Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 1474/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1474/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 23-07-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1474

Ședința publică de la 23 iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

GREFIER: C. A.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. N..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul B. A. C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, aflat în stare de detenție, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu P. M., cu delegație depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare a cauzei legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că au fost înaintate relațiile solicitate Penitenciarului Rahova, după care:

Apărătorul petentului depune la dosarul cauzei concluzii scrise.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentului, invocată excepția inadmisibilității formulării cererii întrucât petentul nu și-a motivat cererea potrivit art. 595 C.p.p. mandatul de executare a fost emis după . noii legi și pe fond arată că lasă la aprecierea instanței.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea excepției invocate de apărătorul petentului, apreciind admisibilă cererea formulată și pe fondul cauzei solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.

Petentul B. A. C., având ultimul cuvânt arată că regretă fapta comisă, prejudiciul a fost recuperat solicită respingerea excepției și pe fond solicită admiterea contestației.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, instanța reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a I-a Penală la data de 08.05.2015, sub nr._, petentul B. A. C. a formulat contestație la executare cu privire la condamnarea pe care o execută, respectiv pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 555/23.06.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._/299/2014, definitivă prin decizia penală nr. 1290/23.10.2014 a Curții de Apel București Secția a-I-a Penală.

În motivare, petentul a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în raport de faptul că a intervenit modificarea limitelor de pedeapsă a infracțiunii de tâlhărie, faptă pentru care el a fost condamnat.

În drept petentul nu a invocat vreun temei legal.

Prin sentința penală nr. 826/F/21.05.2015 Tribunalul București Secția a I-a Penală și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Jud. sector 5 București, motivat de faptul că la momentul formulării contestației, petentul se afla încarcerat în Penitenciarul Rahova, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanței la data de 15.06.2015 sub același număr unic de înregistrare.

La dosarul cauzei au fost depuse M.E.P.I. nr. 769/28.10.2014 emis de Judecătoria Sectorului 1 București.

Analizând materialul probator administrat, instanța constată următoarele:

Prin s. pen. nr. 555/2014 a Jud. sector 1 București, def. prin d.pen. nr. 1290/A/2014 a C.A.B. – Secția I penală, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 233 alin. 1 N.C.p., cu aplic. art. 41 alin. 1 N.C.p. cu aplic. art. 396 alin. 10 C.p.p., condamnă inc. B. A. C. la pedeapsa închisorii de 2 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 67 alin. 2 N.C.p., aplică inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b N.C.p., pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării pedepsei.

În baza art. 65 N.C.p., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b N.C.p., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la data executării pedepsei.

În baza art. 864 alin. 1 V.C.p. rap. la art. 83 V.C.p. rap. la art. 16 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, revocă suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1558/10.10.2013, pronunțată de către Judecătoria Sector 3 București în dosar nr._/301/2013, definitivă prin nerecurare la 30.10.2013, și cumulează pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, astfel încât inculpatul să execute în final pedeapsa de 5 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. 1 N.C.p. rap. la art. 67 alin. 2 N.C.p., aplică inculpatului pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b N.C.p., pe o perioadă de 4 ani, începând cu data executării pedepsei.

În baza art. 45 alin. 5 N.C.p. rap. la art. 45 alin. 3 N.C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 65 N.C.p., aplică inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. 1 lit. a și b N.C.p., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la data executării pedepsei.

În baza art. 399 alin. 1 C.p.p., menține starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 72 alin. 1 N.C.p., deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 h, începând cu data de 22.03.2012 și până în data de 23.03.2012 și a arestului preventiv de la 27.05.2012 la 07.11.2012, inclusiv, din dosar nr._/301/2013, precum și durata reținerii și a arestului preventiv în prezentul dosar, de la 27.03.2014 la zi.

În baza art. 112 alin. 1 lit. e N.C.p., confiscă de la inculpat suma de 190 lei, reprezentând parte din prețul primit prin valorificarea telefonului persoanei vătămate.

În baza art. 45 alin. 6 N.C.p., menține măsura de siguranță a confiscării sumei de 20 lei, aplicată prin Sentința penală nr. 1558/10.10.2013, pronunțată de către Judecătoria Sector 3 București în dosar nr._/301/2013, definitivă prin nerecurare la 30.10.2013.

Examinând în fond contestația formulată în raport de motivele invocate, instanța constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece în cauză nu a operat succesiunea de legi penale, are să facă necesară verificarea și aplicarea normei penale mai favorabile.

În acest sens, instanța reține că fapta pentru care petentul a fost condamnat a fost săvârșită după . N.c.p. - 05.03.2014, ceea ce a atras judecarea cauzei conform legii noi, atât în ceea ce privește încadrarea juridică cât și regimul sancționator.

Referitor la excepția inadmisibilității invocată de către apărătorul petentului, instanța constată că nu sunt aplicabile disp. art. 599 alin. 5 c.p.p., astfel încât aceasta este neîntemeiată.

Față de aceste considerente,

Va respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de către apărătorul petentului.

În temeiul art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen. va respinge contestația la executare formulată de contestatorul B. A. C., ca neîntemeiată.

În baza art. 274 C.proc.pen. va obliga petentul la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 C.pr.pen onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 RON va fi avansat din fondul Ministerului Justiției .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de către apărătorul petentului.

În temeiul art. 598 alin. 1 lit. d C.proc.pen. respinge contestația la executare formulată de contestatorul B. A. C. (fiul lui Cronel și N., născut la 19.07.1991, CNP:_, deținut în Penitenciarul București Rahova)., ca neîntemeiată.

În baza art. 274 C.proc.pen. obliga petentul la plata sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).

În baza art. 272 C.pr.pen onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 130 RON va fi avansat din fondul Ministerului Justiției .

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 23.07.2015.

Președinte, Grefier,

Red. M.P./tehnored. A.C.C.

5 ex./31.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 1474/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI