Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1467/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1467/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 21-07-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1467/2015
Ședința publică de la 21 Iulie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A. I.
GREFIER -C. C.
Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror D. A..
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul I. V. G. și pe intimatul P. R., având ca obiect plângere conform art. 39 din Legea 254/2013.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul, reprezentat de avocat B. A. în substituirea avocatului M. E., desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie, lipsind:intimatul - P. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită, petentul fiind citat fără prezentare în fața instanței cf. art. 39 alin. 16 din Legea nr. 254/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia se învederează depunerea relațiilor solicitate de la penitenciar, constând în caracterizarea petentului și copia sentinței penale nr. 1041/2012 a Tribunalului București- Secția I Penală.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul petentului solicită admiterea contestației, și schimbarea regimului de executare, având în vedere că petentul a executat 1/5 din pedeapsă, nu a fost sancționat disciplinar și a participat la activități.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației, apreciind că dovezile și eforturile petentului pentru reintegrare sunt insuficiente pentru a se dispune schimbarea regimului de executare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 10.07.2015, sub nr._, contestatorul I. V. G. a înțeles să conteste încheierea nr. 685/2.07.2015 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul București R..
În fapt, contestația nu a fost motivată.
Prin adresa nr.I/_/17.07.2015 a Penitenciarului, ca urmare a solicitării instanței, a fost înaintată caracterizarea petentului, precum și copia sentinței penale nr. 1041/2012 a Tribunalului București- Secția I Penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin raportul nr.1897/22.06.2015, Comisia privind executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului R. a hotărât menținerea regimului de executare a pedepsei închisorii de 6 ani aplicată prin sentința penală nr. nr. 1041/2012 a Tribunalului București- Secția I Penală în regimul închis de executare.
Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat plângere, care a fost respinsă de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul R. prin încheierea nr. 685/2.07.2015 .
Examinând contestația în limitele art. 40 din Legea nr. 254/2013, instanța constată că potrivit acestui text de lege schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de comisia din penitenciar.
Comisia are obligația ca, după executarea a 6 ani și 6 luni, în cazul pedepselor cu detențiunea pe viață, și a unei cincimi din durata pedepsei cu închisoarea, precum și în situația prevăzută la art. 35 alin. (3), să analizeze conduita persoanei condamnate și eforturile pentru reintegrare socială, întocmind un raport care se aduce la cunoștința persoanei condamnate, sub semnătură.
Comisia prevăzută la art. 32 va dispune schimbarea regimului de maximă siguranță în regim închis în cazul persoanelor condamnate care au împlinit vârsta de 65 de ani.
În activitatea sa, comisia ține cont și de rezultatele aplicării instrumentelor standard de evaluare a activităților desfășurate de deținuți, aprobate prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată:
a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului;
b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.
Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul mai sever se poate dispune, în orice moment al executării pedepsei, dacă persoana condamnată a comis o infracțiune sau a fost sancționată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte gravă sau pentru mai multe abateri disciplinare grave.
Dacă persoana condamnată a fost inclusă în categoria celor cu grad de risc pentru siguranță penitenciarului, în condițiile art. 34 alin. (1) teza finală, se dispune schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul de maximă siguranță.
Hotărârea comisiei prevăzute la art. 32, prin care se dispune menținerea sau schimbarea regimului de executare, cuprinde și termenul de reanalizare care nu poate fi mai mare de un an.
Comisia prevăzută la art. 32 are obligația de a analiza, periodic, situația persoanei condamnate, la împlinirea termenului stabilit conform prevederilor alin. precedent.
In cazul în care unei persoane condamnate i s-a schimbat regimul de executare în condițiile alin. (7), trecerea în regimul imediat inferior ca grad de severitate, potrivit art. 31, se poate face numai după executarea fracțiunilor prevăzute la alin. (2) sau, după caz, la împlinirea termenului stabilit la alin. (8).
Hotărârea de schimbare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate împreună cu menționarea căii de atac existente și a termenului de exercitare a acesteia. Împotriva hotărârii comisiei, persoana condamnată poate formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la data la care i s-a comunicat hotărârea.
Persoana condamnată poate fi ascultată, la locul de deținere, de judecătorul de supraveghere a privării de libertate.
Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea în termen de 10 zile de la data primirii acesteia și pronunță, prin încheiere motivată, una dintre următoarele soluții:
a) admite plângerea, dispunând asupra modificării regimului de executare stabilit de comisia prevăzută la art. 32;
b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, tardivă sau inadmisibilă;
c) ia act de retragerea plângerii.
Prin încheiere, judecătorul de supraveghere a privării de libertate fixează termenul de reanalizare, care nu poate fi mai mare de un an. Termenul curge de la data emiterii hotărârii comisiei prevăzute la art. 32.
Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate și administrației penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunțării acesteia.
Încheierea este executorie de la data comunicării către administrația penitenciarului.
Competența de soluționare a plângerii aparține judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul a cărui comisie a dispus menținerea sau schimbarea regimului de executare.
Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii.
Contestațiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunțat încheierea.
Contestațiile se înaintează judecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la primirea acestora.
Contestația nu suspendă executarea încheierii.
În raport de criteriile susmenționate, instanța constată că încheierea nr. 685/2.07.2015 a judecătorului delegat din Penitenciarul R. este legală și temeinică.
Astfel după cum în mod corect a reținut judecătorul de supraveghere a privării de libertate, de la analiza anterioară a regimului de executare și până în prezent petentul nu s-a remarcat prin conduita sa, întrucât deși nu a fost sancționat disciplinar, a participat la programele educaționale, dar nu a participat la activitățile lucrative din penitenciar și în întreaga perioadă supusă analizei, a fost recompensat numai o singură dată.
Instanța apreciază că eforturile depuse de petent pentru reintegrare socială există în acest moment, însă raportat la gravitatea infracțiunii comise și anume tentativă de omor, nu se justifică trecerea petentului la regimul închis de executare a pedepsei închisorii.
Din aceste considerente, în baza art. 40 din Legea nr. 254/2013 va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul condamnat I. V. G. împotriva Încheierii nr. 685/2.07.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul R..
În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. va obliga petentul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 de lei rămâne în sarcina statului urmând a fi avansat din fondurile MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 40 din Legea nr. 254/2013 respinge ca neîntemeiată contestația formulată de petentul condamnat I. V. G. fiul lui F. și al lui C., născut la 27 Octombrie 1972, CNP-_) –deținut în Penitenciarul București R. împotriva Încheierii nr. 685/2.07.2015 a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul R..
În baza art. 275 alin. 2 c.p.p obligă petentul la plata sumei de 300 de lei către stat cu titlul de cheltuieli judiciare (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3). Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 de lei rămâne în sarcina statului urmând a fi avansat din fondurile MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.07.2015.
Președinte, Grefier,
Red.AI./6 ex
Tehnored. C.C. 28 Iulie 2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1445/2015.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








