Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 316/2015. Judecătoria TÂRGU JIU

Sentința nr. 316/2015 pronunțată de Judecătoria TÂRGU JIU la data de 10-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

Cod operator 2444

JUDECĂTORIA TÂRGU J.

TÂRGU J.

JUDEȚUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 316/2015

Ședința nepublică de la 10 Februarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE:N. N.

Grefier:L. I. N.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J.

Pe rol fiind judecarea cererii de reabilitare formulată de petentul condamnat D. C..

La apelul nominal făcut în ședință nepublică a răspuns pentru petent, avocat J., lipsind petentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, de către grefierul de ședință, după care, constatând dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii.

Apărătorul petentul lasă cererea la aprecierea instanței.

INSTANȚA:

Asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată la data de 04.12.2014 sub nr._/18/2014* pe rolul Judecătoriei Tg-J., petentul condamnat D. C. a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate intervenită reabilitarea de drept cu privire la condamnarea de un an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1881/18.04.1997 pronunțată de Judecătoria Tg-J., condamnarea de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4227/13.11.1996 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/1996 și pedeapsa amenzii de 1200 lei dispusă prin sentința penală nr. 4256/2008 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 491/28.01.2009 a Tribunalului Gorj.

În motivare, petentul a arătat că prin sentința penală nr. 4227/13.11.1996 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/1996, definitivă prin decizia penală nr. 375/A/11.06.1997 a Tribunalului Gorj, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 CP pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 208-209 CP, iar prin sentința penală nr. 1881/18.04.1997 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr.905/1997 definitivă prin decizia penală din data de 24.04.1998 a Curții de Apel C. a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 208, 209 CP.

A mai arătat petentul că această pedeapsă nu a fost executată, iar prin sentința penală nr.2194/03.05.2004 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr. 5809/2004, rămasă definitivă prin nerecurare, s-a constatat intervenită prescripția executării pedepsei.

A mai menționat petentul că prin sentința penală nr.4256/05.12.2008 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2008 definitivă prin decizia penală nr. 491/28.01.2009 a Tribunalului Gorj a fost condamnat la pedeapsa amenzii pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 180 alin. 2 CP, amendă care a fost achitată.

A mai precizat petentul că, în toată această perioadă, și-a câștigat existența în mod cinstit, lucrând la diverse persoane în gospodărie și nu a creat alte probleme în societate.

A mai arătat că este căsătorit, are un copil în întreținere, în mod onest, cinstit și responsabil își îngrijește familia, asigurându-le cele necesare traiului.

În drept, a invocat disp. art. 165 CP.

A anexat, în copie, certificat cazier judiciar, caracterizare, sentința penală nr.4256/05.12.2008, sentința penală nr. 1881/18.04.1997, sentința penală nr. 4227/13.11.1996.

Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr.4227/13.11.1996 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/1996, definitivă prin decizia penală nr. 375/A/11.06.1997 a Tribunalului Gorj, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81 V.C.P. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.208, art.209 lit. a, e și g V.C.P .rap. la art. 224 alin.1 V.C.P. cu aplicarea art. 41-42 V.C.P. cu aplicarea art. 75 lit.c V.C.P., iar prin sentința penală nr.1881/18.04.1997 pronunțată de Judecătoria Tg-J., definitivă prin decizia penală nr. 418/24.04.1998 a Curții de Apel C. a fost condamnat petentul la pedeapsa de la 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 208, 209 lit. g CP.

De asemenea, prin sentința penală nr. 2194/03.05.2004 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr. 5809/2004, rămasă definitivă prin nerecurare, s-a constatat intervenită prescripția executării pedepsei.

Mai reține instanța că prin sentința penală nr. 4256/05.12.2008 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2008 definitivă prin decizia penală nr. 49/28.01.2009 a Tribunalului Gorj a fost condamnat petentul la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 1200 lei pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 180 alin. 2 CP.

Instanța constată că în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani aplicată petentului prin sentința penală nr.4227/13.11.1996 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/1996, definitivă prin decizia penală nr. 375/A/11.06.1997 a Tribunalului Gorj, acesta a săvârșit o nouă infracțiune, pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 4256/05.12.2008 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._/318/2008 definitivă prin decizia penală nr. 49/28.01.2009 a Tribunalului Gorj.

Potrivit art. 15 alin.2 din Legea 187/2012 regimul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia este cel prevăzut de Codul penal din 1969.

Arată instanța că potrivit art. 86 V.C.P. dacă condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art. 83 și 84, el este reabilitat de drept.

Având în vedere că în termenul de încercare al suspendării condiționate petentul a săvârșit o nouă infracțiune, nefiind îndeplinite condițiile pentru a opera reabilitarea de drept în cazul condamnării la pedeapsa de 2 ani cu aplicarea art. 81 C.p., apreciază instanța că se impune a se analiza dacă sunt îndeplinite condițiilor prevăzute de lege pentru a interveni reabilitarea judecătorească.

Arată instanța că, pentru a interveni reabilitarea de drept în cazul mai multor condamnări succesive, este necesar ca aceasta să opereze în privința fiecărei condamnări, aspect neîndeplinit în cauză.

Potrivit art.168 C.p. cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții:

a) nu a săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prev. de art. 166 C.p.

b) a achitat integral cheltuielile de judecată și și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedește că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunțat la despăgubiri.

Constată instanța că petentul nu a făcut dovada achitării cheltuielilor judiciare la care a fost obligat prin sentințele anterior menționate, deși i s-a pus în vedere acest aspect.

În consecință, în temeiul art.533 alin.1 C.p.p. va respinge cererea de reabilitare formulată de petentul D. C., iar în baza art. 275 alin.2 C.p.p. va obliga petentul la plata sumei de 40 lei cheltuielile judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art.533 alin.1 C.p.p. respinge cererea de reabilitare formulată de petentul D. C., CNP_,fiul lui I. și E., născut la data de 21.01.1975, cu domiciliul în comuna Telești, ..

În baza art. 275 alin.2 C.p.p. obligă petentul la plata sumei de 40 lei cheltuielile judiciare statului.

Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2014.

PREȘEDINTE

N. N.

Grefier

L. I. N.

Red. N.N./Teh. L.I.N. /4 ex./12.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 316/2015. Judecătoria TÂRGU JIU