Abandonul de familie. Art.378 NCP. Sentința nr. 74/2015. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 74/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 27-01-2015

ROMANIA

JUDECATORIA SLATINA

Dosar penal nr._

Sentința penală nr. 74

Ședința publică din data de 27.01.2015

Instanța constituită din:

Președinte –C. L.

Grefier – M. M. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I.

din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul S. I., trimis în judecată în stare de libertate pentru infracțiunea de abandon de familie prevăzută de art. 378 alin. 1 lit. c C.p., prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 359/P/2014.

Prezența părților și dezbaterile au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20.01.2015, când instanța a rămas în pronunțare la data de 27.01.2015 conform art. 391 alin 1 C.p.p.

INSTANȚA,

Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Slatina la data de 03.11.2014 în dosarul nr 359/P/2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului S. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 378 alin 1 lit c c.p.

S-a reținut în esență prin actul de sesizare a instanței că inculpatul nu a achitat pensia de întreținere minorei S. D. D. F., în valoare de 141,5 lei, la care era obligat prin sentința civilă nr. 3995/09.04.2013 a Judecătoriei Slatina, timp de 14 luni.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: plangere si declaratie reprezentant persoana vatamata, declaratii inculpat, declaratii martor, inscrisuri.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoria Slatina sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 05.12.2014 judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

In cursul judecatii s-a procedat la audierea inculpatului, acesta recunoscand savarsirea infractiunii pentru care a fost trimis in judecata solicitand ca judecarea sa se faca in baza probelor administrate in cursul urmaririi penale.

De asemenea inculpatul a aratat ca este de acord cu prestarea unei munci in folosul comunitatii in cazul in care va fi gasit vinovat.

Din fisa de cazier judiciar rezulta ca inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 13.01.2014, organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Poliției Oraș Scornicești, au fost sesizate prin plângere, de către numita S. I. I., cu privire la săvârșirea infracțiunii de abandon de familie, faptă prev. și ped. de art. 378, alin 1, lit c din C.pen, constând în aceea că numitul S. I. nu a achitat pensia de întreținere în favoarea minorei S. D. D. F., în valoare de 141,5 lei lunar de 14 luni de zile, având o restantă de 1971 lei.

Astfel, din declarația persoanei vătămate, S. I. I. rezultă faptul că aceasta a fost căsătorita cu numitul S. I., iar în urma căsătoriei a rezultat minora S. D. D. F.. Cei doi au divorțat, iar prin sentința civilă nr. 3995/09.04.2013 a Judecătoriei Slatina, minora a fost încredințată mamei, iar S. I. a fost obligat la plata pensiei de întreținere în sumă de 141,5 lei. Tot din declarația sa reiese că S. I. are o restanță de 14 luni, respectiv suma de 1971 lei.

Martora S. M. a declarat că numita S. I. I. s-a ocupat de creșterea și îngrijirea minorei, în timp ce inculpatul S. I., deși a fost angajat și a avut un loc de muncă nu a contribuit la creșterea și îngrijirea acesteia.

In cauză a fost audiat și suspectul S. I. care a declarat că are cunoștință

de restanța pe care o are la pensia de întreținere și va încerca să achite această

restanță, dar în acest moment nu are un loc de muncă.

Instanța a reținut situația de fapt descrisă anterior în urma analizei coroborate a materialului probator administrat în cauză, atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, respectiv: plangere si declaratie reprezentant persoana vatamata, declaratii inculpat, declaratie martor, inscrisuri.

În drept, fapta inculpatului S. I. care cu rea credință nu a achitat pensia de întreținere minorei S. D. D. F., în valoare de 141,5 lei, la care era obligat prin sentința civilă nr. 3995/09.04.2013 a Judecătoriei Slatina, timp de 14 luni, constituie infracțiunea de „abandon de familie" prevăzută de art. 378 alin. 1 lit c din C. pen.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța reține că inculpatul se afla la primul conflict cu legea penala, a recunoscut savarsirea faptei comise, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii.

Pentru aceste motive va stabili pedeapsa de 4 luni închisoare în sarcina inculpatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandon de familie prevăzute de art. 378 alin 1 lit c C. pen. facandu-se aplicarea totodata si a dispoz art 396 alin 10 Cod procedura penala.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 4 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 3 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen. iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1) C. pen. va amâna aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la S. de probațiune de pe langa Tribunalul O. la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Avand in vedere ca in cauza exista s.c. nr 3995/09.04.2013 pronuntata de Judecatoria Slatina prin care inculpatul a fost obligat la plata pensiei de intretinere in favoarea minorei S. D. D. F. sentinta susceptibila de punere in executare pe cale silita instanta apreciind ca in cauza nu se impune obligarea inculpatului printr-o noua hotarare judecatoreasca la plata pensiei de intretinere va respinge acțiunea civila formulata de reprezentantul partii vatamate minore, numita S. I.-I., ca inadmisibila.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabilește pedeapsa de 4 luni închisoare în sarcina inculpatului S. I., fiul lui F. si A., nascut la data de 20.07.1976, in mun. Slatina, jud. O., domiciliat in or. Scornicesti, .. 2 ABC, ., jud. O., CNP_, fara antecedente penale, sub aspectul savarsirii infractiunii de abandon de familie prev. de art. 378 alin. 1, lit. c C.p. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.p.p.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la S. de Probațiune O., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune O..

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Respinge acțiunea civila formulata de reprezentantul partii vatamate minore, numita S. I.-I., domiciliata in or. Scornicesti, .. 2 ABC, ., jud. O., f.f.l. in or. Vanju M., ., jud, Mehediniti, ca inadmisibila.

În baza art. 274 alin. 1 C.p.p. rap. la art. 272 alin. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat .

Onorariul aparatorului din oficiu ( av. N. D. P.- delegatie pentru asistenta judiciara obligatorie nr. 1395/_) in cuantum de 100 lei, ramane in sarcina statului.

Cu drept de apel la Curtea de Apel C. în termen de 10 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2014

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. L. M. M. C.

Red CL

Tehnored MI

Ex. 6

27.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Abandonul de familie. Art.378 NCP. Sentința nr. 74/2015. Judecătoria SLATINA