Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2068/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 2068/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 19-10-2015

Dosar nr._

ROMANIA

JUDECATORIA SECTORULUI 5 BUCURESTI-SECTIA I PENALA

Sentinta penală nr.2068

Ședința publică din data de 19 10 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - O. R.

GREFIER – I. C.

MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGA JUDECATORIA SECTOR 5 A FOST REPREZENTAT PRIN PROCUROR D. A.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul N. F. avînd ca obiect plîngere împotriva incheierii a Judecatorului de supraveghere a privarii de libertate de la Penitenciarul R..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petent avocat din oficiu, V. S., cu delegatie la dosarul cauzei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care invedereaza instantei depunerea la dosarul cauzei a caracterizarii petentului si a sentintei penale de condamnare.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat instanta constată terminată cercetarea judecatorească și acordă cuvintul in dezbateri.

Apărătorul petentului solicita admiterea plingerii formulate de petent, schimbarea regimului de executare in regim semideschis, a avut un comportament adecvat, nu a avut abateri, a fost recompensat de 4 ori.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea plingerii ,ca nefondata.

INSTANTA

Prin plîngerea inregistrată pe rolul Judecătoriei sector 5 sub nr._ petentul N. F. a formulat contestatie impotriva incheierii nr.949/04 09 2015 a Judecatorului de supraveghere a privarii de libertate la Penitenciarul R..

La dosarul cauzei s-a depus dosarul nr.1076/2015 al Judecătorului de supraveghere a privarii de libertate la Penitenciarul R. care cuprinde proces verbal de aducere la cunostinta a hotaririi comisiei pentru individualizarea regimului de executare și raport aferent, declaratia petentului.

S-au depus la dosarul cauzei caracterizarea petentului, copia sentintei penale de condamnare.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Petentul N. F. se află încarcerat în P. R. în executarea unei pedepse de 6 ani inchisoare aplicată prin s.p.nr.65/2013 pronuntata de Tribunalul Calarasi pentru săvârșirea infracțiunii de incaierare, fapta constind in aceea ca la data de 05 11 2011 inculpatul impreuna cu altii au participat la incaierarea care a avut loc in curtea spitalului din Oltenita soldata cu decesul victimei Tabacaru B. si vatamarea corporala a altor inculpati.

Pedeapsa a început la 07 06 2014 si expiră la 06 06 2020.

Petentul a solicitat schimbarea regimului stabilit de comisie respectiv cel inchis iar prin încheierea nr.949/04 09 2015 a Judecatorului de supraveghere a privarii de libertate la Penitenciarul R. s-a respins plingerea petentului, ca nefondata.

Împotriva acestei încheieri petentul a formulat prezenta contestație pe care instanța urmează să o respinga pentru următoarele motive:

Potrivit disp.art. 36 din L 254/2013 - (1) Regimul închis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani. (2) În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, persoana condamnatului, precum și comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior sau superior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi. (3) Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun, prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază și supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Instanța apreciază că în ceea ce îl privește pe petentul N. F. nu se impune la acest moment trecerea într-un regim mai putin sever față de durata din pedeapsă executată, de cuantumul pedepsei, de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, de persoana petentului condamnat, astfel încât eforturile petentului pentru reintegrare, deși există (petentul a obținut anularea uneia dintre ceel două sancțiuni disciplinare aplicate) nu sunt suficiente pentru a justifica trecerea la regimul inferior de executare a pedepsei.

Față de cele expuse mai sus, instanta, in baza art. 40 Legea 254/2013 va respinge ca nefondata contestația formulată de petentul condamnat N. F. impotriva Încheierii nr.949/04 09 2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul R..

Va mentine termenul stabilit pentru reanalizarea regimului de executare la 23 08 2016 .

În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. va obliga petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, 130 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 40 Legea 254/2013 respinge ca nefondată contestația formulată de petentul condamnat N. F. (fiul lui V. si C., ns 12 05 1993, detinut in P. R., CNP_) împotriva Încheierii nr. 750/22.07.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate la Penitenciarul R..

Mentine termenul stabilit pentru reanalizarea regimului de executare la 23 08 2016.

În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. obligă petentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, ( se vor achita la oficiile poștale in contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3), 130 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul MJ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 19.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

OR/IC/29 10 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 2068/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI