Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1246/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI

Sentința nr. 1246/2015 pronunțată de Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI la data de 23-06-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1246/2015

Ședința publică de la 23 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – E. A.

GREFIER -C. C.

Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria sectorului 5 este reprezentat de procuror C. P..

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul I. N., având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns petentul, personal și asistat de avocat B. M., în substituirea avocatului N. M., desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, în cadrul căruia se învederează depunerea relațiilor solicitate de la penitenciar cu privire la situația executării pedepsei de către petent, constând în procesul-verbal 25/22.06.2015 și caracterizarea petentului.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probatoriului.

Apărătorul petentului solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune o adeverință emisă de Compania Uni Taxi

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că este de acord cu proba solicitată de petent.

Instanța, deliberând asupra probei cu înscrisuri formulată de petent, considerând-o utilă și concludentă pentru justa soluționare a cauzei, o încuviințează, reținând actul la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul petentului solicită, în baza art. 587 cpp, admiterea cererii de liberare condiționată, deoarece petentul a executat fracția de 2/3 din pedeapsă, a participat la programe educaționale, nu are antecedente penale, a achitat cheltuielile judiciare, este căsătorit și are doi copii, din care unul este minor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere că petentul a executat fracția prevăzută de lege, nu are antecedente penale și a avut un comportament exemplar, solicită admiterea cererii de liberare condiționată.

Petentul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București, la data de 20.05.2015, sub nr.9037/ 302/2015, petentul I. N. a solicitat liberarea sa condiționată din pedeapsa de 9 luni închisoare.

În motivarea cererii, petentul a arătat că a executat pedeapsa în regim deschis, a fost repartizat la muncă, a fost recompensat și a obținut 17 zile prin muncă, a participat la activități socio-educative.

În dovedirea cererii, s-a administrat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar: procesul-verbal 25/22.06.2015 și caracterizarea petentului.

Din procesul-verbal nr. 25/22.06.2015 adresat de Penitenciarul Rahova, instanța reține că, deținutul se află în executarea pedepsei de 9 luni închisoare, aplicată în baza sentinței penale nr. 3397/2014, pronunțată de Judecătoria sectorului 4, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Executarea pedepsei a început la data de 08.01.2015 și urmează să expire la data de 07.10.2015.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 177 zile și a executat 179 zile, în care s-au inclus 13 zile, ca urmare a muncii prestate.

Din caracterizarea comportamentului petentului în perioada executării pedepsei, instanța reține că acesta a avut un comportament adecvat față de personalul unității și față de normele instituționale.

În relațiile cu celelalte persoane private de libertate, a menținut relații neconflictuale și de sprijin.

Cu privire la activitățile desfășurate, instanța reține că deținutul a participat la programele educative de consiliere moral religioasă, concursuri tematice, activități de difuzare a culturii. De asemenea, petentul a participat la activități lucrative, având 13 zile câștig.

Instanța mai reține că deținutul nu a fost sancționat, fiind recompensat o dată.

În ceea ce privește profilul psihologic, instanța reține că la momentul evaluării, deținutul nu necesită asistență socială.

Comisia apreciind că, acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare, a propus liberarea condiționată.

Potrivit art. 59 c.p.1969, sub imperiul căruia a fost analizat petentul condamnat în Comisia de propuneri pentru liberarea condiționată din Penitenciarul Rahova, fiind în ceea ce privește condițiile de analizat incidente prevederile art. 5 cod penal, pentru a beneficia de liberare condiționată condamnatul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

- să fi executat fracția prevăzută de lege, 2/3 în cazul pedepselor mai mici de 10 ani și ¾ în cazul celor mai mari de 10 ani

- să fi fost stăruitor în muncă

- disciplinat

- să fi dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale

Instanța constată că, în speță, petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă calculată potrivit dispozițiilor susmenționate pentru a beneficia de liberare condiționată și, având în vedere cele reținute în procesul-verbal, instanța constată că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare și disciplină, având un comportament adecvat pe parcursul executării pedepsei, fiind recompensat și participând la muncă.

În consecință, constatând îndeplinite cerințele prev. de art. 59-60 1969 Cod penal și apreciind că timpul executat de condamnat din pedeapsă este suficient pentru reeducarea condamnatului, instanța urmează a admite propunerea de liberare condiționată privind pe petentul condamnat I. Nicușor.și a dispune liberarea condiționată a acestuia.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul avocat oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondul MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite propunerea de liberare condiționată privind pe petentul condamnat I. Nicușor (fiul lui S. și al lui F., născut la 19 Iulie 1968) – deținut în Penitenciarul București Rahova

Dispune liberarea condiționată a condamnatului.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocat oficiu în cuantum de 100 lei se va avansa din fondul MJ.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 23.06.2015

Președinte, Grefier,

Red.E.A./6 ex.

Tehnored. C.C. 29 Iunie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1246/2015. Judecătoria SECTORUL 5 BUCUREŞTI