Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 1457/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1457/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 21-07-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1457/2015

Ședința publică de la 21 Iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – A. I.

GREFIER -C. C.

Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror D. A..

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul C. N. L. și pe intimatul P. R., având ca obiect întreruperea executării pedepsei/contestație (art.592 NCPP)

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul, reprezentat de avocat B. A., desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie, lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că, petentul a solicitat prin cererea depusă la dosar, judecarea cauzei în lipsă conform art. 364 alin.4 cpp. De asemenea, la dosar a fost depusă declarația petentului de neînsușire a cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Apărătorul petentului solicită instanței să ia act că petentul nu a formulat prezenta cerere și nu și-o însușește.

Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței să ia act că petentul nu a formulat prezenta cerere și nu și-o însușește.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 25.05.2015, sub nr._, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București cererea petentului condamnat C. N. L. de întrerupere din motive medicale a executării pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare.

În motivarea cererii, petentul a arătat că suferă de mai multe boli care nu pot fi tratate în penitenciar.

Cererea nu a fost motivată în drept.

La solicitarea judecătorului delegat la executări penale, administrația locului de deținere, Penitenciarul București-R., a comunicat fotocopia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.2127/28.10.2014 emis de Judecătoria sectorului 4, sentința penală nr. 1512/2014 și o declarație a petentului prin care acesta arată că nu a formulat cererea de întrerupere a executării pedepsei și nu o menține.

În aceste condiții, în cauză s-a dispus, în conformitate cu disp. art. 591 alin. 2 teza finală C.pr.pen., la care face trimitere și art. 592 alin. 2 C.pr.pen., fixarea unui termen de judecată în ședință publică, în vederea soluționării, în condiții de oralitate și contradictorialitate, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că petentul se află în executarea pedepsei de 3 ani și36 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1512/25.04.2014 a Judecătoriei sectorului 4 definitivă prin decizia penală nr. 1320/2014 a C.A.B.

La data de 4.06.2015 s-a înaintat de către Penitenciarul București-R. o declarație a petentului în care a arătat că nu a formulat cererea de întrerupere a executării pedepsei ce face obiectul prezentei cauze și nu și-o însușește.

Având în vedere această atitudine procesuală a petentului, precum și împrejurarea că în materia cererilor de amânare sau întrerupere a executării pedepsei este incident principiul disponibilității, iar nu cel al oficialității, care guvernează, ca regula procedura penală, instanța va lua act nu își însușește cererea de întrerupere a executării pedepsei.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei va fi avansat din fondurile MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act că petentul C. NICUȘOR L. (fiul lui N. și al lui M., născut la 14 Ianuarie 1977, deținut în - Penitenciarul București R.), nu își însușește cererea de întrerupere a executării pedepsei.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei urmează a fi avansat din fondurile MJ.

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.07.2015.

Președinte, Grefier,

Red..AI./6 ex.

Tehnored. C.C. 24 Iulie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 1457/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI