe de condamnare, dezideratul asigurării dreptului la libertate este asigurat.
În ceea ce privește latură civilă, se reține că persoana vătămată vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1500 de lei reprezentând contravaloarea lănțișorului sustras. Având în vedere că inculpatul a recunoscut pretențiile părții civile H. V., instanța urmează a lua act de această manifestare de voință în conformitate cu art. 23 alin. 2-3 C.pr.pen. și-l va obliga la plata sumei respective.
Alte măsuri:
În temeiul art. 3 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Baze Genetice Judiciare.
Cheltuieli judiciare: În baza art. 274 alin 1 C.pr.pen. instanța va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1000 lei. Suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu rămane în sarcina statului, urmând a fi plătit din fondurile Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. e cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen și art. 41 alin. 1 C.pen condamnă pe inculpatul C. T. (fiul lui I. și N. născut la 22.07.1987, în București, dom. Municipiul București, .. 1, ., ., posesor CIP, . nr._,CNP_, cetățenia română, fără ocupație, studii 3 clase, recidivist, deținut în Penitenciarul Rahova) la pedeapsa închisorii de 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 399 alin. (1) C.pr.pen. menține măsura arestării preventive a inculpatului C. T., dispusă prin mandatul de arestare preventivă nr. 41/UP/14.05.2015 emis de Judecătoria Sectorului 5 București.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C.pr.pen. raportat la art. 72 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 14.05.2015 la zi.
În temeiul art. 19, 397 C.pr.pen. raportat la art. 1357 C.Civ admite acțiunea civilă formulată de partea civilă H. V. domiciliată în sector 5, București, .. 1, ., . la plata către aceasta a sumei de 1500 de lei.
În temeiul art. 3 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpat de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Baze Genetice Judiciare.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3). Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 300 lei urmează a fi plătit din fondurile MJ.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei.
Pronunțată în ședința publică, azi, 21.07.2015.
Președinte, Grefier,
A. I. C. C.
Red.A.I/6 ex.
Tehnored. C.C. 24 Iulie 2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Sentința nr. 1438/2015.... → |
|---|








