Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei. Art.583 NCPP. Sentința nr. 1783/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1783/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 14-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 1783/2015
Ședința publică de la 14 Septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –O. R.
GREFIER – A. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror D. A..
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul SERVICIUL DE PROBATIUNE BUCURESTI și pe intimatul F. I. P., având ca obiect revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei (art.583 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, intimatul fiind reprezentat de avocat T. I., cu delegație la dosar – fila 42.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea sesizării și revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului.
Apărătorul intimatului arată că instituția suspendării are ca scop principal faptul că o pedeapsa poate fi executată fără privarea de libertate, fiind luate măsuri față de cel condamnat pentru a putea fi verificate mijlocele de existență ale acestuia pentru a putea fi prevenită săvârșirea de noi infracțiuni, pentru a verifica unde se află; scopul acestora este de a se integra în societate. Omisiunea de a contacta Serviciul de Probațiune, nu poate fi prezumată reaua credință a celui condamnat, ci trebuie dovedit că cel condamnat a avut posibilitatea de a lua legătura, dar cu rea credință a omis în scopul eludării măsurilor de supraveghere. Mai arată că deplasarea intimatului în Anglia creează o situație grea de a contacta Serviciul de Probațiune. Solicită să se aibă în vedere că intimatul anterior nu avea antecedente penale și a avut o situație grea familială – nu cunoaște motivul pentru care intimatul a plecat în Anglia, probabil pentru a-și face o viață mai bună. Solicită respingerea cererii de revocare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5, la data 06.05.2015, sub nr._, Serviciul de Probațiune București a formulat cerere de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepselor privind pe condamnatul F. I. P..
În motivarea sesizării, s-a arătat că, numitul F. I. P. a plecat din țară în luna decembrie 2014 fără să anunțe Serviciul de Probațiune, sustrăgându-se în acest fel procesului de supraveghere, nu s-a prezentat la datele stabilite și a încălcat obligația de a desfășura o activitate sau să urmeze un curs de învățământ sau calificare.
În vederea soluționării cauzei, a fost atașat dosarul de fond nr._/302/2013.
S-au efectuat verificări și s-a constatat că sus numitul nu figurează încarcerat în unitățile subordonate A.N.P. sau C.R.A.P, nu figurează cu un alt domiciliu în evidențele D.E.P.A.B.D. De asemenea, condamnatul a fost citat cu mandat de aducere, atât la adresa de domiciliu din . ., sector 5, cât și la reședința în fapt din ., sector 5, nefiind găsit la niciuna din cele două adrese.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 1965/26.09.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2013 definitivă prin nerecurare, s-a dispus condamnarea inculpatului F. I. P. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin.1, alin.2lit.b, c alin.2 ind.1 lit.a cp cu aplicarea art. 99 și urm. Cp din 1969, cu aplicarea dispozițiilor art. 71, 64 alin.1 lit.a teza a-II-a și lit.b cp. după împlinirea vârstei de 18 ani și în baza art.86 ind.1, 86 ind.2 cp. din 1969, fiind suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 5 ani .
În baza art. 86/3 alin. 1, 3 din Codul penal din 1969 a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere și obligații: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele stabilite de acesta; b) să anunțe orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență; e) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.
În baza art. 86 ind.3 alin.3 cp impune inculpatului obligația de a desfășura o activitate sau de a urma un curs de învățământ ori de calificare pe durata termenului de încercare.
Instanța reține că, potrivit art.96 alin.1 cp., dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.
Potrivit art. 583 cpp., asupra revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute la art. 96 sau 97 cp se pronunță, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probațiune, instanța care judecă ori a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea sau anulare.
În speță, astfel cum rezultă din adresa nr. 8192/SP/C/28.04.2015, înaintate de Serviciul de Probațiune București, se reține că numitul F. I. P. nu s-a mai prezentat la Serviciul de Probațiune din luna decembrie 2014.
Astfel, se constată că persoana condamnată s-a prezentat la Serviciul de Probațiune începând cu luna noiembrie 2013 și a luat cunoștință de obligațiile dispuse prin sentința penală nr. 1965/26.09.2013, dar, ulterior, P. a plecat din țară în luna decembrie 2014 fără să anunțe Serviciul de Probațiune, sustrăgându-se în acest fel procesului de supraveghere, nu s-a prezentat la datele stabilite și a încălcat obligația de a desfășura o activitate sau să urmeze un curs de învățământ sau calificare.
Din verificările efectuate de lucrătorii de Poliție din cadrul Secției 10 Poliție, a rezultat că numitul F. I. P. nu a locuit în fapt niciodată la adresa de la care figurează în evidența Ministerului Administrației și Internelor-Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, respectiv în . ., sector 5, iar la reședința în fapt din ., sector 5, nu a fost găsită nicio persoană, vecinii declarând că aceștia sunt văzuți foarte rar.
Se mai reține că, la data de 21.04.2014 părinții persoanei condamnate F. I. P. s-au prezentat la sediul Serviciului de Probațiune în urma contactării telefonice de către acest serviciu și au declarat că fiul lor a plecat în Anglia în luna ianuarie și că nu cunosc adresa la care locuiește.
Având în vedere cele reținute mai sus, instanța reține că persoana condamnată, cu rea-credință, a încălcat măsurile de supraveghere ce i-au fost stabilite prin sentința de condamnare, întrucât, acesta, deși a avut cunoștință despre aceste măsuri, nu s-a prezentat la Serviciul de Probațiune și nici nu a indicat adresa la care locuia în fapt, astfel că nu a putut fi contactat.
Pentru aceste considerente, instanța va admite sesizarea Serviciului de Probațiune București.
În baza art. 583 C. proc. pen. raportat la art. 96 alin. (1) C. pen., va dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului F. I. P. prin sentința penală nr. 1965/26.09.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București în dosarul nr._/302/2013 definitivă prin nerecurare și dispune executarea pedepsei în regim de detenție. Va face apl. art. 71, 64 alin. 1 lit. a teza II și b c.p. 1969 pe durata executării pedepsei.
În baza art. 72 c.p. va deduce perioada reținerii și arestării preventive de la 07.06.2013 la 26.09.2013.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 130 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea formulată de Serviciul de Probațiune București.
În baza art. 583 c.p.p. rap. la art. 86 ind. 4 c.p. 1969 dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată condamnatului F. I. P. (fiul lui A. și al lui M., născut la 22 Iulie 1996), domiciliat în București, sector 5, .. 43, . și f.f.l. în București, sector 5, ., prin s.p. 1965/26.09.2013 a Judecătoriei Sector 5, în dosarul_/302/2013, def. nerecurare și dispune executarea pedepsei în regim de detenție.
Face apl. art. 71, 64 alin. 1 lit. a teza II și b c.p. 1969 pe durata executării pedepsei.
În baza art. 72 c.p. deduce perioada reținerii și arestării preventive de la 07.06.2013 la 26.09.2013.
În baza art. 275 alin. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, 130 lei onorariul avocat oficiu se va avansa din fondul MJ.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicarea minutei.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red.O.R./6 ex.
Tehnored. A.B. 15 Septembrie 2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2218/2015.... → |
|---|








