Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1293/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1293/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 24-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORUL 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1293

Ședința publică de la 24 iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. P.

GREFIER: G. V.

Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 București este reprezentat de procuror I. N..

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul C. C. și pe intimatul P. R., având ca obiect contestație împotriva hotărârii judecătorului delegat – încheierea nr. 415/2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul, fiind citat fără prezentare în fața instanței cf. art. 39 alin. 16 din Legea nr. 254/2013, fiind reprezentat de apărător desemnat din oficiu Ș. F., care depune delegație la dosar, lipsă fiind și intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că s-au depus la dosar relațiile solicitate de la penitenciar, respectiv caracterizarea petentului; totodată învederează că s-a depus cerere de judecare în lipsă, formulată de petent și întemeiată pe disp. art. 364 alin. 4 C.p.p., după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul petentului, solicită admiterea cererii și schimbarea regimului de executare, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 40 din Legea 254/2013.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea cererii și menținerea încheierii pronunțată de judecătorului delegat ca fiind legală și temeinică.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin contestația formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 07.05.2015, sub nr._, contestatorul C. C. a înțeles să conteste încheierea nr. 415/2015, pronunțată în dosarul nr.424/2015 de către judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului R..

În fapt, contestația nu a fost motivată.

Prin adresa nr. I/_/2015 a Penitenciarului R., ca urmare a solicitării instanței, a fost înaintată caracterizarea petentului, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1203/2011 emis de Tribunalul București și copia s.p. nr. 712/F/2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală.

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr.424/2015 al judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului R.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prin raportul nr.1188 din 15.04.2015, Comisia privind executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului R. a menținut regimul de executare a pedepsei închisorii de 8 ani, aplicată prin s. pen. nr.712/2010 a Tribunalului București Secția a II a Penală în regimul închis de executare.

Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat plângere, care a fost respinsă de către judecătorul delegat prin încheierea nr.415/2015, stabilindu-se termen de reanalizare la 14.04.2016.

Împotriva acestei soluții, petentul a formulat contestația care formează obiectul prezentului dosar.

Examinând contestația în limitele art. 40 din Legea nr. 254/2013, instanța constată că schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de comisia prevăzută la art. 32.

(2) Comisia are obligația ca, după executarea a 6 ani și 6 luni, în cazul pedepselor cu detențiunea pe viață, și a unei cincimi din durata pedepsei cu închisoarea, precum și în situația prevăzută la art. 35 alin. (3), să analizeze conduita persoanei condamnate și eforturile pentru reintegrare socială, întocmind un raport care se aduce la cunoștința persoanei condamnate, sub semnătură.

(3) Comisia va dispune schimbarea regimului de maximă siguranță în regim închis în cazul persoanelor condamnate care au împlinit vârsta de 65 de ani.

(4) În activitatea sa, comisia ține cont și de rezultatele aplicării instrumentelor standard de evaluare a activităților desfășurate de deținuți, aprobate prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

(5) Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată:

a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului;

b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

(6) Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul mai sever se poate dispune, în orice moment al executării pedepsei, dacă persoana condamnată a comis o infracțiune sau a fost sancționată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte gravă sau pentru mai multe abateri disciplinare grave.

(7) Dacă persoana condamnată a fost inclusă în categoria celor cu grad de risc pentru siguranța penitenciarului, în condițiile art. 34 alin. (1) teza finală, se dispune schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul de maximă siguranță.

(8) Hotărârea comisiei prin care se dispune menținerea sau schimbarea regimului de executare, cuprinde și termenul de reanalizare care nu poate fi mai mare de un an.

(9) Comisia are obligația de a analiza, periodic, situația persoanei condamnate, la împlinirea termenului stabilit conform prevederilor alin. (8).

(10) În cazul în care unei persoane condamnate i s-a schimbat regimul de executare în condițiile alin. (7), trecerea în regimul imediat inferior ca grad de severitate, potrivit art. 31, se poate face numai după executarea fracțiunilor prevăzute la alin. (2) sau, după caz, la împlinirea termenului stabilit la alin. (8).

În raport de criteriile susmenționate, instanța constată că încheierea nr.415/2015 a judecătorului delegat din P. R. este legală și temeinică.

Astfel, în acord cu disp. art. 40 alin. 5 din Legea nr. 254/2013, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii și dacă persoana condamnată a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului și a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

Din considerentele încheierii contestate, rezultă faptul că petentul se află în executarea unei pedepse de 8 ani, aplicată prin s. pen. nr.712/2010 a Tribunalului București Secția a II a Penală, pentru săvârșirea unei infracțiuni privind combaterea traficului și consumul de droguri, faptă încadrată în categoria celor foarte grave în raport de natura și modul de săvârșire.

De asemenea, din caracterizarea petentului, rezultă că acesta nu s-a remarcat prin conduita sa întrucât a fost sancționat disciplinar de 4 ori, a fost recompensat o dată, a participat la un curs de calificare în urma căruia a obținut 20 de zile câștig și la programe educaționale.

Față de pedeapsa pe care o execută petentul, respectiv 8 ani închisoare, de natura și modul de comitere a faptei – infracțiuni privind combaterea traficului și consumul de droguri, aspectul că este recidivist și perioada rămasă de executat, Instanța apreciază că în speță, nu sunt incidente împrejurările excepționale prev. de art.37 alin.2 din Legea nr. 254/2013, care să justifice schimbarea regimului de detenție într-unul inferior, motiv pentru care va respinge contestația formulată de contestatorul C. C., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 40 din Legea nr. 254/2013, respinge ca neîntemeiată contestația formulată de contestatorul C. C. (fiul lui A. și al lui V., născut la 05 februarie 1968, CNP:_, deținut în P. București R.) împotriva încheierii nr.415/2015 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de liberate la P. R., în contradictoriu cu P. R..

În baza art.275 alin.2 C.p.p., obligă contestatorul la plata sumei de 150 Ron, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria sectorului 3).

Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 ron va fi avansat din fondurile M.J.

Definitiva.

Pronunțată în ședința de la 24.06.2015.

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 1293/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI