Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 216/2015. Judecătoria TÂRGU JIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 216/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 30-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
Cod operator 2444
JUDECĂTORIA TÂRGU J.
JUDEȚUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Sentința penală Nr. 216/2015
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. N.
Grefier: L. I. N.
Ministerul Public reprezentat de procuror C. F. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul T. D.-I., trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2655/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 336 alin. 1 C.pen.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită din ziua dezbaterilor cuprinse în încheierea din data de 27.01.2015, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța a stabilit termen în vederea pronunțării la data de 30.01.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA:
Asupra cauzei penale de față:
Prin rechizitoriul nr. 2655/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr. de dosar_, a fost trimis în judecată inculpatul T. D.-I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. 1 C.pen.
În actul de sesizare s-a reținut, în esență, că în data de 09.05.2014, în jurul orelor 20:20, cu prilejul efectuării controlului circulației rutiere pe . mun. Tg-J., organele de poliție au oprit pentru control autoturismul marca Daewoo Nubira cu nr. de înmatriculare_ condus de inculpatul T. D.-I. întrucât acesta fusese înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 73 Km/h și nu purta centura de siguranță în timpul deplasării.
S-a arătat că din materialul de urmărire penală administrat la dosarul cauzei a rezultat că inculpatul este posesor al permisului de conducere categoria B+E, C+E, iar autoturismul marca Daewoo Nubira, înmatriculat sub nr._ îi aparținea.
S-a mai precizat că, în acele împrejurări, inculpatul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravențiilor la regimul circulației, conform procesului-verbal . nr._/09.05.2014.
S-a reținut că inculpatul T. D.-I. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,89 mg/l vapori de alcool în aerul expirat, la ora 20:27. Astfel, în aceste împrejurări, inculpatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Tg-J. în vederea recoltării de probe biologice, din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 369/701 din 12.05.2014 întocmit de SML Gorj rezultând că la ora 20:55, inculpatul avea o alcoolemie de 2,00 g ‰.
În cursul urmării penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarații suspect/inculpat, declarații martor, proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, proces-verbal de recoltare probe biologice, rezultat etilotest, buletin de examinare clinică, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie.
Prin încheierea de cameră preliminară din data de 06.01.2015 s-a constatat în temeiul art. 346 alin.2 C.p.p. legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriului nr.2655/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecății în cauza privind pe inculpatul T. D.-I. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. art. 336 alin. 1 C.pen.
Analizând ansamblul materialului probator, instanța reține următoarele:
În data de 09.05.2014, în jurul orelor 20:20, în timp ce conducea autoturismul marca Daewoo Nubira cu nr. de înmatriculare_ pe bulevardul E. T. din municipiul Tg-J., inculpatul T. D.-I. a fost oprit de un echipaj de poliție rutieră, întrucât depășise viteza legală, fiind înregistrat de aparatul radar cu o viteză de 73 km/h.
Inculpatul T. D.-I. a fost sancționat contravențional fiind întocmit procesului-verbal . nr._/09.05.2014, fiind totodată testat cu aparatul etilotest Drager, rezultând o concentrație de 0,89 mg/l vapori de alcool în aerul expirat, la ora 20:27.
Având în vedere cele constatate, inculpatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Tg-J. în vederea recoltării de probe biologice, din buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 369/701 din 12.05.2014 întocmit de SML Gorj rezultând că la data de 9.05.2014, ora 20:55, inculpatul avea o alcoolemie de 2,00 g ‰.
Starea de fapt este reținută de instanță având în vedere ansamblul materialului probator, respectiv declarații suspect/inculpat, declarații martor, proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, proces-verbal de recoltare probe biologice, rezultat etilotest, buletin de examinare clinică, buletin de analiză toxicologică-alcoolemie.
Astfel, inculpatul a declarat că în seara respectivă, în intervalul orar 19:30-20:00 a consumat 500 ml bere și 500 ml vin, după care a condus autoturismul pe drumul public cu intenția de a ajunge la farmacie și a-și cumpăra medicamente, suferind de afecțiuni cardiologice și diabet, fiind oprit pe raza mun. Tg-J. de agenții de poliție rutieră.
Totodată, instanța are în vedere și declarația martorului P. P. (fila 16 d.u.p.) care confirmă starea de fapt reținută.
În drept, fapta inculpatului T. D.-I. care, în data de 09.05.2014, în jurul orelor 20:20, a condus pe drumul public un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, având o concentrație de alcool în sânge peste limita legală, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prev. de art. 336 alin. 1 CP.
Având în vedere disp. art. 396 alin. 2 Cod pr. pen. coroborat cu art. 103 alin. 2 Cod pr. pen., instanța constatând dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, urmează a pronunța în cauză o soluție de condamnare a acestuia.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 74 C.pen., potrivit cărora stabilirea duratei și a cuantumului pedepsei se face în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, evaluate după criteriile prevăzute la lit. a-g din această normă legală, raportate în prezenta cauză, reținând gradul ridicat de pericol social concret al faptei inculpatului de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, acesta având o îmbibație alcoolică în sânge de 2,00 grame %o, depășind cu mult limita legală de 0,80 grame %o alcool pur în sânge, dar și atitudinea sa sinceră manifestată pe parcursul procesului, atitudine referitoare la circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei.
Instanța va avea în vedere gradul relativ ridicat de pericol social al faptelor, ora la care inculpatul a condus autoturismul, respectiv 20,20, îmbibația alcoolică, precum și faptul că din buletinul de examinare clinică însoțitor al prelevării rezultă că acesta avea vorbire clară, comportare ordonată, orientare în timp și spațiu, atenție concentrată.
Față de toate aceste aspecte, instanța apreciază că stabilirea pedepsei cu închisoarea este aptă să îndeplinească rolul preventiv-educativ și de exemplaritate al sancțiunii penale.
În consecință, având în vedere și faptul că a fost admisă cererea inculpatului de judecare a cauzei în baza procedurii prevăzute de art. 375 C.p.p., în temeiul art. 336 alin.1 CP cu aplic. art. 374 alin. 4 rap. la art. 396 alin. 10 CPP va condamna pe inculpatul T. D.-I. la pedeapsa închisorii de 8 luni.
Față de gravitatea și împrejurările comiterii faptei, se apreciază că se impune aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b și lit. i Cp., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule pe o durată de 2 (doi) ani, calculată conform art. 68 Cp.
Prin urmare, în baza art.67 Cp. va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b și lit. i Cp., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule pe o durată de 2 (doi) ani, calculată conform art. 68 Cp.
În temeiul art.65 Cp. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b și lit. i Cp., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule, aceasta urmând să fie executată dacă pedeapsa închisorii va deveni executabilă.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța constată că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile art. 91 C. pen., respectiv pedeapsa aplicată este mai mică de 3 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, iar în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite infracțiuni.
Prin urmare, în temeiul art. 91 CP va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 NCP.
În baza art. 93 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul T. D.-I. va trebui să respecte în totalitate măsurile de supraveghere:
-să se prezinte la Serviciul de probațiune din cadrul Tribunalului Gorj la datele fixate de acesta,
-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa,
-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile,
-să comunice schimbarea locului de muncă,
-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art.93 alin.2 lit. b C.P, art. 94 alin. 3 CP va impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin 3 CP, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, obligație ce se va executa în cadrul Primăriei Turcinești, jud.Gorj sau în cadrul Școlii Gimnaziale „Gr. G.” Turcinești, jud.Gorj.
În baza art. 96 CP cu referire la art. 404 alin. 2 CPP va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale ce prevăd revocarea suspendării executării sub supraveghere.
În temeiul art.274 alin.1 C.p.p. va obliga inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuielile judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 336 alin.1 CP cu aplic. art. 374 alin. 4 rap. la art. 396 alin. 10 CPP condamnă pe inculpatul T. D.-I., fiul lui I. și F., născut la data de 14.01. 1966, în municipiul Tg-J., jud. Gorj, cu domiciliul în comuna Turcinești, ., jud Gorj, CNP_, la pedeapsa închisorii de 8 luni.
În baza art.67 Cp. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b și lit. i Cp., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule pe o durată de 2 (doi) ani, calculată conform art. 68 Cp.
În temeiul art.65 Cp. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b și lit. i Cp., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule, aceasta urmând să fie executată dacă pedeapsa închisorii va deveni executabilă.
În temeiul art. 91 CP dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 8 luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art. 92 NCP.
În baza art. 93 alin. 1 CP, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul T. D.-I. trebuie să respecte în totalitate măsurile de supraveghere:
-să se prezinte la Serviciul de probațiune din cadrul Tribunalului Gorj la datele fixate de acesta,
-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa,
-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile,
-să comunice schimbarea locului de muncă,
-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art.93 alin.2 lit. b C.P, art. 94 alin. 3 CP impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.
În temeiul art. 93 alin 3 CP, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile, obligație ce se va executa în cadrul Primăriei Turcinești, jud.Gorj sau în cadrul Școlii Gimnaziale „Gr. G.” Turcinești, jud.Gorj.
În baza art. 96 CP cu referire la art. 404 alin. 2 CPP atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor legale ce prevăd revocarea suspendării executării sub supraveghere.
În temeiul art.274 alin.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuielile judiciare statului.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.01.2015.
Președinte,
N. N.
Grefier,
L. I. N.
Red. N.N./Teh.N.N. /4 ex./27.02.2015
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 531/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 533/2015.... → |
---|