Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 330/2015. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 330/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 02-04-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SLATINA

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ Nr. 330

Ședința publică din data de 02.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. N. C.

Grefier: D. T.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina

Pe rol judecarea cauzei penale pornită prin Rechizitoriul nr. 2612/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina privind pe inculpatul B. I. G., fiul lui I. și M., născut la data de 13.05.1993, în loc. Slatina, cu domiciliul în ., ., județul O., CNP_, trimis în judecată în stare de libertate pentru infracțiunea de Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul penal.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns: inculpatul asistat de avocat ales – P. R., cu împuternicire avocațială . nr._/01.04.2015.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța verifică identitatea inculpatului B. I. G., legitimat cu CI, având CNP-_.

Instanța întreabă procurorul și inculpatul dacă au cereri prealabile de formulat.

Procurorul, avocatul inculpatului și inculpatul menționează că nu au cereri de formulat.

S-a dat citire actului de sesizare a instanței, potrivit art. 374 alin 1 C.p.p..

Potrivit art. 374 alin 2 C.p.p i s-a explicat inculpatului în ce constă învinuirea, drepturile lui procesuale, dreptul de a nu da nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că tot ceea ce declară poate fi folosit împotriva lui, dreptul de a pune întrebări martorilor, experților și de a da declarații în tot cursul cercetării judecătorești când consideră necesar. Totodată, instanța a adus la cunoștința inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p.

Inculpatul solicită aplicarea procedurii abreviate de judecată.

Instanța a ascultat inculpatul cu privire la dispozițiile art. 374 alin 4 C.p.p, a căror aplicare o solicită, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Președintele pune în discuție cererea inculpatului privind aplicarea procedurii abreviate de judecată.

Procurorul și avocatul inculpatului solicită admiterea cererii formulată de inculpat.

Instanța, în condițiile art. 375 alin 1 C.p.p admite cererea inculpatului privind aplicarea dispozițiilor art. 374 alin 4 C.p.p precizând că se va urma procedura simplificată și nu se mai procedează la readministrarea probelor din cursul urmăririi penale sau administrarea unor probe noi cu excepția probei cu înscrisuri.

Avocatul inculpatului solicită proba cu înscrisuri în circumstanțiere, sens în care, depune la dosar o caracterizare emisă de societatea la care este angajat și un înscris emis de Primăria comunei Teslui cu privire la persoana inculpatului.

Procurorul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri propusă de inculpat.

Instanța, constatând că proba cu înscrisuri propusă de inculpat este concludentă și utilă soluționării cauzei, în baza art. 100 alin 3 și art. 377 alin 1 C.p.p încuviințează proba, înscrisurile fiind depuse în ședință publică.

Potrivit art. 387 alin 1 C.p.p, instanța a întrebat procurorul și avocatul inculpatului dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești.

Nemaifiind formulate alte cereri, în temeiul art. 387 alin 2 C.p.p. instnața declară terminată cercetarea judecătorească și dispune trecerea la dezbateri, potrivit art. 388 alin 1 C.p.p.

Procurorul solicită instanței, în ceea ce –l privește pe inculpatul B. I. G., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2612/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, să dispună amânarea aplicării pedepsei conform art. 83 – 84 C.p.; să-i atragă atenția inculpatului asupra dispozțiilor art. 88 C.p., a căror încălcare va atrage revocarea anulării pedepsei; să ia act că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 396 alin. 10 din C.p.p. iar la stabilirea pedepsei să aibă în vedere nivelul ridicat al alcoolemiei pe care o avea inculpatul, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 274 alin. 1 C.pr.pen.

Avocatul inculpatului arată că inculpatul trebuie să răspundă penal, să-i fie aplicată o pedeapsă, iar aceasta să fie amenda în limite reduse, astfel cum inculpatul și-a manifestat disponibilitatea de a beneficia de procedura abreviată de judecată. La individualizarea pedepsei solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul nu a mai săvârșit fapte de natură penală, acesta este încadrat în muncă, are un venit provenit din activități licite, a recunoscut constant săvârșirea faptei, o regretă și s-a prezentat de fiecare dată în fața organelor de urmărire penală. Față de aceste considerente, avocatul inculpatului solicită, în principal, renunțarea la aplicarea pedepsei și în subsidiar art. 83 C.pen.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta.

Instanța reține cauza pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA

Prin rechizitoriul nr. 2612/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, înregistrat pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr._, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B. I. G. pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul penal, reținându-se în actul de sesizare, în fapt, că inculpatul în data de 18.05.2014, a condus autoturismul marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 546 de pe raza satului Deleni, ., având în sânge o concentrație alcoolică de 1,70 g ‰ la momentul prelevării primei probe biologice și de 1,55 g ‰ la momentul prelevării celei de – a doua probe biologice de sânge.

Prin încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 02.04.2015, în baza art. 346 alin. 2 din Codul de procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 2612/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina privind pe inculpatul B. I. G., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Prin același act s-a dispus începerea judecății cauzei cu privire la inculpatul B. I. G..

Înainte de a fi începută cercetarea judecătorească a fost audiat inculpatul care a recunoscut în totalitate săvârșirea faptei reținute în actul de sesizare, nu a contestat probele administrate în faza de urmărire penală și a solicitat aplicarea procedurii simplificate de judecată.

La solicitarea instanței s-a atașat fișa de cazier judiciar a inculpatului.

Din ansamblul probelor administrate în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:

Inculpatul B. I. G. are vârsta de 21 de ani și locuiește în comuna Teslui ..

În noaptea de 17/18.05.2014, în jurul orelor 00.05, organele de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Găneasa – Postul de poliție Teslui, l-au depistat în trafic pe inculpatul B. I. G. în timp ce conducea pe DJ 546, pe raza satului Deleni, ., autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante rezultă că inculpatul a fost depistat pe DJ 546 de pe raza satului Deleni, ., în data de 18.05.2014, în jurul orelor 00.05, conducând auto marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_ . Acestuia i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, lucru pe care 1-a acceptat, testul nr._ indicând valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În vederea stabilirii alcoolemiei, a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina unde i s-a recoltat prima probă biologică, la orele 01.40, constatându-se că inculpatul avea o alcoolemie de 1.70 g ‰, iar la cea de-a doua probă biologică, recoltată la orele 02.40, avea o alcoolemie de 1,55 g ‰. S-a folosit trusa standard, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 459/460 din 19.05.2014.

Fiind audiată martora A. F. E. a declarat că în data de 18.05.2014, în jurul orelor 00.00, în timp ce se afla la bar, l-a servit cu băuturi alcoolice pe numitul B. I. G., respectiv bere. Totodată, martorul a declarat faptul că inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice, a plecat la volanul autoturismului marca Dacia 1310 cu număr de înmatriculare_ pe DJ 546 în direcția Deleni-Slatina și a fost oprit de organele de poliție.

Fiind audiat în calitate de suspect și de inculpat, B. I. G. a declarat că a fost depistat pe DJ 546 de pe raza satului Deleni, ., în data de 18.05.2014, în jurul orelor 00.05 conducând auto marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_ . Acestuia i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, lucru pe care 1-a acceptat, testul indicând valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina, unde i-au fost recoltate mostre biologice, rezultatul acestora fiind de 1,70 g ‰ și 1,55 g ‰. Inculpatul a declarat că a consumat bere în intervalul orar 22.00-00.00.

În cursul judecății, inculpatul a recunoscut în totalitate fapta reținută în sarcina sa, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante (fil. 03), declarații suspect, inculpat B. I. G. (fil. 10-13); declarație martor A. F. E. (fil. 16); cererea de analiză și buletin examinare clinică; buletin de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 459/460 din 19.05.2014 (fil. 8); alcooltest nr._/18.05.2014 (fil 7).

În drept, fapta inculpatului B. I. G. care la data 18.05.2014, în jurul orelor 00.05, a fost depistat pe DJ 546 de pe raza satului Deleni, . în timp ce conducea autoturismul marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_, având o alcoolemie de 1,70 g ‰ la prima probă, respectiv 1,55 g ‰ la cea de – a doua probă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. și ped. de art. 336 alin. 1 din Codul penal.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 336 C. pen., instanța reține că elementul material constă în acțiunea de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Acțiunea inculpatului, care în data de 18.05.2014, în jurul orei 00.05, a condus autoturismul marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 546, pe raza satului Deleni, ., având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,70 gr. ‰ la prima probă, respectiv 1,55 gr. % la a doua probă, realizează elementul material al infracțiunii de Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmarea imediată constând în atingerea adusă relațiilor sociale create în jurul conceptului de siguranță a traficului rutier, valoare socială ocrotită penalmente. Legătura de cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată rezultă în cauză ex re, din însăși săvârșirea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției indirecte, conform dispozițiilor art. 16 alin. 3 lit. b C. pen., întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l – a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui – starea de pericol pentru siguranța traficului rutier.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța reține că inculpatul se află la primul conflict cu legea penala, are un comportament ireproșabil în comunitate și la locul de muncă, a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa și a răspuns la toate solicitările organelor judiciare. Pe de altă parte, instanța are în vedere și valoarea mare a alcoolemiei inculpatului astfel cum a fost stabilită prin buletinul de analiză toxicologică alcoolemie și, pe cale de consecință, starea de pericol social creată de acesta pentru ceilalți participanți la trafic prin acțiunea de a conduce autovehiculul pe drumurile publice aflându – se sub influența băuturilor alcoolice.

Pentru aceste motive, având în vedere și aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 375 alin. 1 și art. 396 alin. 10 din Codul penal, va stabili pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare în sarcina inculpatului B. I. G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul penal.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 1 an și 4 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. 2 C. pen. iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

În baza art. 85 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul O., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul O..

În baza art. 85 alin. 2 din Codul penal va impune inculpatului să execute următoarele obligații:

a. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității – Școala Gimnazială Teslui, . sau Primăria ., pe o perioadă de 45 de zile;

b. să participe conform programării ce va fi realizată de către consilierul de probațiune la programul „Drink and Drive – schimb de bune practici în vederea elaborării unui program specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice”.

În baza art. 86 alin. 2 din Codul penal, supravegherea obligațiilor stabilite potrivit art. 85 alin. 2 din Codul penal se va face de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul O..

În baza art. 404 alin. 3 din Codul de procedură penală va atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. va obliga pe inculpatul B. I. G., CNP_ la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat(din care 250 lei cheltuieli avansate în faza de urmărire penală).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 396 alin. 1 și 4 din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul penal și art. 375 alin. 1, art. 396 alin. 10 din Codul de procedură penală, stabilește pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare în sarcina inculpatului B. I. G., fiul lui I. și M., născut la data de 13.05.1993, în mun. Slatina, jud. O., domiciliat în com. Teslui, ., jud. O., CNP_ sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prev. și ped. de 336 alin. 1 din Codul penal.

În baza art. 83 alin. 1 din Codul penal amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 din Codul penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul O., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. 1 din Codul penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul O..

În baza art. 85 alin. 2 din Codul penal impune inculpatului să execute următoarele obligații:

a) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității – Școala Gimnazială Teslui, jud. O. sau Primăria comunei Teslui, jud. O., pe o perioadă de 45 de zile;

b) să participe conform programării ce va fi realizată de către consilierul de probațiune la programul „Drink and Drive – schimb de bune practici în vederea elaborării unui program specific de reabilitare a persoanelor condamnate pentru conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice”.

În baza art. 86 alin. 2 din Codul penal, supravegherea obligațiilor stabilite potrivit art. 85 alin. 2 din Codul penal se face de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul O..

În baza art. 404 alin. 3 din Codul de procedură penală atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpatul B. I. G., CNP_ la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat(din care 250 lei cheltuieli avansate în faza de urmărire penală).

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. N. C. T. D.

Red. CNC

Tehnored.CNC/ IM

4 ex./21.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 330/2015. Judecătoria SLATINA