Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 163/2015. Judecătoria SLATINA

Sentința nr. 163/2015 pronunțată de Judecătoria SLATINA la data de 12-02-2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SLATINA

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ nr. 163

Ședința publică din 12.02.2015

Instanța constituită din:

Președinte: C. N. C.

Grefier: A. A.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina este reprezentat de procuror M. I..

Pe rol soluționarea cauzei penale, având ca obiect „contestație la executare”, formulată de contestatorul J. D., în prezent deținut în PNT C..

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu a răspuns contestatorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, urmare a relațiilor transmise de ANP, contestatorul nu figurează încarcerat în unitățile subordonate, după care:

Instanța constatând că, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, persoana condamnată J. D. nu figurează încarcerat în unitățile subordonate ANP, invocă excepția inadmisibilității cererii.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției și respingerea contestației ca inadmisibilă.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 09.12.2014 sub nr._ contestatorul J. D., în prezent deținut în Penitenciarul C. a formulat contestație la executarea pedepsei, arătând că este nevinovat.

În motivarea contestației, contestatorul nu a precizat anul sentinței penale contestate sau numărul dosarului în care a fost pronunțată condamnarea, dar a solicitat să se constate că este nevinovat de săvârșirea faptelor pentru care a fost condamnat. Contestatorul nu a depus alte înscrisuri în susținerea și dovedirea cererii formulate, astfel că instanța s-a aflat în imposibilitatea de a stabili pedeapsa în legătură cu care a fost formulată contestația, sentința prin care ar fi fost pronunțată această pedeapsă sau instanța competentă cu soluționarea prezentei cereri.

Pe parcursul judecății, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul C. au comunicat că numitul J. D. nu figurează încarcerat în unitățile subordonate acestei instituții.

În raport de aceste motive, instanța constată că cererea dedusă judecății nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, fiind formulată de către o persoană căreia legiuitorul nu i-a recunoscut calitatea de a formula o contestație la executare în sensul dispozițiilor art. 598 din Codul de procedură penală.

În raport de aceste motive, instanța va respinge cererea ca inadmisibilă conform art. 597 din Codul de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul dispozițiilor art. 597 din Codul de procedură penală, respinge cererea formulată de către contestatorul J. D., fiul lui F. și Bistrița, născut la data de 04.12.1985, având ca obiect contestație la executare, ca inadmisibilă.

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12.02.2015.

PREȘEDINTEGREFIER

C. N. CătălinALECSANDRU A.

Red. CNC

Tehnored. CNC/IM

3 ex./21._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 163/2015. Judecătoria SLATINA