Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Art.447 C.p.p. şi art.86 ind 4 C.p.. Sentința nr. 49/2015. Judecătoria STREHAIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 49/2015 pronunțată de Judecătoria STREHAIA la data de 30-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA STREHAIA
Sentința penală nr. 49/2015
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. R. S.
Grefier M. F.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. Ș., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Strehaia.
Pe rol solutionarea plangerii formulata de condamnatul P. A., având ca obiect revocarea suspendării executării pedepsei sub supravehere art. 447 C.p.p. și art. 864 C.p.
S-a procedat la efectuarea apelului nominal al părților, prilej cu care se constată prezența condamnatului asistat de avocat I. C., lipsind martorii C. I. și T. M. A. F..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța constată că din procesul verbal de căutare și stabilire a domiciliului martorului C. I., din data de 30.04.2015, reiese că acesta nu a fost găsit la domiciliu, și contactat telefonic, a declarat că nu poate să se prezinte la instanță, întrucât are treburi de rezolvat.
Instanța pune în discuție necesitatea administrării probei cu martorii C. I. și T. M. A. F., față de înscrisurile aflate la dosar..
Reprezentantul Ministerului Public învederează instanței că nu mai este utilă audierea martorilor, având în vedere actele cauzei.
Avocat I. C.lasă la aprecierea instanței audierea martorilor.
Instanța apreciază că nu mai este utilă soluționării cauzei administrarea probei cu martorii C. I. și T. M. A. F., față de faptul că se află în imposibilitatea de a determina adresa exactă a martorei T. M. A. F., aceasta neputând fi găsită până la acest termen, și văzând și relațiile comunicate de Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul M.- filele 41-55, astfel că revine asupra probei cu acești martori.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentanta Ministerului Public solicită instanței respingerea sesizării Biroului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Strehaia, întrucât obligațiile impuse de instanță sunt reglementate de VCP, iar Serviciul de Probațiune, în temeiul art.94 pct.4 C.p., trebuia să solicite încetarea acestor obligații.
Avocat I. C. solicită respingerea sesizării în temeiul art.94 pct.4 C.p., întrucât, printre obligațiile impuse s-a numărat și aceea de a nu frecventa restaurante, baruri, discoteci, iar din adresa comunicată de Registrul Comerțului, punctul de lucru unde a fost găsit condamnatul- ., este sală de jocuri, și nu are regimul celor enumerate expres in sentință. La sala de jocuri nu se servesc băuturi alcoolice. Pentru celelalte acte ale condamnatului s-au aplicat avertismente.
Instanța închide dezbaterile asupra fndului cauzei și reține cauza în vederea pronunțării.
INSTANTA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Strehaia, cu numărul_, la data de 25.02.2015, Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Strehaia a sesizat instanța în vederea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere privind pe condamnatul P. A., fiul lui N. și V., născut la data de 14.08.1991 în Strehaia, jud. M..
În fapt, prin sentința penală nr.206/10.12.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia, difinitivă prin nerecurare, în baza art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 320 indice 1 alin. 7 Cod procedură penală, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an și trei luni, pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, săvârșită la data de 20.10.2012. În baza art. 36 alin. 1 Cod penal, s-a constatat că infracțiunea ce face obiectul judecății a fost săvârșită de inculpat în concurs real, în sensul art. 33 lit. a Cod penal, cu infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal, pentru care a fost condamnat inculpatul P. A. prin sentința penală nr. 227 din 14.11.2012, pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1509/04.07.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. și cu infracțiunile prevăzute de art. 321 alin. 1 Cod penal și art. 217 alin. 1 Cod penal, pentru care a fost condamnat inculpatul P. A. prin sentința penală nr. 27 din 06.02.2013, pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1380/19.06.2013, pronunțată de Curtea de Apel C.. În temeiul art. 85 Cod penal, instanța a anulat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 227 din 14.11.2012, pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1509/04.07.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. și beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 27 din 06.02.2013, pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1380/19.06.2013, pronunțată de Curtea de Apel C.. S-a descontopit pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 27 din 06.02.2013, pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1380/19.06.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. și repune în individualitatea lor pedepsele aplicate, respectiv:
- 3 luni închisoare pentru infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. 1 Cod penal;
- 1 an închisoare pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 85 alin.1 Cod penal, raportat la art. 33 lit. a, 34 lit. b și 36 alin. 2 Cod penal, a fost contopită pedeapsa de 1 an și trei luni închisoare, aplicată prin prezenta sentință, cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 227 din 14.11.2012, pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1509/04.07.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. și cu pedepsele de 3 luni închisoare și 1 an închisoare, aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 27 din 06.02.2013, pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1380/19.06.2013, pronunțată de Curtea de Apel C., în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an și trei luni închisoare. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal, i s-au nterzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II si lit.b Cod penal. În temeiul art. 86 indice 1, art. 86 indice 2 Cod penal, instanța a dispus suspendarea sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul M. a executării pedepsei închisorii de 1 an și trei luni, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 3 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei prin sentința penală nr. 227 din 14.11.2012, pronunțată de Judecătoria Strehaia în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 1509/04.07.2013, pronunțată de Curtea de Apel C., respectiv de la data de 04.07.2013.
În baza art. 359 Cod procedură penală, i s-a pus în vedere inculpatului că pe durata termenului de încercare trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) – să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul M.;
b) – să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea ;
c) – să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) – să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
e) - să nu frecventeze restaurante, baruri și discoteci.
În baza art. 359 Cod procedură penală și art. 86 indice 4 alin. 1 Cod penal, i s-a atras atenția inculpatului în ceea ce privește revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de încercare sau a sustragerii cu rea-credință de la măsurile de supraveghere prevăzute de lege.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare. În baza art. 88 Cod penal, instanța a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de la 04.12.2011 la 05.12.2011.
Supravegerea a fost stabilită în sarcina Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Mehdinți.
La data de 20.02.2015, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul M. a sesizat judecătorul delegat la executări penale din cadrul Judecătoriei Strehaia, întrucât deși i s-a pus în vedere condamnatului că are de respectat obligația de a nu frecventa restaurante, baruri, discoteci, conf.art.86 ind.3 alin.3 lit.c Cod penal, acesta a frecventat locurile supuse interdicției, așa cum reiese din adresele emise de Poliția orasului Strehaia, respectiv adresa nr.2556/SP/20.06.2014, în care se specifică faptul că în data de 15.06.2014, ora 04.40, P. A. a fost depistat în incinta restaurantului ., adresa nr.2612/SP/27.06.2014 din 23.06.2014 Serviciului de Probațiune M. a fost înștiințat de faptul că P. A. s-a aflat în noaptea de 20/21.06.2014, între orele 22.00-06.00, în incinta restaurantului ., precum și adresa nr.896/SP/06.02.2015, prin care se arată faptul că în noaptea de 02/03.02.2015, în jurul orei 03.30, P. A. s-a aflat în incinta sălii de jocuri ., și a fost implicat într-un conflict în cadrul căruia l-a agresat pe C. M.. Persoana suravegheată a avut un comportament neadecvat față de respectarea obligației întrucât a frecventat locurile supuse interdicției.
Analizând lucrările cauzei, se rețin următoarele:
Potrivit art. 96 Cod penal, „Dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei.”
În speță, potrivit fișei de evidență a prezenței persoanei supravegheate P. A., la întrevederile cu consilierul de probațiune, în perioada 22.01._15, persoana supravegheată s-a prezentat lunar la Serviciul de Probațiune M., participând la un număr de 16 (șaisprezece) astfel de întrevederi.
În legătură cu prezența sa în restaurante, baruri, discoteci, condamnatul P. A. a recunoascut că, în vara anului 2014 a frecventat de două ori restaurantul ., din Strehaia, aplicându-i-se pentru aceasta două avertismente din partea consilierului de probațiune. Referitor la prezența sa în sala de jocuri ., acesta a recunoscut că, la începutul lunii februarie 2015 a frecventat respectiva sală de jocuri, însă a precizat că, în respectivul local nu se servesc băuturi alcoolice, existând doar aparate de joc.
Potrivit datelor transmise de ONRC, la punctul de lucru din localitatea Strehaia respectiva firmă figurează, ca și obiect de activitate, cu activități de jocuri de noroc și pariuri, neexistând mențiuni privind activitatea de servire a băuturilor.
În aceste condiții, instanța apreciază că reua – credință a condamnatului în nerespectarea măsurilor și obligațiilor prevăzute în hotărârea de condamnare nu este probată în cauză, neputându-se stabili, fără dubiu, că acesta a avut intenția de a se sustrage îndeplinirii obligațiilor ce îi revin, motiv pentru care sesizarea urmează a fi respinsă.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondata cererea formulata de judecătorul delegat cu executările penale din cadrul Judecătoriei Strehaia privind revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de un an și trei luni închisoare aplicată condamnatului P. A., fiul lui N. și V., născut la 14.08.1991 în Strehaia, jud. M., domiciliat în Strehaia, Calea Severinului, nr. 126, jud. M., cnp_, prin sentinta penala 206/10.12.2013 pronunțată de Judecătoria Strehaia in dosarul_, definitiva prin nerecurare.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Cu drept de contestație la Tribunalul M. in termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 30.04.2015.
Președinte,
A. R. S.
Grefier,
M. F.
Red.S.A.R.
Teh.M.F.
3 ex./ 18 Mai 2015
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








